Românii sunt pe cale să retrăiască, în variantă modernizată, coșmarul anilor 2010. Cu alte fețe, dar cu aceleași metode. Ilie Bolojan este proiectat în postura de „omul ferm”, „tehnocratul eficient”, exact cum era prezentat Emil Boc în urmă cu un deceniu și jumătate. În realitate, ambii sunt doar executanți ai unui plan scris de alții: austeritate, tăieri, sărăcie pentru populație și protecție totală pentru capitalul străin.
Criza din 2008 a fost provocată de prăbușirea piețelor financiare internaționale, dar efectele în România au fost amplificate de guvernarea iresponsabilă de atunci, care a cheltuit fără măsură în anii de „boom” și a lăsat bugetul gol exact când era nevoie de protecție socială. În 2010, Emil Boc, sub comanda lui Traian Băsescu și cu aplauzele FMI, a impus cele mai dure măsuri din Europa de Est: tăierea salariilor bugetarilor cu 25%, creșterea TVA de la 19% la 24%, concedieri masive în administrație și înghețarea pensiilor.
Rezultatul? O țară întreagă a fost aruncată în sărăcie, economia a scăzut, consumul s-a prăbușit, iar milioane de români au fost împinși să plece în străinătate. Nimeni din vârful sistemului nu a plătit. În schimb, cei mici au dus întreaga povară.
Astăzi, aceleași semnale se văd din nou: deficit bugetar uriaș, stat îndatorat peste măsură, promisiuni de „reformă” care înseamnă de fapt concedieri și reduceri salariale. Sub noul președinte Nicușor Dan și cu Bolojan în rol de premier de facto, se pregătește o nouă rundă de tăieri. Deja se vorbește despre creșterea TVA, despre restructurarea aparatului public, despre „optimizarea” cheltuielilor. Toate pe spinarea cetățeanului obișnuit.
Bolojan e prezentat ca „omul ordinii”, dar în realitate este doar administratorul sărăciei impuse. Un om fără empatie, fără legătură cu viața reală a românilor de rând, pus să taie fără milă și să mențină aparența controlului. Exact ca Boc, va tăia tot ce se poate, dar nu va atinge vreodată privilegiile adevărate: banii din contracte cu statul, scutirile pentru marile corporații, pensiile speciale sau sistemul de sinecuri politice.
Românii care au votat cu speranța unei „reforme” vor înțelege prea târziu că au fost trași pe sfoară. Că „echilibrarea bugetului” se va face tot prin buzunarele lor. Că nu urmează ordine, ci austeritate. Nu reformă, ci distrugere. Și că, din nou, povara va fi aruncată pe umerii celor care muncesc, plătesc taxe și își cresc copiii în România.
Va fi o reluare a scenariului din 2010. Doar că de data asta, România e și mai slăbită. Și s-ar putea să nu mai reziste.
