Proiectul de lege privind carantina şi izolarea în acord cu recomandările CCR va fi discutat în ședința de Guvern

Guvernul se reuneşte, luni, în şedinţă, începând cu ora 12:00, pe ordinea de zi urmând să se afle şi proiectul de lege care pune în acord cu recomandările Curţii Constituţionale textele normative referitoare la carantină, izolare şi internarea obligatorie.
Ministrul Nelu Tătaru anunţa, vineri seara, că Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei au creat un grup de lucru în vederea înaintării unui proiect de lege pentru „punerea în concordanţă” a cerinţelor CCR referitoare la carantinarea şi izolarea persoanelor cu COVID-19.
„Mâine vom avea o şedinţă de Guvern în care îl vom ridica pe ordinea de zi. Odată ce vom avea adaptate, statuate şi votate în Parlament ce înseamnă boală transmisibilă, ce înseamnă carantină, ce înseamnă izolare, ce înseamnă pacient internat, sunt lucruri pe care le vom pune pe tapet şi ne vom întoarce la ce înseamnă identificarea unui focar, izolarea unei zone, carantinarea unei zone”, a precizat ministrul Sănătăţii.
Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a României a publicat motivarea deciziei din 25 iunie prin care a declarat ca fiind neconstituţională starea de carantină şi internarea obligatorie.
CCR consideră că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
De asemenea, CCR susţine că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale.
Sursa: www.digi24.ro
- Nicușor Dan, o nouă gafă de protocol! A fost salvat de doamna Delia
Nicușor Dan a comis o nouă gafă de protocol! A fost salvat de ‘Umbra’ Delia Dinu. Președintele României, Nicușor Dan, a comis o nouă gafă de protocol, joi, la NATO Industry Forum, eveniment la care a participat și secretarul general al NATO, Mark Rutte. Ca de obicei, șeful statului a fost salvat de „Umbra” Delia Dinu, consilierul prezidențial … - Ciprian Ciucu, primarul „nou” cu rădăcini vechi – începuturile carierei la Cotroceni în epoca Iliescu
Deși astăzi pozează în reformator liberal și critic al vechilor structuri, Ciprian Ciucu a debutat în administrația publică tocmai în perioada Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, în Departamentul de Relații Publice. Detaliul, menționat chiar în biografia sa, ridică semne de întrebare cu privire la autenticitatea discursului „anti-sistem” promovat în ultimii ani. Ciprian Ciucu, actualul primar … - Ioana Dogioiu se încurcă în declarații. Cum vrea să-i spele imaginea lui Bolojan după șpaga de 1,5 milioane de euro?
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu se încurcă în declarații în timp ce încearcă să spele imaginea premierului în scandalul traficului de influență din biroul lui Bolojan. Numele acestuia apare în dosar alături de afaceristul Fănel Bogos care ar fi plătit 1,5 milioane de euro pentru o audiență cu premierul. Dogioiu spune însă că Bolojan … - România și Polonia vor avea sisteme moderne care identifică și doboară drone
NATO implementează în România și Polonia un nou sistem antidrone dotat cu inteligență artificială, pentru a combate dronele rusești, anunță Associated Press. Acesta urmează să fie folosit și în Danemarca, notează agenția de știri. Decizia vine după o serie de incursiuni în spațiul aerian al NATO în ultimele luni, anunță Europa FM. Este vorba de … - BNS solicită demiterea președintelui Autorității pentru Reformă Feroviară
Blocul Național Sindical consideră că menținerea domnului Mihai Barbu în funcția de Președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), în contextul perchezițiilor efectuate de Direcția Națională Anticorupție într-un dosar ce vizează suspiciuni de trafic de influență, șantaj și dare de mită, este incompatibilă cu principiile de integritate în administrația publică. ARF este o instituție strategică, …