Internațional

Ucraina revendică atacul asupra căii ferate din Crimeea: Pe rutele respective sunt transportate şi alte lucruri

Andri Iusov, reprezentant oficial al Direcției Principale de Informații (GUR) din Ministerul Apărării de la Kiev, susţine că tronsonul de cale ferată din Crimeea care a fost aruncat în aer joi dimineaţă era folosit de ocupanții ruși pentru a transporta arme necesare trupelor invadatoare în războiului declanşat împotriva Ucrainei, notează RBC, potrivit RADOR.

Ofițerul de informații nu a exclus ca astfel de incidente să se repete în Crimeea, până la eliberarea peninsulei de sub ocupaţia rusă. „Putem constata că infrastructura normală va funcționa când Crimeea se va întoarce în cadrul Ucrainei. Atât timp cât teroriștii ruși sunt acolo, nu vor avea linişte” – a adăugat reprezentantul GUR.

Cinci vagoane cu cereale au deraiat în CrimeeaAmintim că presa rusă a raportat că o explozie a avut loc joi dimineaţă, pe un tronson de cale ferată de lângă Bahcisarai, Crimeea. Rușii au acuzat un „sabotaj”.

În urma exploziei, potrivit presei ruse, au deraiat vagoane care transportau cereale. Propagandiştii Moscovei scriu că aproximativ 50 de metri din calea ferată respectivă au fost avariați. Invadatorii ruşi din Crimeea au anunţat că circulația trenurilor pe ruta Simferopol-Sevastopol este suspendată.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button