nfluenta publicație germană Frankfurter Allgemeine Zeitung publică, vineri, un text critic la adresa președintelui Klaus Iohannis după anunțul retragerii din cursa pentru șefia NATO. Într-un articol semnat de Von Michael Martens, publicația germană se întreabă ce vrea Iohannis în schimbul retragerii și evocă scenariile potrivit cărora președintele ar dori să ocupă un post important la nivelul UE.
FAZ scrie despre Klaus Iohannis că ”este îndoielnic că Johannis ar fi chiar la înălțimea exigențelor unei funcții europene de top” și amintește că ”Iohannis nu acordă aproape niciun interviu, este considerat stângaci din punct de vedere retoric și se simte mai confortabil în discuții de culise, în spatele ușilor închise, decât pe o scenă deschisă”. Publicația germană concluzionează că ”Bruxelles-ul, cu publicul său european, este o altă mâncare de pește. Fostul profesor de fizică nu va putea acționa acolo așa cum este obișnuit la București”.
Redăm mai jos integral articolul publicat de FAZ sub titlul ”Președintele României își retrage candidatura pentru funcția de secretar general al NATO. Ce vrea în schimb?”:
”Are UE nevoie de un trimis special pentru Ucraina? Și dacă da, ar trebui ca acest trimis special să fie Klaus Johannis, președintele demisionar al României? Acesta este unul dintre zvonurile care circulă de luni de zile la București și care, indirect, au primit joi un nou impuls. De atunci, ceea ce se aștepta de câteva zile a devenit oficial: Johannis, șeful statului român din 2014, a renunțat la pretenția pe care a avut-o în primăvară de a deveni noul secretar general al NATO. În urma unei reuniuni a Consiliului Național de Apărare de la București, s-a anunțat într-un comunicat că Johannis informase partenerii încă de la sfârșitul săptămânii trecute că își retrage candidatura.
Acesta a fost un răspuns destul de tardiv, având în vedere faptul că candidatura sa la cea mai înaltă funcție civilă din cadrul alianței occidentale de apărare, pe care o lansase în februarie și o anunțase în martie, era de la bun început fără speranță. Johannis își anunțase candidatura împotriva voinței SUA, a Marii Britanii, a Franței și a Germaniei, care doreau să-l vadă în fruntea alianței pe actualul premier olandez Mark Rutte. După ce chiar și Ungaria a cedat în cele din urmă, Johannis s-a trezit complet izolat. Faptul că baza aeriană „Mihail Kogălniceanu” de lângă Constanța, pe malul Mării Negre, în România, este în prezent în curs de extindere, cu un cost de câteva miliarde de euro, pentru a deveni cea mai mare bază a Alianței din Europa, nu a schimbat cu nimic această situație. Cu efect imediat, România îl susține acum și pe olandezul Rutte.
În același timp, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis ca România să furnizeze Ucrainei un sistem de rachete Patriot. Totuși, acest lucru a fost făcut în așteptarea găsirii unei soluții intermediare pentru a închide „punctul slab operațional” al apărării aeriene a României, rezultat în urma livrării sistemului, potrivit comunicatului Consiliului de Apărare. România a comandat șapte sisteme Patriot de la SUA, în valoare de patru miliarde de dolari. Până în prezent, patru au fost livrate și două sunt deja operaționale. Al treilea urmează la sfârșitul acestui an, iar al patrulea la începutul anului 2025. Livrarea către Kiev se face având în vedere „deteriorarea semnificativă a situației de securitate din Ucraina”, care amenință și securitatea României, potrivit justificării de la București.
Retragerea nu înseamnă însă că problema personală a lui Johannis este inevitabil încheiată. Potrivit opiniei populare din România, Johannis nu a crezut niciodată că va putea oricum să devină oricând secretar general al NATO – dar a explorat cu atenție ce ar putea primi în schimb pentru a renunța la candidatura sa cât mai mult timp. Cu alte cuvinte, Johannis s-ar fi pus pe sine în vitrină pentru a crește prețul pentru a se retrage din nou de acolo. Cum fostul primar al Sibiului este considerat un tactician iscusit, cel puțin în materie de putere, este posibil ca el să fi calculat de la început această poziție de plecare.
