InternaționalPolitică

Viktor Orbán: Rusia nu a căzut deloc în genunchi, în timp ce economiile europene se dărâmă

Premierul ungar Viktor Orbán, aflat la la Praga la summitul prim-miniştrilor şi preşedinţilor statelor UE, afirmă, într-o înregistrare video postată joi seară, pe pagina sa de Facebook, că este evident că politica de sancţiuni a UE trebuie schimbată.

”În următoarele luni vor exista gaze naturale? Va exista energie electrică pentru ţările europene?”, a enumerat problemele şeful guvernului de la Budapesta.

Premierul a amintit că, anterior, Ungaria a obţinut deja o derogare de la embargoul petrolier şi de la sancţiuni, iar în ultimele zile Ungaria a reuşit ca noile sancţiuni să nu se aplice, în cazul său, energiei nucleare şi livrărilor de gaze naturale.

De asemenea, Viktor Orbán a subliniat că sancţiunile au dis la “explodarea” preţului energiei şi că acest lucru afectează şi Ungaria. Preţurile sunt aproape inaccesibile, a subliniat acesta.

“Rusia nu a căzut deloc în genunchi, în timp ce economiile europene se dărâmă. Este evident că politica de sancţiuni trebuie schimbată”, a declarat Viktor Orbán, care a precizat că aceasta este miza întâlnirii.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button