Internațional

Șoigu: Rusia va mobiliza 300.000 de rezerviști. Luptăm şi împotriva Occidentului

Rusia va mobiliza 300.000 de rezerviști pentru a întări efectivele sale din Ucraina, a anunțat ministrul apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, susținând că acesta reprezintă doar o mică parte din numărul persoanelor care puteau fi mobilizate în țară.

„300.000 de rezerviști vor fi chemați” a spus el, răspunzând unei întrebări referitoare la decizia mobilizării parțiale anunțate de Vladimir Putin.

Șoigu a adăugat că Rusia are un potențial de mobilizare de 25 de milioane de persoane.

„Rusia luptă nu doar împotriva Ucrainei, ci şi împotriva Occidentului”

Oficialul a spus că oamenii „vor fi pregătiţi din punct de vedere militar înainte de a fi desfăşuraţi”, adăugând că mobilizarea nu va include „persoane care au servit ca recruţi sau studenţi”.

Şoigu a oferit o cifră a pierderilor ruseşti, spunând că 5.937 de persoane au fost ucise. Cifrele contrastează puternic cu cele anunțate de ucraineni și europeni, care susțin că peste 100.000 de ruși și-au pierdut viața în război.

Amintim că preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri dimineața mobilizarea parţială în contextul conflictului din Ucraina şi a ameninţat Occidentul cu armele nucleare.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button