Drumurile din România au fost în 2019 cele mai periculoase din UE

În timp ce drumurile europene au fost şi în 2019 cele mai sigure drumuri din lume, cu o medie de 51 de accidente mortale la un milion de locuitori, România este pe ultimul loc în UE la acest indicator, în condiţiile în care a avut cea mai mare rată a accidentelor mortale din UE (96 de accidente mortale la un milion de locuitori, aproape dublu faţă de media din UE), a anunţat joi Comisia Europeană.
Un număr estimat de 22.800 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din UE în 2019, cu aproape 7.000 de persoane, sau 23%, mai puţin decât în 2010, şi cu 2% mai puţin decât în 2018.
„Niciun deces sau accident grav pe drumurile din Europa în 2050. Acesta este obiectivul nostru. Ne propunem cu 50% mai puţine decese şi cu 50% mai puţine accidente grave până în 2030 şi ştim că această ţintă poate fi atinsă. UE a înregistrat o scădere substanţială a deceselor rutiere în trecut, dar în ultimii ani cifrele au stagnat. În plus, discrepanţele în rândul statelor rămân mari”, a declarat comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean.
Cifrele publicate de Executivul comunitar arată că tendinţa generală este una descrescătoare. Opt state membre au înregistrat în 2019 cel mai mic număr de decese provocate vreodată de accidentele rutiere: Croaţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg şi Suedia.
Cele mai sigure drumuri din UE sunt în Suedia (22 de decese la un milion de locuitori) şi Irlanda (29 de decese la un milion de locuitori). În schimb, în România anul trecut s-au înregistrat 96 de decese la un milion de locuitori în accidente rutiere, cel mai ridicat procent din UE. Urmează Bulgaria şi Polonia cu 89 respectiv 77 de decese la un milion de locuitori.
România a înregistrat totuşi progrese în ultimii 10 ani, în condiţiile în care numărului de accidente rutiere mortale a scăzut de la 117 decese la un milion de locuitori în anul 2010 până la 96 de decese la un milion de locuitori, ceea ce înseamnă o reducere de 22%.
Alte state membre au înregistrat progrese şi mai mari: Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, cele trei state baltice (Letonia, Lituania şi Estonia) precum şi Croaţia au înregistrat reduceri peste medie (cuprinse între 30% şi 40%) ale deceselor în accidente rutiere.
Accidentele rutiere mortale şi vătămările cauzate de accidente rutiere le afectează nu doar pe victime, ci şi întreaga societate, costurile socio-economice estimate ridicându-se la 280 de miliarde de euro, sau aproximativ 2% din Produsul Intern Brut al UE.
Sursa: www.agerpres.ro
- Marius Lulea, președintele fondator al AUR: „Românii au nevoie de iubire, nu de dispreț din partea clasei politice. Furia socială crește din cauza minciunilor și favoritismelor politicienilor”
Marius Lulea, președintele fondator al AUR, a declarat că românii au nevoie de iubire din partea clasei politice, nu de dispreț. Potrivit lui, poporul român caută respect, ocrotire, ascultare și o politică bazată pe dragoste față de oameni, însă în schimb găsește aroganță, favoritisme, minciuni și viclenie. El a subliniat că starea de furie din … - Ungaria va dubla amenzile rutiere pentru TIR-uri
Ungaria introduce amenzi rutiere majorate pentru camioane din ianuarie 2026. Prim-ministrul Viktor Orbán a semnat decretul guvernamental. Măsura vizează protejarea drumurilor secundare din Ungaria. Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial, potrivit Világgazdaság. Amenzile pentru utilizarea neautorizată a drumurilor cresc cu aproximativ 30%. Prima abatere va costa între 48.000 și 91.000 de forinți (între circa … - Românii s-au săturat de hoții de la PNL. Bolojan și Ciucu, exponenții noii corupții de stat. Huiduieli la Alba Iulia, scandaluri la București
Nemulțumirea publică față de PNL atinge un punct critic. La Alba Iulia, Ilie Bolojan, considerat ani la rând „emblema reformei liberale”, a fost primit cu huiduieli și chemări la demisie. Dar episodul nu surprinde pe nimeni: românii s-au săturat de ipocrizia și aroganța celor care predică „performanța” în timp ce întrețin rețele de interese. Iar … - Securiștii vopsiți în antisistem, un pericol imens pentru țară
În spațiul public românesc a apărut în ultimii ani un tip de personaj care se prezintă drept „luptător împotriva sistemului”. Tonul indignat, atacurile teatrale la adresa instituțiilor statului și poza de victimă sunt atent construite pentru audiență. În realitate, multe dintre aceste figuri nu au nimic în comun cu mișcările autentice antisistem, ci provin chiar … - Drulă e în ”moarte clinică”. Sondajele îl dau pe locul patru
Cătălin Drulă, liderul USR și pretinsul „salvator” al Bucureștiului, traversează cel mai grav moment al carierei sale politice. După luni întregi de campanie agresivă, mesaje alarmiste și atacuri la adresa tuturor competitorilor, realitatea din sondaje este devastatoare: Drulă a ajuns pe locul patru în cursa pentru Primăria Capitalei. Pentru un politician care a încercat constant …