Știrile 60m.RO

Turcia: Erdogan a câștigat alegerile! Occidentul globalist a pierdut din nou

Preşedintele în exercițiu al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a câștigat alegerile prezidențiale, conform rezultatelor preliminare anunţate de Comisia electorală de la Ankara, după numărarea a peste 98% din voturi.

Erdogan a obținut 52,1% în alegeri  (26.931.201 de voturi), iar contracandidatul său, favoritul Occidentului globalist, Kemal Kilicdaroglu a întrunit 47.9% din opțiuni (24.762.280 de voturi), potrivit rezultatelor preliminare.

content-image

Inclusiv agenţia de presă ANKA, apropiată de opoziţie şi de Kiliçdaroglu, l-a dat câștigător pe Erdogan, după ce anterior susținea că rivalul lui Erdogan este pe primul loc. Consiliul electoral din Turcia urmează să facă un anunţ oficial privind rezultatul definitiv.

Erdogan a ieșit în fața susținătorilor săi să sărbătorească victoria.

content-image

Erdogan, din Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP, islamic-conservator), a fost prim ministru şi este preşedinte al ţării de 20 de ani.

Este pentru prima oară când opoziția a reușit să trimită în alegeri un candidat care a intrat în turul doi, până acum Erdogan ieșind câștigător din primul tur.

Kilicdaroglu era favorit în sondajele de opinie înainte de scrutin.

Liderul actual turc a sfidat previziunile privind eşecul său politic la alegeri, mobilizând votanţii cu un amestec puternic de conservatorism religios şi naţionalism. Erdogan a profitat de sprijinul kurd pentru Kilicdaroglu pentru a-l acuza pe rivalul său că este de partea terorismului şi de legături cu militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o acuzaţie pe care Kilicdaroglu a numit-o calomnie.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button