
În spațiul public au apărut imagini cu spitalul groazei din Reșița.
Se pot vedea oameni stând pe jos, morți lăsați pe pat în saci de plastic, igiena precară.
Într-o intervenție TV managerul spitalului a susținut cum că aceasta este situația în toate spitalele din România și că ea este un manager pus să conducă spitalul de doar câteva săptămâni.
Managerii de spitale sunt numiți politic, o inepție a dorinței partidelor politice, PNL și PSD, de a controla toate cheltuielile publice și pe care le sifonează.
De 30 de ani PNL și PSD au distrus sistemul medical prin numiri politice, deduceri fictive de medicamente, pacienți fictivi și devalizare prin intermediul firmelor apropiate politic.
- ANAF vizează piața forței de muncă asiatice: Schema frauduloasă prin care agențiile de recrutare au eludat statul cu peste 6,2 milioane de lei
Inspectorii ANAF au descoperit un mecanism prin care cinci societăţi din domeniul recrutării şi plasării muncitorilor asiatici au diminuat obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat cu peste 6,2 milioane de lei. Societăţile verificate au înregistrat în evidenţa financiar-contabilă facturi emise de alte trei societăţi comerciale, în valoare totală de peste 32 de milioane de lei, … - Date oficiale INS: România a intrat în recesiune tehnică pe fondul unei contracții abrupte a Produsului Intern Brut față de 2025
Produsul Intern Brut (PIB) al României a stagnat în trimestrul al doilea din 2026 față de primele trei luni ale anului, însă a înregistrat o scădere de 1,9% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Național de Statistică (INS), informează Mediafax. În primul semestru, economia s-a contractat cu 1,6% pe … - Incident diplomatic major: Jurnalistul ucrainean de investigații Mihailo Tkaci, reținut de autoritățile din Viena fără explicații oficiale
Jurnalistul ucrainean Mihailo Tkaci, șeful echipei de investigații a publicației Ukrainska Pravda, a fost reținut de autoritățile austriece la Viena, a anunțat redacția joi, 8 octombrie, informează Mediafax. Publicația consideră că reținerea lui Tkaci este ilegală și cere eliberarea imediată a jurnalistului, precum și explicații oficiale din partea autorităților austriece. Potrivit Ukrainska Pravda, Tkaci se … - Depreciere accelerată pe piețele valutare: Moneda euro atinge minimul ultimelor 17 luni în raport cu dolarul american
Moneda euro se îndreaptă spre a cincea săptămână consecutivă de depreciere față de dolarul american, pe fondul îngrijorărilor privind datoria publică a Franței și dificultățile politice legate de reducerea deficitului bugetar. Euro a coborât luni până la 1,1161 dolari, cel mai redus nivel din ultimele 17 luni, scrie Reuters. Ulterior, moneda unică și-a revenit parțial, … - Rigoare fiscală la Bruxelles: Comisia Europeană refuză derogările bugetare pentru Italia și Grecia, transmițând un avertisment direct României
Comisia Europeană a transmis că nu este dispusă să acorde noi derogări de la regulile bugetare ale Uniunii Europene, respingând implicit solicitările Italiei și Greciei pentru mai multă flexibilitate în cheltuielile publice. Decizia Comisiei Europene ar putea fi un semnal de alarmă și pentru România, o țară care se luptă cu deficitul bugetar și cu … - A patra zi de percheziții informatice la DIICOT: Călin Georgescu, adus din nou din arest pentru analiza dispozitivelor electronice
Călin Georgescu este adus vineri dimineață, 9 octombrie, din Arestul Central la sediul DIICOT, pentru a patra zi consecutivă de percheziții informatice în dosarul în care este cercetat pentru o presupusă înșelăciune de 1,1 milioane de euro. De această dată, fostul candidat la alegerile prezidențiale a ajuns fără soția sa, Cristela Georgescu, care a participat … - Trădătorul George Simion e doar o căpușă pe spatele lui Călin Georgescu
George Simion demonstrează din nou că nu are nicio loialitate politică sau umană, acționând exclusiv ca o căpușă electorală pe spatele lui Călin Georgescu. Deși urlă de dimineața până seara la televizoare cerând eliberarea acestuia, în realitate, liderul AUR nu face absolut nimic concret pentru el. Motivul este de un cinism absolut: Simion este cel … - Stenograme Simion – dosarul Vanbet: “Pot să aduc finanțare din Mexic. L-a trimis Rechinul la mine“
Site-ul postului Realitatea TV prezintă stenograme ale unei discuții dintre președintele AUR, George Simion, și omul de afaceri Fănel Bogos. Acesta este proprietarul companiei avicole Vanbet din Vaslui și este acuzat de DNA de cumpărare de influență și instigare la șantaj. El ar fi oferit sute de mii de euro unor intermediari pentru a-și cumpăra … - Comportament abject al liderului AUR! George Simion o jignește în direct pe Anca Alexandrescu: „Ce ai ** de faci așa!”
