VIDEO: Poliţia greacă a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă împotriva pompierilor care protestau la Atena
Poliţia greacă a utilizat vineri gaze lacrimogene şi tunuri cu apă împotriva a aproximativ 2.000 de pompieri angajaţi sezonieri care protestau la Atena, informează dpa.
Pompierii, care cer locuri de muncă permanente, au încercat să blocheze bulevardul Kifissias din centrul capitalei Greciei.
Manifestaţia a avut loc în faţa Ministerului pentru Protecţie Civilă şi Schimbări Climatice, potrivit televiziunii publice greceşti.
”În vară, atunci când erau incendii peste tot, ei ne-au numit eroi. Acum nu vor să ştie de noi”, a declarat unul dintre demonstranţi, potrivit Agerpres.ro.
Aproximativ un sfert dintre toţi pompierii din Grecia sunt angajaţi sezonieri, în perioada 1 mai – 15 octombrie.
În timpul verii acestui an, incendiile devastatoare de vegetaţie au distrus zone extinse de păduri mai ales în zona Atenei şi pe insula Evia.
Potrivit cotidianului grec Kathimerini, poliţia a operat mai multe arestări, iar un pompier a fost rănit în timpul manifestaţiei.