Internațional

Ucraina respinge planul de pace al Chinei

Administraţia de la Kiev i-a transmis, miercuri, emisarului chinez Li Hui că orice soluţie pentru oprirea conflictului militar izbucnit prin invazia militară rusă trebuie să respecte integritatea teritorială a Ucrainei.

Li Hui, emisarul chinez pentru Afaceri Eurasiatice, a insistat, în cursul vizitei în Ucraina, pentru găsirea unei „soluţii politice” de oprire a conflictului militar.

Dmitri Kuleba a declarat că orice soluţie trebuie să implice „respectarea integrităţii teritoriale” a Ucrainei

Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, a declarat că orice soluţie trebuie să implice „respectarea integrităţii teritoriale” a Ucrainei, salutând însă rolul „important” al Chinei.

„Dmitro Kuleba i-a explicat detaliat emisarului chinez principiile restabilirii unei păci durabile şi corecte, bazată pe respectarea suveranităţii Ucrainei şi a integrităţii teritoriale a ţării”, a transmis Ministerul de Externe de la Kiev, citat de cotidianul Le Monde.

După vizita în Ucraina, Li Hui se va deplasa în Polonia, Franţa, Germania şi Rusia, „în scopul rezolvării pe cale politică a crizei ucrainene”, conform Ministerului de Externe de la Beijing. Ministerul polonez de Externe a confirmat că emisarul Li Hui se va afla vineri la Varşovia.

Ministrul francez de Externe, Catherine Colonna, a declarat miercuri că un emisar chinez însărcinat cu soluţionarea pe cale politică a conflictului ruso-ucrainean va sosi la începutul „săptămânii viitoare” la Paris. „Franţa susţine în continuare Ucraina. Cu ocazia summitului NATO de la Vilnius, pe 11-12 iulie, în virtutea contribuţiei noastre de prim-plan pentru consolidarea flancului estic, intenţionăm să îmbunătăţim relaţiile între Ucraina şi Alianţa Nord-Atlantică. Dincolo de cazul Ucrainei, este vorba de viitorul unui sistem internaţional fondat pe norme de drept, de refuzul de a asista la prevalarea logicii celui puternic sau de a recompensa agresiunile”, a subliniat Catherine Collona.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button