Internațional

Donald Trump a fost arestat

În urma sosirii sale la tribunalul din Lower Manhattan, Donald Trump este acum în mod oficial arestat și se află în custodia poliției înainte de viitoarea sa punere sub acuzare, anunță BBC.

El este primul președinte american care se confruntă cu acuzații penale.

Ce s-ar putea întâmpla în continuare

Donald Trump a călătorit timp de 20 de minute de la Trump Tower spre tribunalul din Lower Manhattan. Iată ce se va întâmpla după ce a ajuns la tribunal:

– El va fi procesat de către oficiali, ceea ce presupune luarea amprentelor sale digitale, luarea detaliilor sale și verificarea oricăror mandate de arestare sau acuzații restante;

– Trump va intra apoi în sala de judecată și i se vor citi acuzațiile, iar el va pleda fie vinovat, fie nevinovat;

– Se așteaptă ca apoi să fie eliberat pe cauțiune. Este programat să se întoarcă în Florida mai târziu în cursul serii.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button