Caz ieșit din comun. CEDO a condamnat România pentru expulzarea a doi pakistanezi acuzați de organizarea unor acțiuni teroriste

CEDO a condamnat, joi, România în cauza Muhammad și Muhammad vs România, pentru încălcarea articolului 1 din protocolul nr 7 din Convenția Drepturilor Omului referitor la garanțiile procedurale în expulzarea străinilor, se arată într-un comunicat al Curții. Cazul a fost judecat în mod excepțional în Marea Cameră a Curții (formată din 17 judecători) iar sentința a fost pronunțată cu majoritate, fiind exprimate mai multe opinii concurente și două opinii separate. Printre cei care au făcut opinie separată se numără și judecătorul României la CEDO, Iulia Motoc.
Potrivit sursei citate, Curtea a constatat că reclamanții au primit informații foarte generale despre acuzațiile care li s-au adus și că nu au avut posibilitatea să consulte actele specifice referitoare la acuzația că ar fi pus în pericol siguranța națională.
Ținând seama de marja de aprieciere lăsată statelor în astfel de cazuri, Curtea a stabilit că limitările impuse reclamanților nu au fost echilibrate în procedurile interne de extrădare astfel încă să-i fie respectate drepturile.
Este vorba despre Adeel Muhammad și Ramzan Muhammad, doi pakistanezi născuți în 1993 și 1982, care au venit în România în septembrie 2012 cu viză de student.
Cei doi studiau economia la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Ramazan Muhammad a intrat în Românai în februarie 2009, cu o viză de student pe termen lung iar soția lui a venit în România în aprilie 2012. În decembrie 2012, Serviciul Român de Informații a cerut parchetului de pe lângă Curtea de Apel București să-l declare indezirabil. În susținerea solicitării, SRI a furnizat documente clasificate.
În decembrie 2012, parchetul a trimis solicitarea Curții de Apel București, secției de contencios, cerând să-i declare pe cei doi indezirabili. În solicitare se arăta că, potrivit informațiilor de la SRI, existau indicii solide că reclmanții intenționau să se angajeze în activități care puneau în pericol siguranța națională. Documentele clasificate au fost transmise Curții de Apel.
Cei doi reclamanți au susținut în fața instanței că nu înțeleg motivele pentru care au fost acuzați iar Curtea de Apel le-a comunicat că documentele sunt clasificate.
Curtea i-a declarat indezirabili pentru o perioadă de 15 ani și a decis expulzarea lor.
Pe data de 6 decembrie 2012, SRI a dat publicității un comunicat în acest caz, în care a dat detalii și exemple de activități de care cei doi pakistanezi erau acuzați, de susținere a unui grup islamist afiliat ideologic al-Qaeda.
CEDO mai notează că informațiile au apărut în presă, care au indicat numele reclamanților și detalii legate de studiile lor universitare. Cei doi au făcut apel la Înalta Curte însă acesta a fost respins. Înalta Curte și-a însușit ceea ce a văzut în documentele clasificate și a constatat că judecătorii Curții de Apel au decis în mod corect că reclamanții intenționau să se angajeze în activități care puneau în pericol siguranța națională.
Cei doi pakistanezi au părăsit România pe 27 decembrie 2012 și au reclamat la CEDO faptul că nu au avut parte de garanții procedurale în procesul de extrădare și că, în concret, nu li s-au adus la cunoștință acuzațiile și nu au avut acces la documentele depuse la dosar. Cazul a ajuns la CEDO în decembrie 2012.
Curtea a stabilit că reclamanții au suferit ”limitări majore în exercitarea dreptului lor de a fi informați asupra faptelor pe care s-a bazat decizia de expulzare și în exercitarea dreptului de a avea acces la conținutul documentelor și informațiilor pe care s-a bazat autoritatea competentă care a decis expulzarea”.
Satul român a fost condamnat la 10.000 de euro despăgubiri și 1365 de euro cheltuieli de judecată.
Vezi aici integral comunicatul CEDO
- A început să curgă termenul de 30 de zile până când Dominic Fritz își va pierde mandatul de primar al Timișoarei
Legea integrității a fost publicată vineri seara în Monitorul Oficial. Odată intrat în vigoare actul normativ, a început să curgă termenul de 30 de zile până când Dominic Fritz își va pierde mandatul de primar al Timișoarei. Legea promulgată tot vineri de către președintele Nicușor Dan conține un amendament introdus de PSD, cu susținerea AUR, care îl … - Un salvamar a fost agresat de turiștii scoși din apă la Eforie, unde era arborat steagul roșu. A intervenit poliția
Ultimul weekend de vară i-a scos pe turiști în număr mare pe plajă, dar marea a fost extrem de agitată. La Eforie Nord, steagul roșu a fost arborat pentru a patra zi consecutiv din cauza valurilor și a curenților puternici. Este locul unde continuă și seria scandalurilor de pe litoral. În fiecare zi salvamarii duc … - Liderul senatorilor AUR pune cruce intrării partidului la guvernare: Nu discutăm nici formal, nici informal pentru formarea unui Guvern cu PSD sau PNL
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a declarat sâmbătă că formaţiunea nu are discuţii formale pentru crearea unei majorităţi nici cu PSD, nici cu PNL şi nu există nici discuţii informale, el amintind că liderul PSD, Sorin Grindeanu, s-a exprimat public că nu vrea să formeze un guvern împreună cu AUR, astfel că e cam greu de negociat. … - Presa internațională: A fost găsit mormântul lui Iisus Hristos. Corespunde exact localizării geografice din evanghelii
A fost găsit în sfârșit mormântul lui Iisus Hristos, după 2000 de ani? După ani de căutări, arheologii italieni au descoperit un sit antic care corespunde descrierii biblice a locului în care a fost îngropat Iisus Hristos. Aceste detalii reies dintr-un studiu preliminar publicat în revista de specialitate „Liber Annuus”. „Am găsit indicii ale unui cimitir”, … - Penibilul Ciucu ne anunță cu cât va crește factura bucureștenilor la apă, după ce a fost aprobată ”Taxa pe inundație”
După scumpirea de la 1 iulie, Consiliul General al Capitalei aprobă o nouă majorare de tarif la apa potabilă prin introducerea ”Taxei pe inundație”. Primarul Ciprian Ciucu estimează că impactul mediu asupra unei familii va fi de aproximativ 28 de lei lunar. Bucureștenii se pregătesc pentru o nouă majorare a tarifelor la apa potabilă Consiliul General al …