George Simion demonstrează încă o dată că discursul său public despre transparență și luptă anti-sistem este doar o fațadă de carton, ascunzând un comportament abject și o lipsă totală de respect. Încolțit în direct, la Realitatea TV, președintele AUR cedează nervos și recurge la jigniri incalificabile pentru a masca adevărul despre negocierile subterane pe care … - Școlile românești din Ucraina, în pericol iminent: Liderii comunității din Cernăuți, Transcarpatia și Odesa cer implicarea imediată a președintelui și a Guvernului
Reprezentanții minorității românești din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa fac un apel presant către autoritățile din România, cerând intervenția imediată pe lângă statul ucrainean pentru revizuirea proiectului de lege nr. 16119, care reglementează drepturile educaționale ale minorităților naționale. Printr-un memoriu oficial adresat recent președintelui României, Nicușor Dan, ministrului Afacerilor Externe, Oana-Silvia Țoiu, și conducerii comisiilor … - Marius Lulea: AUR e partid european prin statut. Dacă Simion nu vrea în UE, să meargă la tribunal să modifice statutul
Ieșirile publice și luările de poziție în favoarea pieței libere respectă în totalitate documentele constitutive ale formațiunii, a aexplicat fondatorul AUR Marius Lulea, care a respins acuzațiile de abatere de la linia partidului lansate de George Simion: „Fiecare dintre aceste puncte, partidul AUR are un statut. În acel statut este înscrisă libertatea economică. Avem, în … - Tensiuni majore în Orientul Mijlociu: Explozii puternice în capitala Arabiei Saudite pe fondul escaladării conflictului cu rebelii Houthi
Capitala saudită a fost zguduită joi de explozii violente, determinând elevii din şcolile internaţionale şi diplomaţii să se adăpostească, pe fondul unui conflict care se intensifică între Riad şi gruparea pro-iraniană Houthi din Yemen, relatează AFP, potrivit news.ro. Cu o zi înainte, autorităţile aeronautice au anunţat trei morţi şi zeci de răniţi în urma unor … - Luca Niculescu exclude varianta unui cabinet de tranziție: Obiectivul negocierilor este un Guvern cu puteri depline până în 2028
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat joi, după negocierile cu UDMR pentru formarea noului Guvern, că va continua dialogul cu partidele în încercarea de a construi o majoritate parlamentară. „Să sperăm că vom ajunge la un rezultat”, a spus Niculescu. Premierul desemnat a respins, totodată, perspectiva unui Executiv de tranziție sau „de sacrificiu”, afirmând că … - Directorul Poliției Locale Constanța, vizat de un dosar DNA: Acuzații privind blocarea abuzivă a 60 de amenzi în valoare de peste 100.000 de lei
Directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Constanţa, Ionuţ Dumitru, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi dispus scoaterea administrativă din circuitul civil a 60 de procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, cu un cuantum total al amenzilor de peste 100.000 de lei. … - Decizie a instanței în dosarul Călin Georgescu: Omul de afaceri Ionel Rusen rămâne în arest preventiv
Tribunalul București a respins joi, 8 octombrie, cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu formulată de Ionel Rusen, prezentat de procurorii DIICOT drept un pion principal în dosarul de înșelăciune în care este vizat și fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu. Astfel, omul de afaceri, bănuit că ar fi intermediat o … - Politolog: Alegerile anticipate sunt o „loterie extraordinară”. Nimeni nu poate anticipa votul românilor
