Internațional

Germania nu vrea să plătească reparații de război Greciei, pentru crimele și distrugerile comise de regimul nazist

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a vizitat joi o închisoare din Atena care s-a aflat sub controlul forţelor de ocupaţie ale regimului nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi unde au fost torturaţi între anii 1941 şi 1944 civili şi luptători ai rezistenţei, relatează agenţia DPA conform Agerpres.

Ea a depus apoi flori la Memorialul Holocaustului din Atena.

Într-un interviu publicat joi de cotidianul grec Ta Nea, Baerbock a spus că este îndurerată de amintirea dictaturii naziste. ”Responsabilitatea pentru propria istorie nu are concluzie definitivă”, a mai spus Annalena Baerbock, exprimându-şi dorinţa ca vizita sa în Grecia să fie înţeleasă ca o confruntare a trecutului într-un mod mai profund.

Pe de altă parte, şefa diplomaţiei germane a reafirmat că ţara sa respinge cererile Greciei privind reparaţiile de război. Germania consideră această chestiune ca fiind închisă în urma negocierilor care au condus la reunificarea Germaniei, concretizate în Tratatul 2+4. Acest tratat a fost semnat de cele două Germanii de dinaintea reunificării lor (RFG şi RDG) şi de cele patru puteri aliate din Al Doilea Război Mondial, respectiv SUA, URSS, Marea Britanie şi Franţa.

Grecia, precum şi Polonia, continuă să ceară Germaniei plata unor reparaţii de război.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button