Directorul Poliției Locale Constanța, vizat de un dosar DNA: Acuzații privind blocarea abuzivă a 60 de amenzi în valoare de peste 100.000 de lei

Directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Constanţa, Ionuţ Dumitru, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi dispus scoaterea administrativă din circuitul civil a 60 de procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, cu un cuantum total al amenzilor de peste 100.000 de lei.
Ionuț Dumitru, acuzat de abuz în serviciu în formă continuată
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Ionuţ Dumitru pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (55 de acte materiale).
Procurorii anticorupţie notează că, în perioada aprilie 2024 – septembrie 2025, Ionuţ Dumitru, în calitate de director general al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Constanţa, ar fi dispus, prin semnarea unor note şi rapoarte de serviciu întocmite de poliţiştii locali din subordine, scoaterea administrativă din circuitul civil a 60 de procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, cu un cuantum total al amenzilor de 108.521 de lei.
DNA: 19 unități administrativ-teritoriale ar fi fost prejudiciate
„Procesele-verbale fuseseră comunicate contravenienţilor, iar o parte dintre acestea deveniseră deja titluri executorii la momentul scoaterii lor din circuitul civil, în timp ce celelalte au devenit titluri executorii ulterior, la împlinirea termenului legal de formulare a plângerii contravenţionale. Prin această conduită, inculpatul ar fi împiedicat transmiterea proceselor-verbale către organele fiscale competente, cu consecinţa neîncasării de către cele 19 unităţi administrativ-teritoriale beneficiare a sumelor reprezentând amenzi contravenţionale. În acest mod, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale respective ar fi fost prejudiciate cu suma totală de 108.521 de lei”, precizează anchetatorii.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa, cu propunerea de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.