STUDIU: Delta Dunării, între cele mai „instagramabile” minuni naturale din lume

O analiză a hashtagurilor folosite pe Instagram, realizată de compania SaveOnEnergy, arată că Delta Dunării se află pe locul 5 în rândul celor mai fotografiate și distribuite pe rețelele sociale atracții turistice din lume. Este unul din cele două locuri din Europa care a prins o poziție în primele zece locuri din acest top.
Înaintea Deltei Dunării, după numărul de hashtaguri folosite, sunt Parcul Național Yosemite din Statele Unite ale Americii, Cascada Niagara, Marele Canion și deșertul Sahara.
Pentru a descoperi care sunt cel mai apreciate atracții turistice naturale, mai mulți turiști au fost chestionați cu privire la un loc pe care își doresc să-l viziteze, iar răspunsurile au fost ulterior cuantificate în funcție de numărul de menționări de pe Instagram ale locului respectiv.
TOP 15 CELE MAI „INSTAGRAMABILE” MINUNI NATURALE

- Vicepreşedintele american J. D. Vance susține că ruşii şi ucrainenii nu sunt pregătiţi să încheie un acord de paceRăzboiul din Ucraina rămâne în impas, în pofida multor luni de negocieri, apreciază vicepreşedintele american J. D. Vance într-un interviu acordat postului conservator american Newsmax, cu câteva ore înainte ca preşedintele american Donald Trump să-l primească pe omologul său ucrainean Violodimir Zelenski la Casa Albă, relatează AFP. ”Ruşii şi ucrainenii nu sunt pur şi simplu …
- Administrația Prezidențială, anunț sec în legătură cu explozia devastatoare din Rahova. Niciun cuvânt de la Nicușor DanDupă explozia din Rahova, care a șocat întreaga Românie, conducerea țării trmite semnale aproape inexistente. În timp ce premierul Ilie Bolojan a făcut câteva mențiuni în cadrul unui interviu radio, Administrația Prezidențială a dat un răspuns sec la solicitările jurnaliștilor. ”Președintele Nicușor Dan este în contact permanent cu autoritățile care au responsabilități în situațiile de …
- Mihai Enache (AUR): „Tragedia din cartierul Rahova ridică semne serioase de întrebare privind modul în care a fost tratată situația de către autorități”Deputatul AUR Mihai Enache a lansat un mesaj dur la adresa autorităților, în urma exploziei devastatoare din cartierul Rahova. Parlamentarul acuză lipsa de transparență și coordonare în gestionarea situației și cere clarificări urgente privind responsabilitățile instituționale. Deputatul AUR Mihai Enache a lansat un mesaj dur la adresa autorităților, în urma exploziei devastatoare din cartierul Rahova. …
- VIDEO: Distrigaz a oprit de ieri gazul, însă cineva ar fi rupt sigiliile și a redeschis alimentarea cu gaze fapt ce a provocat exploziaTragedia din cartierul Rahova, unde o explozie devastatoare a zguduit vineri dimineață un bloc cu opt etaje, a scos la iveală noi detalii privind evenimentele care au precedat deflagrația. O înregistrare apărută în spațiul public surprinde o discuție tensionată între un pompier și un reprezentant al companiei Distrigaz, care susține că alimentarea cu gaze fusese …
- Liceul Bolintineanu va fi închis! Forța exploziei de la blocul din Rahova a fost atât de mare încât a afectat un stâlpŞeful Departamentului pentru situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunțat vineri ântr-o conferință de presă că femeia găsită decedată sub dărâmăturile blocului din cartierul Rahova devastat de o explozie era însărcinată. Şeful DSU a mai declarat că Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, în care învaţă aproximativ 1.500 de copii, va fi închis experţii în construcţii …