Politică

Trădătorul! „Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține activistul Valeriu Nicolae

Relația dintre George Simion și Călin Georgescu a revenit în atenția publică după ce activistul Valeriu Nicolae a declarat într-o emisiune la TVR că președintele AUR i-ar fi mărturisit într-un cadru privat, cât și în timpul unui interviu, că „fostul candidat la prezidențiale este nebun”.  În cadrul unei emisiuni difuzate pe postul public de televiziune, Valeriu Nicolae, într-un dialog cu un alt jurnalist, a făcut o radiografie a susținătorilor fostului candidat. 

Discuția din platou a plecat de la o filmare publicată de către o susținătoare de-ale lui Georgescu care amenința că „va sării DIICOT în aer.” Referindu-se la electoratul de bază/dur al lui Călin Georgescu, activistul a susținut că Simion face acțiuni de servilism scabros față de Georgescu pentru că încearcă să obțină aprobarea publicului și electoratului fostului candidat. Redăm mai jos dialogul dintre cei doi jurnaliști la TVR. 

Valeriu Nicolae: Uite, aici am ajuns cu… dacă nu încurajăm deloc gândirea critică… Bine, avem o clasă politică, ce-i drept, catastrofală. George Simion e în genunchi în fața lui Georgescu, deci nu cred că… adică nu cred că am văzut un act de… atât de scârbavnic de slujire a cuiva precum o face George Simion.

Adică Simion, ce face în momentul de față, e de un oportunism îngrozitor. Simion, în discuție cu mine, mi-a spus că știe că ăsta (n.red. Călin Georgescu) e nebun. Eh, dar el își dă seama că omul ăsta… Dragoș Pătraru: Cu tine, în fața camerei? A, în privat. Valeriu Nicolae: În privat. A dat de înțeles treaba asta și în… la interviul pe care l-am avut noi doi. Deci eu cu Simion la Starea Nației. Eh, și în ciuda acestui fapt, continuă să-l sprijine pentru că el știe că are foarte mare nevoie, uite, de oameni de felul ăsta care sunt radicali.

Și grupul ăsta radical e foarte căutat, din păcate, de toate partidele, fiindcă trebuie să ai, în concepția partidelor, grupuri de astea de oameni care cred în tine indiferent de ce faci. Și asta a dus trumpismul. Deci ăsta e efectul lui Trump, care a spus foarte clar că pe el l-ar vota, o să-l voteze oamenii și dacă îl împușcă pe unul în mijlocul New York-ului. Și exact asta se întâmplă acum. Deci vedem efectul trumpismului, vedem efectul ingineriilor haosului, care…

Dragoș Pătraru: Și de aici… De aici… Valeriu Nicolae: Și eu am demonstrat și asta. Deci am arătat că-i legat direct de Georgescu. E unul dintre inginerii haosului la români. Un tip care, deci, cu afaceri cu mâna dreaptă a lui Rusen, unul dintre ăia care au creat conturile de Facebook false.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button