Taxe de protecție sau investiții reale? Cazul Bechtel și momentul în care americanii au plecat
Cazul Bechtel rămâne una dintre cele mai costisitoare și rușinoase lecții pentru statul român, prezentată ani la rând drept „investiție strategică”, dar care a funcționat, în realitate, ca o veritabilă taxă de protecție geopolitică. Autostrada Brașov–Cluj–Borș trebuia să fie un simbol al modernizării. A devenit un monument al risipei: miliarde plătite, câțiva kilometri finalizați, zero responsabilitate.
Contractul a fost secretizat, renegociat constant în defavoarea României și lipsit de orice mecanism real de control. Costurile au explodat, termenele au fost ignorate, iar statul român a acceptat pasiv orice condiție. Nu a fost competiție, nu a fost transparență, nu a fost respect. A fost supunere. Când banii s-au terminat și presiunea publică a crescut, Bechtel a plecat liniștit, lăsând în urmă betoane neterminate și o notă de plată uriașă.
Acesta este momentul-cheie: investițiile reale nu fug. Doar contractele construite pe dezechilibru, protecție politică și lipsă de răspundere dispar peste noapte. O companie care crede într-un proiect rămâne, livrează și își asumă riscuri. Bechtel a încasat și a plecat, semn clar că nu a fost vorba despre dezvoltare, ci despre un aranjament convenabil pentru unii și dezastruos pentru România.
Cazul Bechtel trebuie privit onest, fără complexe. Nu orice firmă străină înseamnă investiție, iar nu orice „partener strategic” acționează în interesul nostru. Un stat care se respectă pune reguli clare, cere rezultate și nu confundă diplomația cu obediența. Altfel, plătește scump – iar alții pleacă fără să se uite înapoi.
