Comisia juridică a Senatului a respins proiectul USR privind votul în două zile la alegerile locale din septembrie

Senatorii jurişti au dat, marţi, raport de respingere la proiectul iniţiat de senatoarea USR Florina Presadă care vizează prelungirea votării pe parcursul a două zile la alegerile locale din septembrie.
„Ce rost are să spui că data votării e 27 septembrie, dar ziua de votare e 26 plus 27? Nu mi-e foarte clar. Plus că Parlamentul a stabilit deja ziua votării, s-a intrat deja în procedură, s-au depus candidaturile, nu avem cum să facem modificări legislative cu 45 de zile înainte de alegeri”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae.
Iniţiatorul propune desfăşurarea votării pe parcursul a două zile (sâmbătă, 26 septembrie, şi duminică, 27 septembrie), „în fiecare dintre aceste zile, votarea urmând să înceapă la ora locală 7,00 şi să se încheie la ora locală 21,00, pentru a fi asigurate premisele pentru realizarea distanţării fizice a participanţilor, astfel încât aceştia să îşi poată exprima votul fără a exista aglomerări la secţiile de votare ca urmare a măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.
Senatoarea USR mai propune creşterea numărului de secţii de votare, prin amenajarea de structuri uşoare de tip container, cu respectarea condiţiilor de siguranţă.
„Pentru realizarea votării pe parcursul a două zile se impune stabilirea măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii urnelor de vot, ştampilelor, listelor electorale, buletinelor de vot nefolosite şi a celorlalte documente ale biroului electoral al secţiei de votare, pe perioada celor două zile în care va avea loc votarea”, potrivit expunerii de motive.
Proiectul USR mai prevede ca „partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale să poată nominaliza pentru o secţie de votare, în calitate de delegaţi, persoane diferite pentru fiecare zi de votare, în scopul facilitării participării acestor delegaţi la procesul electoral”.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora ar putea fi adoptată tacit de Senat, dacă forul superior al Parlamentului nu se va mai întruni în plen în actuala sesiune extraordinară.
Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
- UM-urile de presă dirijate de Securitate au demonizat cei mai harnici oameni ai națiunii române: Oierii veniți la București să își ceară drepturile!
Asistăm la o campanie mediatică de o toxicitate fără precedent, în care UM-urile de presă dirijate din umbră de noua Securitate au primit un ordin clar: demonizarea celor mai harnici oameni ai națiunii române. În contextul recentelor proteste, în care ciobanii și fermierii și-au strigat disperarea, presa de partid și de stat a abandonat orice … - Mafia de partid și de stat are mai nou un dușman comun: Ciobanul român!
Bucureștiul a fost recent scena unei confruntări disproporționate și revoltătoare. Într-o Românie în care interesele politice par să primeze în fața economiei reale, mafia de partid și de stat și-a găsit un inamic improbabil: ciobanul român. Nu vorbim despre agitatori de profesie sau despre grupuri de interese obscure, ci despre oameni care muncesc. Greu. Serios. … - Americanii învie un colos al industriei comuniste din România: Vin în țara noastră, fac o investiție mare și vor fi peste 150 de noi angajați doar în prima etapă
Ministrul interimar al Apărării anunță faptul că a fost semnat contractul prin care firma americană US Ballistic va construi o nouă fabrică de muniție, la Sadu. Americanii vor investi 25 de milioane de dolari și în prima etapă vor angaja 150 de oameni, urmând ca ulterior numărul de angajați să crească. Învie fabrica de armament … - Dosarul Bogos intră într-o nouă etapă: Cristina Trăilă s-a dus la DNA și promite dezvăluiri la ieșire
Cristina Trăilă s-a prezentat miercuri dimineață, 16 septembrie, la sediul DNA Iași, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, în care este urmărită penal pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite. Fosta secretară generală adjunctă a Guvernului a precizat la intrare că nu a fost chemată de procurori, ci ea este … - 675 de milioane de lei, bani de la buget pentru primele profesorilor! Ciolacu le-a trecut în acte ca fonduri europene
Un nou raport al Curții de Conturi scoate la lumină o practică financiară îngrijorătoare la nivelul Executivului: mascarea unor cheltuieli uriașe din bugetul național sub iluzia unor fonduri europene. În centrul controversei se află primele de carieră acordate profesorilor, pentru care Guvernul condus de Marcel Ciolacu a scos din vistieria statului peste 675,5 milioane de …