Politologul Andrei Țăranu analizează situația politică actuală. Acesta spune că alegerile anticipate ar putea avea rezultate neașteptate și asta pentru că nimeni nu poate prezice comportamentul românilor la urne. Românii sunt confuzi, USR ar putea profita ”Alegerile anticipate ar fi o loterie extraordinară în acest moment, pentru toate partidele, inclusiv pentru AUR, asta pentru că … - Aderarea României la OCDE se află în impas. Bucureștiul nu a primit invitația oficială programată pentru iunie 2026
Aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este blocată în acest moment, au declarat pentru Știripesurse.ro surse guvernamentale. România nu a primit nici până acum invitația oficială de aderare, deși conducerea OCDE avansase public luna iunie 2026 drept momentul în care Bucureștiul ar fi trebuit să primească invitația. Invitația de aderare trebuia … - Negocieri SUA-Rusia privind Nord Stream: Un investitor american ar putea fi cooptat în proiectul gazoductelor
Oficiali ruşi şi americani, inclusiv Jared Kushner, emisar special al preşedintelui SUA, au discutat posibilitatea implicării unui investitor american în gazoductele Nord Stream, care livrau gaze din Rusia către Germania înainte de războiul din Ucraina, afirmă joi agenţia Reuters pe baza a cinci surse care cunosc situaţia, scrie AGERPRES. La tratative a participat şi Kiril … - Mizerie penală la vârful AUR: George Simion își spionează proprii membri prin aplicația mobilă a partidului
În spatele discursului populist despre libertate și suveranitate, George Simion orchestrează o operațiune masivă de spionaj și colectare ilegală de date împotriva propriilor susținători. Surse de la vârful partidului AUR aruncă în aer mitul transparenței și confirmă o realitate sumbră: aplicația mobilă AUR nu este un simplu instrument de comunicare, ci o armă de supraveghere … - Rareș Bogdan rupe tăcerea după audierea la DNA: „Le-am oferit cu toată deschiderea”. Cum explică apariția sa în dosarul Fănel Bogos
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a făcut primele declarații după audierea de joi de la DNA Iași, în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos. Liberalul, audiat în calitate de martor, a explicat că a fost chemat de procurori după ce numele său a fost menționat în dosar și a confirmat că a discutat cu Mihai … - Erori majore în sistemul TollRo: Transportatorii solicită Parlamentului suspendarea urgentă a amenzilor pentru a evita falimentele în lanț
Confederaţia Patronală Concordia şi Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Parlamentului adoptarea în regim de urgenţă a proiectului de lege privind suspendarea amenzilor din sistemul TollRo până la 1 aprilie 2027 sau până când acesta devine complet funcţional, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES. Cele două organizaţii precizează că transportatorii nu contestă noul … - Dominic Fritz face angajări pe banii partidului
Dominic Fritz a rămas fără mandatul de primar al Timișoarei și s-a angajat la USR, acolo unde primește același salariu pe care îl primea din postura de primar. Pe lângă faptul că este singurul președinte de partid angajat și plătit de către propriul partid, Dominic Fritz face și angajări. Dominic Fritz vrea să angajaze un … - Curs BNR, 8 octombrie 2026. Euro scade pentru a doua zi la rând după maximul istoric. Dolarul și aurul cresc
Euro continuă să scadă joi, 8 octombrie, după maximul istoric atins la începutul săptămânii. Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de 5,3470 lei/euro, față de 5,3501 lei în ședința precedentă. Dolarul american crește ușor, în timp ce francul elvețian și lira sterlină pierd teren în raport cu leul. Gramul de aur revine … - Răspunsul PNL, la oferta lui Sorin Grindeanu de a intra în Guvernul Luca Niculescu: Nu, mulțumim!
