Trecutul nu poate fi șters. Crimele rămân crime, oricât ar încerca presa sistemului să spele imaginea acelui criminal necondamnat
Într-o Românie care încă își caută adevărul printre rândurile cenzurate ale istoriei recente, reacția presei sistemului la recentele critici aduse lui Ion Iliescu arată, încă o dată, cât de adânc este înrădăcinat mecanismul de apărare al sistemului. Un sistem care, la peste trei decenii de la Revoluție, încă se grăbește să-i albească imaginea celui care are pe conștiință sângele nevinovaților de la Revoluție și Mineriade.
În decembrie 1989, peste 1.000 de români au fost uciși pe străzile Timișoarei, Bucureștiului și în alte orașe ale țării. După fuga lui Ceaușescu, în locul unei eliberări reale, a urmat o lovitură de stat mascată, în care Iliescu și oamenii săi din eșaloanele doi și trei ale PCR au confiscat idealurile Revoluției. În loc de libertate, am primit gloanțe. În loc de democrație, am primit manipulare.
A urmat 13-15 iunie 1990, când minerii, chemați de același Iliescu, au transformat centrul Capitalei într-un teatru de violențe de neimaginat. Intelectuali bătuți, studenți arestați, jurnaliști agresați, instituții devastate. Totul sub binecuvântarea celui care, astăzi, este tratat cu o reverență rușinoasă de presa aservită.
Presa „îndoliată” a sistemului – care sare ca arsă de câte ori adevărul despre Iliescu e rostit – nu apără memoria unui președinte, ci onoarea unui criminal necondamnat. Oricâte necrologuri sentimentale și articole lacrimogene ar scrie, istoria nu poate fi ștearsă cu buretele.
România încă așteaptă dreptate. Dosarul Revoluției a fost tergiversat timp de 30 de ani. Dosarul Mineriadei – tras de păr, redeschis și iar îngropat. Justiția tace. Victimele îmbătrânesc. Culpabilii mor liniștiți, fără să fi dat vreodată socoteală.
Trecutul nu poate fi rescris cu cerneală de propagandă. Iar crimele rămân crime, indiferent de eforturile disperate ale unora de a le îmbrăca în haine de stat.
România nu va fi liberă cu adevărat până când va înfrunta adevărul. Iar adevărul este acesta: Ion Iliescu a avut mâinile pătate de sânge. Și pentru asta trebuie să fie reținut în paginile istoriei nu ca un salvator, ci ca un vinovat.
