Social

Nunta lui George și Ilinca Simion a făcut din România TV lider de audiență la nivel național

Nunta lui George Simion a ținut România cu sufletul la gură. Românii au urmărit cu sufletul la gură România TV, post care a decis să transmită în detalii evenimentul. De la repoteri de teren la vedeta postului, Victor Ciutacu, o bună parte din redacția România TV a transmis de la fața locului. Iar românii au sobit fiecare informație, conform datelor oficiale privind audiențele. România TV a fost lider de audiență în România, bătând chiar și PRO TV.

Nunta lui George Simion, dată detaliat de România TV toată ziua de sâmbătă, s-a văzut în audienţe. România TV a fost cel mai urmărit post după media pe toată ziua, în ţară şi la oraşe. Nu şi pe publicul comercial, pentru că o bună parte din public a fost în vârstă.

Cu transmisiuni în direct toată ziua, România TV a fost urmărită la nivelul întregii ţări, în fiecare minut, de 390.000 de telespectatori. A fost cel mai urmărit post TV şi, la mustaţă, a luat faţa Pro TV (cu doar o mie de telespectatori în plus).

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button