În aceste zile asistăm la un atac concentrat al forțelor oculte din țară și din afară la adresa președintelui Nicușor Dan. Forțele neobolșevice care vor răul României sunt deranjate de faptul că Nicușor Dan nu le face jocurile. Primul semn de onestitate al președintelui Dan a fost refuzul de a numi în fruntea Parchetelor personaje care fac dosare la comandă, cum se proceda în perioada binomului SRI-DNA patronat de odioasa Laura Kovesi, cea care a stat la masă cu Dragnea, Ponta și toată mafia statului român.
Cât timp justiția română a fost în mrejele Laurei Kovesi, cei care nu au răspuns la comenzi au fost aruncați în spatele gratiilor, iar afacerile românești au fost puse la pământ, în timp ce afacerile străinilor au rămas neatinse.
Justiția practicată în perioada sa de glorie nu a consolidat independența instituțiilor, ci a transformat actul judiciar într-un spectacol mediatic, cu efecte grave asupra încrederii publice.
Așa-numitul „festival al cătușelor” a devenit marca unei epoci în care imaginea a contat mai mult decât procedura, iar ratingul mai mult decât drepturile fundamentale. Percheziții televizate, arestări cu camerele pornite și scurgeri selective de informații au creat iluzia eficienței, dar au erodat principiul prezumției de nevinovăție. Justiția nu se face în direct, cu breaking news, ci în săli de judecată, pe probe solide și respectarea legii.
Rezultatul acestei strategii a fost previzibil: dosare prăbușite în instanță, achitări răsunătoare și despăgubiri plătite de stat. Nu „corupții” au fost loviți în final, ci ideea însăși de justiție independentă, care a ajuns să fie percepută ca un instrument de forță, nu ca un garant al dreptății. Când justiția devine spectacol, ea încetează să mai fie credibilă.
Mai grav, acest model a creat precedente periculoase. Politicul a învățat că poate folosi procuratura ca armă, iar o parte a presei a înțeles că poate construi eroi și călăi peste noapte. În loc să întărească instituțiile, epoca Kovesi a adâncit suspiciunea că dosarele sunt selective și că puterea se exercită arbitrar.
România nu mai are nevoie de simboluri reciclate și de mitologii convenabile. Are nevoie de o justiție tăcută, profesionistă, previzibilă și cu adevărat independentă – una care să reziste fără camere de luat vederi și fără campanii de imagine. Kovesi a reprezentat un moment, nu o soluție durabilă. Iar agățarea de acest trecut nu face decât să amâne construcția unui sistem judiciar matur, credibil și respectat.
