Şeful CJ Iaşi explică de ce i-a lăsat la poarta spitalului modular pe Nelu Tătaru şi pe Costel Alexe: „Acolo nu este casă fără stăpân”

„Sunt în derulare tot felul de proceduri legale, dar şi tehnice şi nu cred că este locul oportun pentru vizite cu caracter strict politic. Acolo nu sunt copaci de tăiat şi nici capre negre de împuşcat”, afirmă Popa.
Maricel Popa a afirmat, într-un comunicat de presă, că s-a intrat în linie dreaptă cu livrarea modulelor pentru spitalul mobil amplasat în localitatea ieşeană Leţcani, în curtea Parcului Agroindustrial Transagropolis.
Şeful CJ Iaşi a susţinut că până în 30 iulie „ar trebui să avem spitalul instalat”.
„Nu avem nimic de ascuns. Întreaga procedură a fost transparentă. Până pe 30 iulie ar trebui să avem spitalul instalat. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor noastre, nu am fost susţinuţi de autorităţile statului, care din punctul meu de vedere ar fi trebuit să fie direct interesate de soarta spitalului. Acest guvern demonstrează în continuare că siguranţa românilor nu este una dintre priorităţi. Nu aş fi vrut să ajungem aici. Am tot tăcut până acum, însă ultimele evenimente şi acţiuni ale unora m-au determinat să spun lucrurilor pe nume. Sunt indignat de tupeul liberalilor care permanent au denigrat munca noastră în legătură cu spitalul”, a spus şeful CJ Iaşi, Maricel Popa.
De ce i-a lăsat la poartă pe Nelu Tătaru şi Costel Alexe
El a explicat că miniştrii Costel Alexe şi Nelu Tătaru nu au avut acces, duminică, în incinta parcului Transagropolis, unde este amplasat spitalul, întrucât „acolo nu este casă fără stăpân”.
„Nu vine Costel Alexe pe moşia lui şi face ce vrea. Acolo avem gestiune de milioane de euro. Nu poţi aşa să spui arogant că tu, ministrul Drujbă, chemi presa la Leţcani. Sunt în derulare tot felul de proceduri legale, dar şi tehnice şi nu cred că este locul oportun pentru vizite cu caracter strict politic. Acolo nu sunt copaci de tăiat şi nici capre negre de împuşcat”, a declarat Maricel Popa.
Şeful CJ Iaşi a afirmat că spitalul modular se va face şi că îi va invita pe miniştrii Costel Alexe şi Nelu Tătaru la inaugurare.
„Spitalul este un obiectiv atât de important pentru sănătatea tuturor, încât nu este loc de scandal şi circ politic. Atât aş vrea să îl întreb pe domnul ministru al sănătăţii. Cu 900 de cazuri pe zi îşi permite să vină în campanie electorală la Iaşi? Să le fie ruşine pentru ceea ce au plănuit la Leţcani! Să le fie ruşine că nici acum în ceasul al 12 lea nu înţeleg că vieţile omeneşti sunt mai presus de interesele electorale meschine. Sunt convins că vom mai avea piedici din partea acestor oameni. Ei sunt cei care pun zi de zi instituţiile statului să lucreze împotriva noastră”, a afirmat preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa.
Criticile ministrului Sănătăţii
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat că spitalul modular de la Iaşi, amenajat de Consiliul Judeţean, ar trebui să funcţioneze ca secţie exterioară a unui spital din Iaşi şi că ministerul nu poate da aviz unei entităţi care deocamdată nu există.
Nelu Tătaru a inspectat, duminică, împreună cu ministrul Mediului, Costel Alexe, amplasamentul de la Leţcani, judeţul Iaşi, unde au fost aduse 20 din cele 100 de containere pentru spitalul modular, cei doi miniştri arătându-se nemulţumiţi de stadiul lucrărilor.
Tătaru a spus că este „cam întârziată” această construcţie şi că au trecut deja patru luni de când s-au pornit demersurile cu spitalul modular de la Iaşi.