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a explicat că social-democrații își doresc un Guvern politic și a dat ca exemplu de majoritate o coaliție PSD-PNL și UDMR. Europarlamentarul Siegfried Mureșan răspunde tranșant la oferta PSD și le transmite ”Nu, mulțumim!”. Siegfried Mureșan: Pesediștii ne tot invită la guvernare alături de ei. Nu, mulțumim! ”Pesediștii ne tot invită … - Motivarea ÎCCJ în cazul de corupție administrativă a lui Dominic Fritz: a acționat „conștient și deliberat” în favoarea creditorului său electoral
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în motivarea deciziei definitive privind conflictul de interese al lui Dominic Fritz, că fostul primar al Timișoarei a acționat „conștient și deliberat” atunci când a semnat un document administrativ care putea aduce beneficii unei persoane care îi finanțase campania electorală. Judecătorii resping argumentele prin care liderul USR … - Decizie strategică la vârful PNL: Liberalii refuză participarea la Guvernul Niculescu, dar lasă deschisă varianta votului de învestitură
Partidul Național Liberal (PNL) a decis să nu participe cu reprezentanți în viitorul Guvern condus de premierul desemnat, Luca Niculescu. Totuși, conducerea liberală nu exclude acordarea votului de încredere în Parlament pentru deblocarea actualei crize politice. Secretarul general al formațiunii, Robert Sighiartău, a precizat că decizia finală privind susținerea noului Executiv va depinde exclusiv de … - Revoltă la vârful PSD: Liderii din Transilvania resping categoric varianta Luca Niculescu premier
Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe Luca Niculescu pentru formarea noului Guvern a generat un val de nemulțumiri la vârful Partidului Social Democrat (PSD). Printre cei mai vocali contestatari ai acestei formule guvernamentale se numără trei lideri influenți din zona Transilvaniei și a Banatului, care resping categoric susținerea premierului desemnat. Vasile Dîncu: „Președintele … - Raport al Comisiei Europene: România nu a reușit să absoarbă peste 43 de miliarde de euro din fondurile europene alocate
Un document oficial transmis recent de Comisia Europeană către Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan atrage atenția asupra unei rate de absorbție problematice a fondurilor europene. Conform datelor comunicate de executivul european, România nu a reușit să acceseze, până în acest moment, peste 43 de miliarde de euro din sumele alocate prin intermediul a trei … - Avertisment strategic de la Chișinău: Maia Sandu susține că Rusia a vizat transformarea Republicii Moldova într-o „a doua Belarus” la granița României
Rusia a încercat să transforme Republica Moldova într-o „a doua Belarus”, pentru a-i folosi teritoriul împotriva Ucrainei și a Uniunii Europene, a declarat Maia Sandu joi, 8 octombrie, la Moldova Security Forum. Președinta a avertizat că o Moldovă controlată de Moscova ar expune Ucraina dinspre sud-vest și ar aduce presiunea rusă până la Prut, la … - Condiționări economice pe masa negocierilor: Ilie Bolojan fixează liniile roșii privind deficitul bugetar, în timp ce premierul desemnat discută cu PSD
Liderul PNL, Ilie Bolojan, a anunțat joi că va avea discuții cu premierul desemnat Luca Niculescu pentru formarea noului Guvern și ieșirea din criza politică. Mesajul vine chiar în timp ce Niculescu a ajuns la sediul PSD pentru negocieri. Bolojan susține că România are nevoie „cât mai repede” de un Executiv cu puteri depline și … - Noi audieri la nivel înalt în dosarul Fănel Bogoș: Europarlamentarul Rareș Bogdan, citat ca martor la DNA Iași
Rareș Bogdan este citat joi, 8 octombrie, la ora 12:00, la DNA Iași, în calitate de martor în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Numele europarlamentarului apare de nouă ori în referatul cu propunerea de arestare preventivă a afaceristului, în pasaje despre o întâlnire cu directorul DSVSA Vaslui și discuții cu un fost general SIE. … - George Simion riscă între 7 și 10 ani de pușcărie: își interceptează ilegal proprii membri prin aplicația mobilă AUR
În spatele discursului populist despre libertate și suveranitate, George Simion orchestrează o operațiune masivă de spionaj și colectare ilegală de date împotriva propriilor susținători. Surse de la vârful partidului AUR aruncă în aer mitul transparenței și confirmă o realitate sumbră: aplicația mobilă AUR nu este un simplu instrument de comunicare, ci o armă de supraveghere … - Trădătorul! „Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține activistul Valeriu Nicolae
