Politică

Zelenski le cere României și aliaților să intervină în războiul cu Rusia. „Forțele aeriene ale vecinilor noștri ne pot ajuta”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut ajutorul forţelor aeriene ale vecinilor săi europeni pentru a distruge valurile de rachete şi drone ruseşti care au lovit din nou masiv ţara sa luni.

„În diferitele regiuni ale Ucrainei, am putea face mult mai mult pentru a proteja vieţile dacă forţele aeriene ale vecinilor noştri europeni ar lucra împreună cu avioanele noastre de luptă F-16 şi cu apărarea noastră antiaeriană”, a spus el într-un discurs difuzat pe Telegram, cerând „soluţii”, potrivit Agerpres.

„Dacă această unitate a funcţionat atât de bine în Orientul Mijlociu, ar trebui să funcţioneze şi în Europa”, a adăugat el, referindu-se aparent la ajutorul acordat Israelului de către aliaţii săi occidentali pentru a respinge atacurile aeriene recente.

„America, Marea Britanie, Franţa şi alţi parteneri au puterea de a ne ajuta să oprim terorismul. Avem nevoie de soluţii”, a adăugat el.

Potrivit acestuia, Rusia a folosit luni peste 100 de rachete şi 100 de drone sinucigaşe, într-unul dintre cele mai mari atacuri din ultimele luni.

Ucraina şi-a îndemnat deja aliaţii europeni să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său prin intermediul sistemelor de apărare desfăşurate în Polonia şi România, ţări vecine, pentru a crea un sanctuar în care industriile, infrastructura energetică şi populaţia civilă să fie protejate.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat la sfârşitul lunii mai că nu există „niciun argument juridic, de securitate sau moral care să îi împiedice pe partenerii noştri să doboare rachete ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei de pe teritoriul lor”, fără a specifica modalităţile de punere în practică a acestui scenariu.

De câteva luni, Volodimir Zelenski le cere partenerilor săi occidentali sisteme suplimentare de protecţie aeriană, dar acestea întârzie să sosească.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button