Știrile 60m.RO

UE discută plafonarea prețul de achiziție al petrolului rusesc

Ca reacție la mobilizarea militară parțială decretată miercuri de președintele Vladimir Putin, dar și la amenințările cu un posibil atac nuclear, proferate tot de Putin, miniștrii de externe ai Uniunii Europene s-au reunit joi și au convenit impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei. În principiu este vorba de plafonarea prețului pentru petrolul importat din Rusia, limitarea și mai drastică a accesului Rusiei la înaltă tehnologie occidentală și de noi sancțiuni individuale, relatează Reuters.

Trei diplomați din UE au declarat sub acoperirea anonimatului, că Uniunea Europeană se orientează spre o limită de preț pentru petrolul rusesc apropiată de cea decisă deja de grupul celor mai industrializate șapte economii din lume, G7.

„Ne așteptăm, de asemenea, la noi nume pe listele de indivizi sancționați”, a mai spus unul dintre diplomați, citat de Reuters.

Nu este clar ce impact ar putea avea plafonarea prețului de achiziție a petrolului, pentru că UE a decis deja un embargo pe aproape toate importurile de țiței din Rusia de la sfârșitul anului, cu anumite excepții care vizează în primul rând Ungaria.

Nu este nici evident dacă țările UE vor accepta, în unanimitate, noi sancțiuni mai ales după ce joi, premierul ungar Viktor Orban – care cultivă legături strânse cu Putin – a declarat că ar trebui eliminate toate sancțiunile împotriva Rusiei.

Comisia Europeană ar putea prezenta săptămâna viitoare lista cu noile sancțiuni pe care le propune, iar liderii UE ar putea discuta propunerile la summitul de la Praga, din 6-7 octombrie, relatează Reuters.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button