LOCALE 2020. Proiect unic în România: școlarizarea copiilor cu dizabilități

Umaniștii din Iași lucrează la un proiect unic în România, dedicat copiilor și adolescenților cu dizabilități, respectiv înființarea unui centru regional de școlarizare pentru aceștia.
Demarat în anul 2012, de către Marian Haută, proiectul a găsit imediat susținători în Ciprian Roșca și Mihail Pintilei, toți trei consilieri județeni la acea dată. Astăzi, cei trei s-au regăsit în PPU (social-liberal) și luptă în continuare pentru finalizarea proiectului.
Primii pași concreți au fost deja făcuți, viitoarea școală având deja un sediu și un teren. Și nu va fi vorba doar despre o simplă școală, ci despre un centru care va școlariza persoanele cu dizabilități de la grădiniță și până la terminarea liceului sau a unei școli profesionale. De asemenea, în cadrul centrului vor fi școlarizați interpreți mimico-gestuali și însoțitori ai persoanelor cu dizabilități.
„Dorința noastră este ca educația în acest centru să fie accesibilă tuturor copiilor din nord-estul țării, care să aibă aici toate condițiile de care au nevoie. Am înțeles multe dintre problemele cu care ei se confruntă și, sperăm noi, acesta este un prim răspuns. Cred că noi suntem și singurii reprezentanți ai unui partid politic care folosesc un interpret mimico-gestual în aparițiile televizate, lucru remarcat de către oameni și care a fost extrem de bine primit”, a precizat Ciprian Roșca, liderul PPU (social-liberal) Iași.
- Din vacanță, Nicușor vrea să ne implice în război. „Oferim garanții de securitate”De pe plajă, dintre șezlonguri și cocktailuri, Nicușor Dan a găsit de cuviință să anunțe că România ar trebui să ofere „garanții de securitate”. Președintele în vacanță se visează mare strateg militar, deși țara nu are industrie de apărare, armata este prost dotată, iar tehnica rămasă este depășită de decenii. România abia își permite să …
- Când va ajunge Nicușor Dan în vizită oficială în SUA? „Probabil la anul”Prins în concediu, în timp ce mai marii Europei stăteau cu Donald Trump în Biroul Oval, Nicușor Dan s-a trezit că e timpul să ajungă și el pe la Casa Albă. „La anul, dacă lucrurile merg bine”, a declarat președintele României. Preşedintele Nicuşor Dan, a declarat, miercuri, că vizita sa în Statele Unite ale Americii va …
- Lovitură pentru români: Guvernul pregătește cea mai mare creștere de impozite pe locuințe din ultimii aniProprietarii de locuințe și șoferii de mașini electrice de lux vor fi direct afectați de noile măsuri fiscale anunțate de Executiv. Guvernul condus de Ilie Bolojan, în negocieri cu Comisia Europeană, pregătește o majorare drastică a impozitelor pe locuințe, între 60 și 70%. În plus, se discută introducerea unei taxe speciale pentru autoturismele electrice scumpe. …
- Marius Lulea, denunță „afacerea microbuzelor electrice”: un jaf pe bani europeni, girat de PNL și premierul Ilie BolojanPrim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, denunță „afacerea microbuzelor electrice” drept un jaf pe bani europeni, girat de PNL și premierul Ilie Bolojan. Potrivit lui Lulea, microbuzele pentru transportul școlar sunt achiziționate la prețuri de două-trei ori mai mari decât valoarea reală, în timp ce mii de unități au fost contractate în aceleași condiții la nivel național. …
- Proeuropenii, jefuitorii mileniului III: taxe masive pe locuințe impuse românilorGuvernul intenționează să majoreze impozitele pe locuințe la nivel local cu 60% până la 70%, măsură care va fi inclusă în al doilea pachet de reforme fiscale pregătit de Executivul condus de Ilie Bolojan, a anunțat miercuri vicepremierul Tanczos Barna, într-o declarație exclusivă pentru Digi24. „Momentan, vorbim de un procent de 60-70%. E o discuție pe …