LISTA centrelor acreditate în care puteți face testul COVID-19 de care aveți nevoie pentru a merge în Grecia

Ministerul Sănătății a publicat lista centrelor acreditate pentru efectuarea testelor PCR pentru COVID-19, după ce autoritățile din Grecia anunțat că turiștii care intră în țară pe cale terestră trebuie să facă dovada unui test negativ.
Este vorba despre 113 centre de testare din toată țara, atât de stat, cât și private, iar lista include și adresele și numerele de telefon ale acestora.
Este vorba despre 113 centre de testare din toată țara, atât de stat, cât și private, iar lista include și adresele și numerele de telefon ale acestora.
Puteți consulta lista pe site-ul Ministerului Sănătății.
Testele sunt necesare începând cu 15 iulie, ora 06.00. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective, potrivit MAE.
Testele trebuie să nu fie mai vechi de 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene.
De asemenea, este în continuare necesară completarea formularului online, cu cel puțin 24 de ore înainte de a intra în Grecia.
Sunt afectați de aceste măsuri cetăţenii străini care intră în Grecia cu autoturismul prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas în scop turistic. Este, de altfel, singurul punct de frontieră prin care turiștii pot intra în Grecia.
Sursa: www.digi24.ro
- Dosarele Epstein: Un document susține că lui Trump i-ar fi fost prezentată o minoră de 14 ani / „Era prea mică pentru a înțelege ce se întâmpla”
Printre mențiunile despre Donald Trump din documentele făcute publice vineri se află și una provenită dintr-un proces deschis în 2020 împotriva moștenitorilor lui Epstein, de către o femeie care a afirmat că a fost racolată de Jeffrey Epstein și Ghislaine Maxwell într-o tabără de vară din Michigan, în 1994, pe când avea 13 ani, scrie, … - Liana Arsenie, judecătoarea promovată de Dragnea, interviu la consiliera Anca Alexandrescu: mafia din justiție și politică strânge rândurile
Apariția publică a judecătoarei Liana Arsenie într-un interviu acordat Ancăi Alexandrescu, consilieră cu un traseu politic bine cunoscut, ridică mai mult decât simple semne de întrebare. Pentru mulți observatori ai vieții publice, momentul pare încă o piesă dintr-un puzzle mai vechi: cel al relațiilor opace dintre politică, justiție și zona de influență mediatică Liana Arsenie … - Discrepanțele sociale cresc: săracii sunt mai săraci, politicienii mai bogați
În România, ruptura dintre cetățeni și clasa politică se adâncește vizibil. În timp ce milioane de oameni își calculează fiecare leu pentru mâncare, căldură și medicamente, politicienii trăiesc tot mai confortabil, protejați de salarii mari, privilegii și rețele de influență. Sărăcia se extinde, iar prosperitatea rămâne concentrată sus. Inflația a erodat veniturile reale, taxarea muncii … - E frig în casele românilor. Sărăcia ține centrala închisă
În România, frigul nu mai este doar o problemă de anotimp, ci una de sărăcie. Pentru sute de mii de familii, centrala termică există, dar rămâne oprită. Nu din economie voluntară, ci din lipsă de bani. Gazul, electricitatea și întreținerea au devenit luxuri, iar căldura, o opțiune pe care mulți nu și-o mai permit. Aceasta … - Ilie Bolojan doar ține discursuri, nu face reformă
România nu duce lipsă de vorbe, ci de fapte. În timp ce problemele structurale se adâncesc, deficit, inflație, birocrație și stat supradimensionat, Bolojan livrează discursuri bine ambalate, fără reforme reale la nivel național. Retorica despre eficiență și tăieri nu ține loc de decizie, iar guvernarea nu se face cu monologuri, ci cu măsuri care dor …