Aproape jumătate din dosarele penale deschise în timpul epidemiei de COVID-19 au fost clasate

Aproape jumătate din dosarele penale deschise în timpul epidemiei pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi falsul în declararaţii au fost clasate de procurori. Printre motivele clasării se numără şi acela că persoanele din dosar nu i-ar fi infectat pe cei cu care au intrat în contact, aşa cum prevede legea.
Într-un răspuns pentru Mediafax, Parchetul General anunţă că au fost deschise 617 dosare şi 270 au fost clasate.
În 51 de dosare a fost deja începută urmărirea penală pentru 66 de suspecţi, iar 16 dosare au fost trimise în judecată (5 cu acorduri de recunoaştere a vinovăţiei). Fostul ofiţer MAI, care a fost internat la spitalul Gerota şi a infectat mai multe persoane, nu a fost incă pus sub acuzare.
Încă de la debutul crizei COVID-19, Gabriela Scutea, procuror general al României, a spus că „dispoziţiile legale privind zădărnicirea combaterii bolilor au o condiţie: dacă aceasta a avut ca urmare răspândirea bolii”.
„Dacă din probe rezultă săvârşirea unei fapte penale, (procurorii, n.r.) trec la identificarea persoanei sau persoanelor ce sunt suspectate cum că ar fi putut comite acea faptă. Clasarea cauzelor este o normalitate mai ales în etapa «in rem», cât timp nu sunt probe ce să contureze altă soluţie. Numărul cauzelor clasate nu este mare în raport cu numărul persoanelor ce s-au îmbolnăvit şi ulterior tratat”, a declarat avocatul Cristian Ene.
Sursa: www.digi24.ro
- Incident aviatic în timpul unui exercițiu militar. Un elicopter IAR-330 al MApN a aterizat de urgență lângă Reșița
Un elicopter militar aparținând Bazei Aeriene Giarmata a fost protagonistul unui incident aviatic marți, în timpul unui zbor de instrucție. Aeronava, de tip IAR-330, a înregistrat o defecțiune tehnică la bord, iar piloții au fost obligați să efectueze aterizarea în apropierea municipiului Reșița. Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au anunțat că manevra s-a desfășurat în condiții … - Parlamentul a fost informat că un deputat al grupului ”Uniți pentru România” a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare
Tribunalul Bucureşti a informat, marţi, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că deputatul grupului ‘Uniţi pentru România’ Andrei Csillag a fost condamnat definitiv la opt luni de închisoare cu suspendare, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, informează Agerpres. Tribunalul București a informat Parlamentul că deputatul Andrei Cshillag a fost condamnat În documentul … - Cresc lefurile politicienilor cu 3600 de lei pe noua lege a salarizării
Un proiect a noii legi a salarizării, consultat de 60M.RO, și care ar urma să intre în vigoare în iulie 2027, prevede noi grile de salarizare pentru politicieni, fie că vorbim de premier, parlamentari sau miniștri. Astfel, noile grile vizează coeficienți între valori de 1–8, față de 1–12, cât este în prezent. Cel mai mare … - JAF la Primăria Oradea: Cum a furat Florin Birta zeci de milioane de lei din buzunarele orădenilor. Documentele oficiale demolează imaginea de „primar model” și arată un sistem putred până în măduvă oaselor
Gata cu povestea pentru proști. S-a terminat cu propaganda „Oradea — orașul minune”. Documentele oficiale care analizează modul în care administrația lui Florin Birta a aruncat banii publici în 2024 sunt o palmă usturătoare pe obrazul orașului. Peste 33 de milioane de lei „rătăciți” în haosul contabil. Trei milioane iertate cadou unui operator economic. Lucrări … - Companie aeriană Easyjet, vizată pentru prețuri nejustificate la bagaje: autoritatea de concurență din Italia au deschis o anchetă
Autoritatea pentru Concurență și Piață (AGCM), autoritatea italiană de concurență, a anunțat marți că a deschis o anchetă oficială împotriva companiei aeriene easyJet Airline Company Limited în legătură cu presupuse practici comerciale neloiale. Cazul se concentrează asupra modului în care transportatorul structurează și prezintă tarifele pentru bagaje pe site-ul său web și în aplicația mobilă, autoritatea de …




