Tânărul băut și posibil drogat, care a accidentat 6 pietoni, acuzat de tentativă de omor. Ar fi intrat intenţionat cu maşina în victime
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime, transmite Agerpres.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.
”În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii rutieri din Costeşti, cu privire la accidentul produs în noaptea de 25 spre 26 decembrie, în comuna Slobozia, au rezultat suspiciuni cu privire la intenţia tânărului de 20 de ani, din Ştefan cel Mare, de a-i lovi cu autoturismul pe cei 6 pietoni”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.
Astfel, a rezultat faptul că evenimentul rutier s-ar fi produs în urma unui conflict spontan, iscat în timpul unei petreceri, între fratele şoferului şi o altă persoană, astfel că tânărul de 20 de ani ar fi intrat cu autoturismul în 6 tineri care se aflau pe partea carosabilă – şi ei participanţi la petrecerea respectivă, precizează IPJ Argeş.
Cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, ca urmare a declinării dosarului penal de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti, încadrarea juridică a faptei urmând a fi schimbată în infracţiunea de tentativă de omor.
Procurorul de caz şi poliţiştii de investigaţii criminale continuă cercetările pentru stabilirea circumstanţelor exacte ale producerii evenimentului şi luarea măsurilor legale.