Raportul OLAF pe 2019: România, pe primul loc la investigații deschise în cazul unor fraude cu fonduri europene

România conduce cu 11 anchete în topul investigațiilor privind fraude cu fonduri europene deschise anul trecut de OLAF. 9 dintre ele au fost închise cu recomandări. Țara noastră este urmată de Italia cu 9 investigații, Grecia, Polonia și Bulgaria, cu câte 7.

Raportul dă exemplu un dosar de fraudă cu fonduri europene privind lucrări de canalizare și epurare a apelor uzate din județul Satu Mare.
Cazul a fost investigat împreună cu DNA și a vizat firma 3T Construct din Piatra Neamţ, deţinută între 2010 şi 2014 de directorul Tel Drum, Petre Pitiş, şi apoi preluată de Nicoleta Pene, directorul comercial al Tel Drum. Firma a intrat în insolvenţă în 2014 şi acum este în faliment.
Dosarul a vizat informațiile din nota SRI fotografiată de o ”cârtiță” din DNA și dusă la Ministerul Dezvoltării, unde ministru era Liviu Dragnea.
Ancheta a privit două licitaţii încheiate de firma 3T Construct cu compania Apaserv din Satu Mare. Potrivit SEAP (site-ul guvernamental de transparenţă în achiziţii publice), pe 29 martie 2013, asocierea de firme 3T Construct Piatra Neamţ şi Stulz Planaqua GmbH din Germania şi-a adjudecat prin licitaţie un contract de peste 19 milioane de lei fără TVA, adică peste 4 milioane de euro, cu compania Apaserv Satu Mare pentru „lucrări de construcţii staţii de epurare a apelor uzate în oraşele Tăşnad şi Abrud”.
Pe 30 decembrie 2012, un alt contract de aproape 23 de milioane de lei, adică aproape 5 milioane de euro, a fost încheiat de aceeaşi asociere de firme 3T Construct – Stulz Planaqua cu compania Apaserv pentru „extinderea staţiei de epurare a apelor uzate din municipiul Satu Mare”.
Potrivit raportului OLAF, asocierea dintre firma controlată de directorii Tel Drum cu compania germană ar fi fost una formală, după cum a rezultat în urma investigației din Germania.
În plus, pentru adjudecarea licitaţiilor, reprezentanţii 3T Construct ar fi falsificat mai multe documente, astfel încât să respecte caietul de sarcini. Spre exemplu, ar fi fost falsificat CV-ul directorului de şantier Mirela Costache în ce priveşte experienţa minimă de 3 ani în lucrări hidrografice. În CV-ul ei s-ar fi adăugat în fals că ar fi condus ca diriginte de şantier lucrări hidrografice în comuna Gratia din Teleorman, localitatea natală a lui Liviu Dragnea. Acesta ar fi şi motivul pentru care procurorii DNA ar fi ridicat documente de la Gratia în 2017 şi l-ar fi audiat ca martor pe primarul localităţii.
DNA a clasat însă dosarul de fraudă cu fonduri europene pe 22 iunie 2020, pe motiv că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală.
Chiar dacă DNA a clasat cazul, OLAF a recomandat recuperarea prejudiciului de 6 milioane de euro.

Raportul OLAF dă exemplu și o investigație privind un caz din 2013. Beneficiarul din România a cinci proiecte de acvacultură finanțate de UE a încasat banii, deși suprafetele pentru care a primit subvenții nu au fost niciodată acoperite de apă.
Cazul a fost închis în 2017, cu recomandarea de a se recupera finanțarea europeană de 1,3 milioane de euro.
Un alt exemplu dat de OLAF este cel al realizării unui sistem de detectare a incendiilor de pădure, finanțat prin Research Executive Agency. A fost format un consorțiu de cinci firme din Irlanda, Franța, Spania și România. O investigație OLAF a scos la iveală faptul că banii erau fraudați de membrii consortiului, iar cea mai mare parte a sumelor a fost redirecționată spre construirea unui hotel și cazinou. OLAF a cerut recuperarea a 410.000 euro.
Potrivit raportului OLAF, România se află pe locul doi în Europa, după Spania, la posibile fraude și nereguli legate de fondurile structurale în perioada 2015 – 2019. Tot pe locul doi, după Ungaria, se află România în ceea ce privește investigațiile din care au rezultat recomandari.
Raportul OLAF poate fi consultat aici: OLAF-Report-2019
Sursa: Digi24
- Andrei Caramitru cere reorganizare prin comasarea comunelor: „2 primari din 3 trebuie să plece”
Andrei Caramitru susține că România are un număr disproporționat de primari raportat la populație, comparativ cu alte state din regiune, și vorbește despre necesitatea unei comasări masive a comunelor. Într-o postare pe Facebook, acesta invocă date comparative privind numărul de locuitori alocați, în medie, unui primar în România, Bulgaria și Polonia. „Știți câți locuitori per primar … - România cere turcilor Otokar, prin Romtehnica, noi despăgubiri de zeci de milioane euro
Compania Națională Romtehnica, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naționale (MapN) și care acționează ca interfață între industria românească de apărare și partenerii externi ai acesteia, a cerut producătorului turc de sisteme terestre militare Otokar să achite noi despăgubiri, în cuantum de alte 46 milioane euro, după prima cerere, de aproape 40 milioane euro, formulată luna … - Zeci de trenuri anulate începând de azi. Lista rutelor pe care nu vor circula. Pasagerii vor fi transportați cu microbuze
CFR Infrastructură a anunțat că circulația feroviară va fi închisă total, începând de azi, timp de două săptămâni între stațiile Banu Mărăcine și Malu Mare, în apropierea Craiovei, pe magistrala 100 București – Timișoara. Aproximativ 40 de trenuri care circulau în mod normal pe această rută vor fi anulate, iar pasagerii vor fi transportați cu … - Autodenunțul incompetenței: Ministrul Barbu constată „dezastrul” din farfuria românilor, de parcă ar fi analist, nu decident
De la pupitrul Ministerului Agriculturii, Florin Barbu a oferit recent o radiografie șocantă a economiei reale, contrazicând tot narativul guvernamental despre „tigrul Europei”. Într-un moment de sinceritate brutală, demnitarul a recunoscut că puterea de cumpărare a românilor s-a prăbușit, ducând la o scădere a consumului de alimente cu aproape 30%. Declarația nu este doar o … - Friedrich Merz dorește să facă din Bundeswehr cea mai puternică armată convențională din Europa: „Nu suntem la mila acestei lumi”
„Noi, în Europa, am pus capăt acum câteva săptămâni unei lungi vacanțe departe de istoria lumii”, a declarat cancelarul Friedrich Merz, citându-l pe filosoful german Peter Sloterdijk, pe care îl apreciază și președintele francez Emmanuel Macron. Un filosof care, reluând conceptul de „transfer de imperiu” care datează din Sfântul Imperiu Roman Germanic, a scris mult …