Portalul românesc de știri „G4Media”, adesea bine informat, a relatat recent, citând „surse europene” anonime, despre o „variantă de lucru” potrivit căreia șeful statului român de origine germană ar urma să primească postul încă neînființat de ”trimis special pentru Ucraina”. Este imposibil de spus cât de substanțială este această relatare, dar două lucruri sunt certe: mandatul președintelui român va expira în curând. Alegerile prezidențiale ar putea avea loc în România încă din septembrie, dar cu siguranță vor avea loc în acest an. Domnul Johannis se află la sfârșitul celui de-al doilea mandat și nu va putea candida din nou. Dacă i s-ar permite să candideze, probabil că nu i-ar face prea mult bine, pentru că, potrivit sondajelor, niciun președinte român nu a fost atât de nepopular ca Johannis în acest moment de multă vreme. La el acasă, sașul transilvănean născut la Sibiu (Hermannstadt) în 1959 este, prin urmare, puțin probabil să obțină mult mai mult.
Dar în cazurile în care politicienii se simt încă prea tineri sau nu sunt suficient de bogați pentru a se retrage, există, la urma urmei, scena internațională cu numeroasele sale birouri, posturi, poziții și tot felul de misiuni ulterioare. De ani de zile au existat indicii că Johannis ar căuta o astfel de poziție de follow-up după încheierea mandatului său. Atunci când actualul premier polonez Donald Tusk a venit la București, în primăvara anului 2020, pentru a onora un premiu acordat președintelui României, polonezul a spus în discursul său că i-a spus lui Johannis cu „mare convingere” că „ar putea fi un mare președinte al Consiliului European”, dar că acesta a refuzat cu mulțumiri, spunând că „mai are încă multe de făcut” în România. Oricum ar fi venit declarația lui Tusk, faptul că un fost președinte al Consiliului UE – mandatul lui Tusk a expirat la sfârșitul anului 2019 – a certificat public că un președinte ar fi un succesor excelent pentru el nu a trecut neobservat.
De atunci, la București se fac speculații cu privire la o posibilă carieră post-prezidențială a lui Johannis. Potrivit zvonurilor, acesta vizează „cel puțin” postul de comisar european. De asemenea, s-a vorbit și despre un post (care urmează să fie creat și el) de „comisar european pentru apărare”. Johannis însuși a alimentat zvonurile atunci când a cerut ca un politician din statele membre UE din Europa de Est să primească o funcție de top în UE sau NATO. Abia miercuri a fost din nou foarte clar: UE trebuie să se asigure „că toate statele se simt implicate și sunt servite în interesele lor naționale. Nu este posibil ca un stat membru să fie ignorat sau marginalizat în aceste negocieri. Dacă acesta este cazul, trebuie să fie corectat”.
Cu toate acestea, este îndoielnic dacă Johannis ar fi chiar la înălțimea exigențelor unei funcții europene de top – mai ales când vine vorba de activitatea sa în relație cu publicul. El nu este un om al discursurilor publice, nici mari, nici mici. Poate că acesta este motivul pentru care cartea sa autobiografică „Pas cu pas” (Pas cu pas), a cărei traducere în germană a fost anunțată cu ani în urmă, nu a fost niciodată publicată în limba sa natală. Johannis nu acordă aproape niciun interviu, este considerat stângaci din punct de vedere retoric și se simte mai confortabil în discuții de culise, în spatele ușilor închise, decât pe o scenă deschisă.
Ceea ce la începutul carierei sale prezidențiale a fost adesea lăudat ca fiind o atitudine cu picioarele pe pământ este acum perceput din ce în ce mai mult în România ca aroganță și incapacitate de comunicare. Până în prezent, deoarece este singurul responsabil în fața contribuabililor români, Johannis a reușit în mare parte să scape cu eschivele sale transilvănene-saxone, deși mai mult rău decât bine în cele din urmă. Dar Bruxelles-ul, cu publicul său european, este o altă mâncare de pește. Fostul profesor de matematică și fizică nu va putea acționa acolo așa cum este obișnuit la București.”