„Nu există vreo entitate medicală căreia să-i dai aviz de funcţionare. Sunt patru luni de când s-a pornit demersul cu spitalul modular de la Iaşi. Noi nu ştim în ce constă viitorul spital modular de la Iaşi. El trebuie să funcţioneze ca secţie exterioară a unui spital deja existent. Sunt atâtea spitale în subordinea Consiliului Judeţean. Cred că s-a greşit calea. Se poate da aviz când acea unitate corespunde din punct de vedere medical. Nu există în acest moment o entitate”, a afirmat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a declarat că nu a venit la Iaşi pentru a-l trage de urechi pe şeful CJ Iaşi, Maricel Popa, ci pentru a aşeza nişte lucruri din punct de vedere medical.
La rândul său, ministrul Mediului Costel Alexe, care este şi liderul PNL Iaşi, l-a acuzat pe şeful CJ Iaşi, Maricel Popa, că nu i-a permis accesul în curtea Parcului Expoziţional Transagropolis, unde este amplasat spitalul modular, poarta fiind încuiată la ora sosirii celor doi miniştri.
Sursa: www.adevarul.ro
- Caracatița „Fabrica de Vise”! Traficantul de droguri Iulian Bogatu s-a specializat în fraudă corporativă: investitorii sunt păcăliți prin asocierea cu numele unor oameni de afaceri importanți
Sistemul de justiție din România se dovedește, încă o dată, un labirint complex în care prădătorii financiari și traficanții de substanțe interzise găsesc cu ușurință portițe de scăpare, lăsând în urmă un siaj de vieți distruse, investitori păcăliți și bugete de stat devalizate sistematic. Prezenta investigație detaliază un imperiu infracțional hibrid, un spațiu sumbru unde … - Secrete de stat pe banii noștri: CCR a decis că averile demnitarilor sunt strict treaba lor!
Pe 29 mai 2025, CCR declara neconstituțională publicarea declarațiilor de avere și interese ale demnitarilor. De atunci, publicarea acestor documente a devenit strict opțională. Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional amendamentul din legea ANI prin care agenția trebuia să publice pentru publicul larg o combinație dintre declarațiile de avere și interese depuse de demnitari, … - Mesajul ironic al lui Dominic Fritz la o zi după decizia CCR care îl lasă fără mandatul de primar
„Bună dimineața. Tot nu votăm un guvern PSD.” Acesta este mesajul postat de Dominic Fritz marți dimineață pe rețelele sociale, la o zi după ce Curtea Constituțională a validat o modificare la Legea ANI care l-ar putea lăsa fără mandatul de primar al Timișoarei. Curtea Constituțională a decis luni că așa-numitul „amendament Fritz” la Legea … - Liber pentru Comisia de Constituţionalitate de la Senat să ancheteze întâlnirea dintre preşedinta CCR şi premierul demis Ilie Bolojan
Cu 6 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi nicio abţinere, Comisia de Constituţionalitate a Senatului României va demara anchetarea întâlnirii secrete dintre preşedinta Curţii Constituţionale a României şi premierul demis, Ilie Bolojan, în biroul preşedintelui Senatului României, Mircea Abrudean. Comisia de Constituţionalitate, convocată în format hibrid Eveniment care a determinat Biroul Permanent al Senatului să convoace, … - Întâlnirea Ilie Bolojan – Simina Tănăsescu: PSD, AUR și PACE au votat în Senat inițierea unei anchete parlamentare. Primele audieri, pe 26 august
Membrii Comisiei pentru constituționalitate din Senat au aprobat, marți, inițierea unei anchete parlamentare privind circumstanțele întâlnirii dintre premierul demis Ilie Bolojan și președintele CCR, Elena-Simina Tănăsescu. Decizia a fost aprobată cu voturile PSD, AUR și PACE, în timp ce PNL și USR s-au opus. Primele audieri sunt programate să aibă loc începând cu data de …



