Știrile 60m.RO

Rectorul UBB: Lucrăm la un scenariu hibrid, în care să vină la Cluj doar studenţii din primul şi ultimul an de studii

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Daniel David, nu crede că este de așteptat ca noul an universitar să se desfăşoare normal, astfel că ia în calcul variante pentru studenți. El se gândește la un scenariu hibrid, cu prezenţa în municipiu doar a studenţilor din anul I, care să participe fizic doar la seminarii şi laboratoare, şi a celor din ultimul an de licenţă sau masterat, de la facultăţile experimentale şi vocaţionale.

„Întrebarea este ce vom face din luna octombrie, adică dacă aducem studenţii în Cluj sau nu-i aducem, fiindcă asta poate să dinamizeze întregul mediu socio-economic. Deocamdată, vă spun sincer că lucrăm pe mai multe scenarii. Scenariul pe care sperăm să-l putem implementa este să ne întoarcem la modalitatea clasică de predare şi atunci în Cluj automat vor veni mai mulţi studenţi decât am avut în 2019, fiindcă şi la admitere, în acest an, am avut cu aproximativ 3.000-4.000 de studenţi mai mult. (…) Celălalt scenariu pe care nu ni-l dorim absolut deloc este ca Guvernul să ne impună să facem absolut totul online”, a declarat miercuri Daniel David.

El a adăugat că speră să poată fi implementat un scenariu hibrid, prin care să vină la Cluj-Napoca măcar studenţii de anul I şi cei din ultimul an, din zona ştiinţelor experimentale, precum Biologie, Chimie, Fizică, Știinţa mediului şi vocaţionale, precum Teatru, Sport, unele zone din Teologie.

„Scenariul hibrid este ca cei de anul I de la toate facultăţile să vină în Cluj, iar în cazul lor se vor ţine în regim clasic seminariile şi laboratoarele. Cursurile vor fi oricum online, fiindcă nu poţi să pui într-o sală de clasă 150 sau 200 de studenţi. Iar în ceea ce priveşte facultăţile experimentale şi vocaţionale, vom avea în variantă clasică şi activităţile din ultimul an de studiu, astfel încât să nu le afectăm şansa de a-şi face cercetările pentru tezele de licenţă şi disertaţie. Deci vor fi studenţi în Cluj, dar fără cei care sunt în anul II la licenţă sau în anul II la masterat. Cu doctoranzii, ei nu reprezintă un număr foarte mare şi intenţionăm să facem în regim clasic. Sigur, acesta este un plan pe care-l avem. O să-l punem în discuţie şi în comunitatea noastră şi vom cere părerea ministerului. Foarte puţin probabil să ne întoarcem la varianta obişnuită, la varianta clasică. Ne-am dori, dar nu cred că se va întâmpla lucrul acesta”, a subliniat rectorul UBB.

Daniel David a mai precizat că municipiul Cluj-Napoca este unul în care ponderea studenţilor este de 15% din populaţie, comparativ cu Bucureştiul, unde studenţii reprezintă 5% din populaţie. 

Sursa: www.digi24.ro

  • DNA nu e o structură de Parchet ci mai degrabă o grupare criminală interesată de protejarea celor vizați de plângeri
    Direcția Națională Anticorupție se îndepărtează tot mai mult de rolul pe care ar trebui să îl aibă într-un stat de drept. În loc să fie o structură de parchet dedicată investigării faptelor de corupție, comportamentul instituției seamănă, tot mai des, cu cel al unei grupări criminale interesate să protejeze persoanele vizate de plângeri, nu să …
  • Ministrul Investițiilor Europene îl dă pe Bolojan pe mâna lui Kovesi: Sesizează Parchetul European pe achiziția de microbuze
    Ministrul Investițiilor Europene a decis să reclame la Parchetul European modul în care s-au achiziționat microbuze pentru elevi în România. „Am decis să sesizez Parchetul European pe subiectul achiziției microbuzelor electrice pentru elevi. De asemenea, voi dispune transmiterea către Departamentul pentru Lupta Antifraudă și Consiliul Concurenței a rezultatelor verificării realizate de Corpul de Control al ministrului Investițiilor și Proiectelor …
  • Nicușor Dan a plecat în sluj la Paris
    Președintele Nicușor Dan se întâlnește astăzi în cadrul unei vizite oficiale în Franța atât cu președintele Emmanuel Macron la Palatul Élysée, cât și cu reprezentanții companiilor franceze și comunitatea de români. Programul aglomerat al șefului statului, adaptat la fusul orar românesc, include luni dimineața o întâlnire cu reprezentanți ai companiilor economice franceze, organizată de Mișcarea …
  • SUA va refuza acordarea vizelor pentru persoanele care se ocupă de ”fact-checking” 
    O acțiune detaliată într-o notă a Departamentului de Stat îi îndrumă pe funcționari să refuze acordarea vizelor oricărui solicitant implicat în „cenzură”, notează The Guardian. Administrația Trump a luat măsuri pentru a oficializa restricționarea eliberării vizelor pentru persoanele pe care le consideră vinovate de cenzurarea libertății de exprimare a cetățenilor americani. Măsura, detaliată într-o notă a …
  • Ilie Bolojan pregătește 2 noi OUG-uri ale sărăciei: Îngheață toate salariile din sistemul bugetar
    Se termină campania electorală pentru Primăria Capitalei și se pregătesc veștile mai puțin bune. La Guvern se pregătesc mai multe proiecte, cel mai important fiind OUG-ul prin care se vor îngheța salariile în sistemul bugetar, inclusiv salariul minim urmând a fi înghețat. Conform surselor guvernamentale, săptămâna viitoare sau peste două săptămâni vor fi adoptate OUG-urile prin care vor îngheța …
Back to top button