Internațional

Un sondaj arată că ungurii se tem de extinderea războiului din Ucraina: Riscul unui război nuclear e real!

O majoritate de 54% a ungurilor consideră că există „un pericol real” ca războiul Rusia-Ucraina să escaladeze într-un al treilea război mondial, iar 55% sunt de părere că una dintre părţile în conflict ar putea desfăşura arme nucleare, arată rezultatele unui sondaj realizat de institutul Nezopont, citate luni de agenţia MTI.

Acum în schimb, doar 42% dintre respondenţi au apreciat că nu există o ameninţare realistă a unui nou conflict mondial şi în opinia altor 41% nu este realistă nici ameninţarea desfăşurării de arme nucleare. În acelaşi timp, dintre cei care se tem de un război mondial, 81% se tem şi că vor fi desfăşurate arme nucleare şi doar 16% cred că un nou război mondial nu ar implica astfel de arme.

Dintre cei care nu se tem de un conflict global, 77% nu se tem nici de distrugerile ce ar putea fi provocate de arme nucleare, în timp ce 21% consideră că folosirea de arme nucleare într-un conflict local ar fi posibilă chiar în absenţa riscului unui război mondial, a mai indicat sondajul. Acesta a fost realizat telefonic pe un eşantion de 1000 de adulţi în perioada 17-19 aprilie.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button