Avocatul Poporului monitorizează respectarea drepturilor pacienţilor din spitalele COVID

Avocatul Poporului (AP) precizează că monitorizează respectarea drepturilor pacienţilor din spitalele COVID, menţionând că persoanele internate nu au posibilitatea părăsirii acestora decât în baza deciziei unei autorităţi şi că instituţia „are obligaţia să supravegheze tratamentul aplicat oricărui cetăţean aflat în locuri de detenţie”.
AP informează că, în activitatea sa de monitorizare, a solicitat mai multe informaţii şi documente şi a cerut ca pacienţii să fie informaţi cu privire la desfăşurarea monitorizării spitalului de către Avocatul Poporului, dar şi cu privire la posibilitatea de a accesa şi completa on line un chestionar întocmit de AP.
„În contextul actual, trebuie avut în vedere faptul că persoanele internate în spitalele COVID nu au posibilitatea părăsirii acestora decât în baza deciziei unei autorităţi. Mai mult decât atât, în aceste spitale sunt internaţi atât pacienţi simptomatici, dar şi asimptomatici şi suspecţi de COVID, aceştia neavând posibilitatea refuzului internării. În baza mandatului şi în aplicarea acestuia, MNP (Mecanismul Naţional de Prevenire) are obligaţia să monitorizeze tratamentul aplicat oricărei persoane aflate în locurile de detenţie, iar prin activitatea de monitorizare se doreşte asigurarea că persoanelor internate le sunt respectate drepturile fundamentale, dar şi demnitatea”, potrivit unui comunicat al AP, transmis, joi, AGERPRES.
În aplicarea mandatului său constituţional, Instituţia Avocatul Poporului, prin Domeniul privind prevenirea torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenţie, îndeplineşte încă din anul 2014 atribuţii specifice de Mecanism Naţional de Prevenire, în conformitate cu legislaţia română, menţionează AP.
„În accepţiunea legislaţiei internaţionale şi interne, orice loc în care persoana este lipsită de libertate, de unde nu poate să plece prin voinţa proprie, este considerat loc de detenţie, iar prin Mecanismul Naţional de Prevenire se urmăreşte respectarea drepturilor şi demnităţii persoanelor aflate în acele locuri”, subliniază AP.
Conform sursei citate, legislaţia română a transpus astfel în dreptul intern legislaţia internaţională şi europeană, ratificată de România. Este vorba de Protocolul opţional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984, ratificat prin Legea nr. 109/2009.
Avocatul Poporului aminteşte că în anii 2014 şi 2016 în România au avut loc misiuni de evaluare ale Comitetului pentru Prevenirea Torturii, respectiv ale Subcomitetului pentru Prevenirea Torturii, în cadrul cărora au fost vizitate, între altele, spitale, centre de plasament etc. De asemenea, membrii misiunilor au avut întâlniri cu reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi cu cei ai Ministerului Sănătăţii, în vederea prezentării concluziilor misiunilor.
„Evident, nici centrele de plasament pentru copii, nici căminele de bătrâni, nici chiar penitenciarele, nu sunt locuri de tortură, dar legislaţia europeană care se aplică categoric tuturor statelor europene se referă la prevenirea torturii şi tratamentelor inumane sau degradante în acele locuri în care persoanele sunt lipsite de libertate, în sensul în care nu pot părăsi acele locuri prin voinţa proprie. În mod similar, legislaţia elaborată în cadrul ONU are aceleaşi cerinţe. Transparenţa administrării acestor locuri este esenţială pentru a ne asigura că persoanelor aflate acolo li se respectă drepturile şi demnitatea umană”, a afirmat AP.
Conform sursei citate, în Europa există 46 ţări în care sunt organizate şi funcţionale Mecanisme Naţionale de Prevenire, care au acelaşi tip de competenţe, dintre care sunt amintite: Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Muntenegru, Polonia, Serbia, Spania, Suedia, Marea Britanie etc.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, la Digi 24, că nu poate înţelege cum spitalul devine un centru de tortură.
Întrebat referitor la faptul că spitalele din linia întâi, dar şi mai multe spitale de suport au primit o notificare din partea AP în care li se cere să trimită o serie de documente, Nelu Tătaru a spus: „Din punctul de vedere al chirurgului, nu pot înţelege cum spitalul devine un centru de tortură, cum tratamentul aplicat este o tortură, cum cei care s-au luptat trei luni de zile cu COVID, salvând vieţi, în acest moment par a suporta o anchetă. Din punctul de vedere al ministrului Sănătăţii, mă voi informa dacă din punct de vedere legal este vreun suport pentru ce se întâmplă acum. Nu consider normal lucrul care se întâmplă sau faptul că, după o perioadă grea, când s-au relaxat lucrurile, vine cineva să te întrebe, nu o parte medicală, îţi pune un stigmat de centru de detenţie”.
El a adăugat că nu s-au primit sesizări de rele tratamente.
Sursa: www.agerpres.ro
- Autodenunțul incompetenței: Ministrul Barbu constată „dezastrul” din farfuria românilor, de parcă ar fi analist, nu decident
De la pupitrul Ministerului Agriculturii, Florin Barbu a oferit recent o radiografie șocantă a economiei reale, contrazicând tot narativul guvernamental despre „tigrul Europei”. Într-un moment de sinceritate brutală, demnitarul a recunoscut că puterea de cumpărare a românilor s-a prăbușit, ducând la o scădere a consumului de alimente cu aproape 30%. Declarația nu este doar o … - Friedrich Merz dorește să facă din Bundeswehr cea mai puternică armată convențională din Europa: „Nu suntem la mila acestei lumi”
„Noi, în Europa, am pus capăt acum câteva săptămâni unei lungi vacanțe departe de istoria lumii”, a declarat cancelarul Friedrich Merz, citându-l pe filosoful german Peter Sloterdijk, pe care îl apreciază și președintele francez Emmanuel Macron. Un filosof care, reluând conceptul de „transfer de imperiu” care datează din Sfântul Imperiu Roman Germanic, a scris mult … - Karol Nawrocki vrea o Polonie nucleară: „ Atitudinea Rusiei față de Polonia este una agresivă”
Președintele polonez Karol Nawrocki a marcat duminică o intensificare semnificativă a discursului Varșoviei privind securitatea națională și a pledat deschis pentru ca Polonia să își dezvolte propriul potențial nuclear, atât civil, cât și militar. Președintele Poloniei este mare susținător al proiectului nuclear polonez Într-un interviu acordat duminică pentru Polsat News, Karol Nawrocki a declarat că … - FAMIGLIA CIOLACU: Cum a devenit nepotul Mihai milionar din „banii noștri”
În plină criză economică, există un singur sector care a înregistrat creșteri spectaculoase: averea familiei Ciolacu. În timp ce premierul Marcel Ciolacu le cerea românilor să strângă cureaua, nepotul său, Mihai Ciolacu, își deschidea larg buzunarele pentru a colecta milioane de euro din contracte cu statul și fonduri PNRR, o performanță antreprenorială „miraculoasă” pentru un … - NORDIS, schema piramidală imobiliară protejată de Sorin Grindeanu
În timp ce românii de rând se luptă cu ratele bancare dublate de recesiune, un grup select de „băieți deștepți” și-a construit averi colosale pe spatele naivității cumpărătorilor și a protecției politice la cel mai înalt nivel. Scandalul NORDIS nu este doar o fraudă imobiliară; este radiografia perfectă a modului în care mafia imobiliară a …