Relația dintre George Simion și Călin Georgescu a revenit în atenția publică după ce activistul Valeriu Nicolae a declarat într-o emisiune la TVR că președintele AUR i-ar fi mărturisit într-un cadru privat, cât și în timpul unui interviu, că „fostul candidat la prezidențiale este nebun”. În cadrul unei emisiuni difuzate pe postul public de televiziune, … - „Real, AUR are sub 25%, Simion sub 10%!”. Lulea prezintă un sondaj care răstoarnă situația pe scena politică
Marius Lulea, cofondator al AUR, susține că partidul nu se află în realitate la nivelul de 40% indicat de unele sondaje și estimează că, în cazul organizării unor alegeri anticipate, formațiunea ar obține sub 25% din voturi. Mai mult, Lulea afirmă că peste jumătate dintre cei care declară că susțin AUR fac acest lucru ca … - Dificultăți pentru al doilea motor european: Impactul avertismentelor FMI asupra politicilor fiscale din Franța
Franţa trebuie să îşi aducă finanţele publice sub control şi să reducă deficitul pentru a convinge pieţele de obligaţiuni că politica sa fiscală este credibilă, a avertizat miercuri directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, într-un interviu acordat CNBC, informează News.ro. Situație haotică în Franța Avertismentul intervine înaintea unor negocieri bugetare dificile, în cadrul … - A treia zi de percheziții informatice la DIICOT: Continuă analiza dispozitivelor electronice în dosarul Georgescu
Cristela Georgescu a ajuns joi dimineață, 8 octombrie, la sediul DIICOT, pentru a treia zi consecutiv de percheziții informatice în dosarul în care soțul său este arestat preventiv. Călin Georgescu este așteptat să fie adus cu duba din Arestul Central, pentru a participa la proceduri. Ancheta continuă după ce procurorii au pus sechestru și pe … - Unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din Europa va fi construit în județul Arad, în urma unei finanțări record
România face un pas uriaș în tranziția către energia verde și va deveni gazda unuia dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din întreaga Europă. Proiectul denumit Dama Solar, amplasat în județul Arad, presupune o investiție totală de 728 de milioane de euro și tocmai a obținut o finanțare-record de până la 561 de milioane de … - Deficitul comercial al SUA atinge un nou maxim al ultimelor 18 luni: 105,6 miliarde de dolari în luna august
Deficitul comercial al Statelor Unite s-a majorat puternic în august, ajungând la 105,6 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel din martie 2025, pe fondul creşterii importurilor de bunuri asociate investiţiilor în inteligenţă artificială şi al efectelor politicii tarifare, potrivit datelor publicate marţi de Departamentul Comerţului, relatează CNBC. Crește deficitul comercial al SUA Importurile au … - Grupul italian Ferrero intenționează să deschidă prima sa unitate de producție din România, la Timișoara
Ferrero ajunge în România. Compania cu sediul la Alba, în Piemonte, avansează cu planurile de a-și înființa prima unitate de producție în România. Compania cu sediul în Alba – Piemonte „se află în faza finală a negocierilor pentru achiziționarea unei locații existente în Timișoara, cu scopul de a crea o unitate industrială de ultimă generație, … - PSD a pus condițiile pe masă pentru Cabinetul Niculescu. Social-democrații cer majorarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame
Condițiile pe care PSD i le pune lui Luca Niculescu, pentru a-i vota Cabinetul: Majorarea pensiilor și a pensiilor militare, eliminarea CASS la mame și veterani de război. Liderii PSD se vor întâlni, miercuri, la sediul din Kiseleff, cu premierul desemnat Luca Niculescu. Întrevederea va avea loc la ora 11:00, conform surselor STIRIPESURSE.RO. Potrivit informațiilor, … - Noi declarații de impact la DIICOT: Cristela Georgescu contestă procedurile de percheziție informatică și acuză o „uneltire” împotriva soțului său
Cristela Georgescu a lansat noi acuzații miercuri, 7 octombrie, la ieșirea de la DIICOT, unde a participat pentru a doua zi consecutiv la perchezițiile informatice din dosarul soțului său. Aceasta s-a declarat îngrijorată pentru confidențialitatea datelor familiei și a spus că vederea fotografiilor copiilor pe ecranele anchetatorilor a afectat-o profund. „Călin nu a înșelat, Călin … - Echipa națională a României înregistrează cea mai slabă clasare din istorie: Coborâre de șase locuri în clasamentul FIFA
