Economie

Varta a amânat investiția de un miliard de euro într-o fabrică de baterii din România

Varta amână investiția de un miliard de euro în fabrica de baterii pentru mașini electrice din România, după ce oficialii companiei au discutat în acest an cu oficiali români despre posibilitatea investiției.

Compania a anunțat că amână noi investiții investiții pe fondul costurilor în creștere și că va continua construcția noii fabrici atunci când sunt asigurate angajamente obligatorii din partea clienților, scrie economica.net.

„Varta evaluează constant oportunitățile de extindere a fabricilor noastre existente. În prezent, am oprit toate planurile pentru o eventuală extindere a prezenței noastre în România și nu am mai continuat cu o analiză pentru noi capacități de producție în țară”, au transmis reprezentanții companiei, pentru sursa citată. 

Premierul Nicolae Ciucă a subliniat în vara anului 2022 importanţa acordată de Guvern investiţiilor, în special în domenii cu nivel înalt de tehnologizare, domenii de viitor, care contribuie atât la dezvoltarea economică, precum şi la crearea de noi locuri de muncă.

Gigantul german Varta ar lua în calcul România pentru o investiţie într-o fabrică de baterii pentru maşini electrice, iar investiţia s-ar ridica la circa un miliard de euro. 

Varta Microbattery deţine pe plan local o fabrică la Braşov, din 2014, iar în 2019 a beneficiat de un ajutor de stat în valoare de 25,3 de milioane d euro pentru a-şi extinde capacitatea de producţie. Un an mai târziu, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 407 milioane de lei, mai mare cu circa 50% faţă de cea din 2019. În 2020, a bifat un profit de aproximativ 20 de milioane de lei, cu 3,6 milioane de lei peste cel raportat din 2019.

La nivel global, anul trecut, gigantul german a avut afaceri de aproape 1 miliard de euro.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button