Revoltător: drapelul Național, transformat în „făraș” pentru frunze la Primăria Bosanci. Cum se scuză edilul AUR Neculai Miron în fața valului de indignare

Un episod revoltător petrecut în curtea Primăriei Bosanci, județul Suceava, a declanșat un val de furie pe rețelele de socializare și a adus în prim-plan o crasă lipsă de respect față de simbolurile naționale. Drapelul României a fost folosit, la propriu, pe post de prelată pentru strângerea și transportarea gunoaielor și a resturilor vegetale chiar în incinta instituției publice, scrie adevarul.ro.
Imaginile, surprinse de un trecător și publicate pe pagina „Suceava Fail”, arată cum mai multe persoane implicate într-o acțiune de curățenie încarcă frunzele direct în Tricolor. „Drapelul a ajuns făraș”, a fost constatarea amară a internauților care au distribuit fotografia, acuzând profanarea însemnelor statului.
Scuzele primarului AUR: „Erau de la punctul de colectare textile. Sunt mândru că sunt membru AUR”
În mijlocul scandalului, primarul comunei Bosanci, Neculai Miron – aflat la al treilea mandat, fost membru PNL, în prezent reprezentant al AUR –, a ieșit public cu scuze și explicații.
Potrivit versiunii oficiale oferite de edil, drapelele vechi de la primărie ar fi fost înlocuite recent, în pregătirea Zilei Naționale de 1 Decembrie. Cele uzate ar fi fost aruncate la un punct de colectare pentru textile, de unde persoanele care făceau curățenie ar fi luat unul pentru a-și ușura munca.
„Regretăm profund incidentul (…). Drapelele vechi au fost depozitate la punctul de colectare pentru textile. Ulterior, un drapel a fost luat de acolo și folosit impropriu. Cerem scuze publice pentru această situație și tratăm incidentul cu toată seriozitatea”, a transmis Miron pe rețelele de socializare.
Ulterior, într-o intervenție la Antena 3 CNN, primarul a mutat responsabilitatea pe lipsa de educație a celor care făceau curățenie, invocând etnia acestora și apărându-și apartenența politică:
„Ei sunt de naționalitate romă. Nu au făcut acest gest în mod conștient. (…) Sunt mândru că sunt membru AUR și cred în convingerile mele. Care este vina mea că niște oameni inconștienți au folosit acel drapel? Aveau la dispoziție roabe, dar au considerat că în roabă încap prea puține frunze și că vor termina treaba mai repede dacă vor folosi acel drapel”.
„Au murit oameni cu drapelul în mână”. Furie și ironii pe rețelele de socializare
Explicațiile edilului nu au calmat deloc spiritele, mulți internauți considerând că vina aparține conducerii primăriei, care ar fi trebuit să caseze și să distrugă însemnele naționale conform legii, nu să le arunce la grămadă cu „textilele”.
Reacțiile au variat de la apeluri la aplicarea legii – care pedepsește profanarea simbolurilor naționale (Legea nr. 12/2024 prevede amenzi între 10.000 și 20.000 de lei) – până la ironii politice acide.
- „Au murit oameni cu drapelul în mână, l-au apărat cu pieptul înaintea gloanțelor, iar astăzi drapelul a ajuns făraș. Rușine!”, a comentat un utilizator.
- „Nu sunt vinovați cei care îl folosesc, pentru că ei nici nu cunosc însemnătatea. Vinovați sunt cei care l-au pus la dispoziție”, a remarcat altcineva.
- „Astea sunt naționaliști, nu lasă drapelul din mână nici când merg la ghena de gunoi”, a sunat o reacție ironică.
- Alții i-au luat la țintă direct pe liderii suveraniști: „Unde-i Simion să urle?”.
Dincolo de scuzele oficiale, incidentul de la Bosanci rămâne o pată de imagine majoră pentru o administrație locală condusă de un partid care și-a asumat apărarea valorilor naționale și a simbolurilor de stat.
Foto: sursa: Suceava Fail/FB