Echipa națională de fotbal a României, pregătită de selecționerul Gheorghe Hagi, a coborât pe locul 58 în clasamentul FIFA, marcând cea mai slabă poziție din istoria reprezentativei. Noua ierarhie a fost publicată miercuri, ca urmare a rezultatelor din Liga Națiunilor, unde România a înregistrat a patra înfrângere consecutivă, scor 0-1, în meciul cu Suedia disputat … - Surse: Premierul desemnat, Luca Niculescu, va avea joi întâlniri cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea formării guvernului
Luca Niculescu merge mâine la sediile PSD, PNL și UDMR, au dezvăluit surse pentru Știripersurse.ro. Conform informațiilor noastre, premierul desemnat se va întâlni, joi, cu liderii Partidului Social Democrat, ai Partidului Național Liberal și ai Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. Luca Niculescu merge mâine la sediile PSD, PNL și UDMR Surse ale STIRIPESURSE.RO au … - Răsturnare de situație în Dosarul Bogoș: Ninel Peia detonează apărarea lui George Simion și susține că liderul AUR s-a întâlnit față în față cu afaceristul vasluian
Apar noi informații în scandalul din jurul dosarului Fănel Bogoș, în care a fost audiat ca martor și premierul interimar Ilie Bolojan. Senatorul Ninel Peia susține că omul de afaceri Fănel Bogoș s-ar fi întâlnit chiar cu liderul AUR, George Simion, alături de alți patru oameni de afaceri, pentru a-i reclama presupuse „abuzuri” la DSVSA … - Cifrele INS confirmă: Românii cheltuie aproape tot ce câștigă. Costul vieții depășește 8.600 de lei lunar pe familie
Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), o gospodărie din România a înregistrat, în medie, cheltuieli lunare de 8.650 de lei în trimestrul II al anului 2026. Această sumă echivalează cu 84,8% din veniturile totale medii lunare, estimate la 10.204 lei. Cea mai mare pondere a bugetului este alocată bunurilor de consum curent … - O nouă variantă SARS-CoV-2, denumită XFG, a fost depistată în Europa: Autoritățile sanitare raportează o agresivitate redusă a tulpinii
Coronavirusul revine cu o nouă tulpină cunoscută sub denumirea de XFG și supranumită în presă „Stratus” sau „Covid American”. Din fericire, autoritățile europene din sănătate spun că noua tulpină nu se comportă la fel de agresiv ca celelalte. Ce este noua variantă XFG? Apărută inițial în ianuarie 2025 și descendentă din liniile anterioare LF.7 și … - Noi măsuri în ancheta DIICOT: Conturile lui Călin Georgescu au fost blocate
Procurorii DIICOT au dispus, miercuri, instituirea sechestrului asupra mai multor conturi bancare deschise pe numele lui Călin Georgescu, cercetat într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Surse judiciare susțin că a fost pus sechestru pe șapte conturi pe care Călin Georgescu le are la … - PSD se distanțează de inițiativa AUR: Suspendarea președintelui Nicușor Dan nu reprezintă o prioritate pentru social-democrați
PSD nu consideră o prioritate implicarea în demersul pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan și nu se grăbește să semneze pentru înlăturarea șefului statului, potrivit unor surse citate de ProTv. PSD vede în demersul pentru suspendare „un joc” al lui George Simion Potrivit surselor citate, social-democrații consideră că inițiativa privind suspendarea președintelui face parte dintr-un joc … - Propunere în Bulgaria pentru eliminarea taxei auto pe Podul Prieteniei, pe modelul aplicat de România
Consilierii municipali din Grupul „Inițiativa Ruse” insistă asupra unei eliminări pe reciprocitate a taxei de trecere pentru autoturisme pe Podul Dunării, informează BTA. Începând cu 1 octombrie 2026, România a eliminat taxele pentru trecerea autoturismelor pe direcția Giurgiu – Ruse. Bulgaria ar vrea să elimine taxa de pod În replică, parlamentarii locali din Bulgaria au … - George Simion, spulberat în direct: Escrocul din fruntea AUR, prins în corzi și făcut KO de jurnalista Dana Chera la televiziunea publică
Așteptându-se la o plimbare de sănătate într-un studio prietenos după ce ar fi orchestrat numirea Sorinei Matei la șefia TVR, George Simion a încasat în această seară o lovitură devastatoare, în direct, pe televiziunea publică. Liderul AUR a fost, la propriu, făcut KO de jurnalista Dana Chera, cedând lamentabil în fața unui tir de întrebări …
















































