Președintele CCR îi dă replica lui Orban: De ce n-a luat măsurile legal? Greșeli evidente pe plan legislativ ni se pun nouă în cârcă

Președintele Curții Constituționale Valer Dorneanu a subliniat la Digi24 că măsurile pentru protejarea sănătății trebuiau luate, dar în cadru legal, conform Constituției. El a accentuat că restrângerea unor drepturi se poate face doar prin lege. „Regret foarte mult că multe greșeli care se fac pe plan legislativ ni se pun nouă în cârcă, pentru greșeli evidente”, a spus Dorneanu, care i-a dat astfel replica premierului Orban.
„Suntem conștienți de gravitatea maladiei, suntem de acord că trebuie luate cele mai sigure și severe măsuri, dreptul la sănătate e un drept fundamental, dar toate acestea trebuie luate într-un cadru legal.
În cazul ăsta există justificare medicală, dar trebuie luate măsuri în concordanță cu prevederile Constituției.
Respectarea Constituției e obligatorie.
Măsurile care vizează restrângerea unor drepturi se iau prin lege, restrângerea unor drepturi se poate face doar prin lege. Există condițiile, dar măsura trebuie luată prin lege.
Regret foarte mult că multe greșeli care se fac pe plan legislativ ni se pun nouă în cârcă, pentru greșeli evidente.
Am declarat mai multe acte normative neconstituționale pentru că lipsea avizul CSM, al CES, al Consiliului Legislativ. De ce sunt instituite prin Constituție aceste autorități? La Consiliul Legislativ se cere avizul după ce s-a adoptat legea, la CSM nu se cere deloc, la CES verificați la câte s-a cerut avizul și pentru toate astea e de vină CCR, și mai nou, Avocatul Poporului.
Apropos de criticile la care suntem supuși în permanență – fie înainte de decizia pe care trebuie să o pronunțăm ca să luăm aminte, și cu atât mai mult după. În care din țările europene, prim-ministrul sau o altă autoritate desființează pur și simplu CCR?
Îl respect pe premier, știu ce presiune e pe capul lui, s-a străduit să ia măsuri cu sfaturile unor oameni foarte competenți medical, dar de ce nu a luat aceste măsuri legal?
Nu trebuia să dea în competența ministrului Sănătății măsuri de genul restrângerii unor drepturi.
Deocamdată, pentru internare obligatorie avem reglementări doar în domeniul penal, pentru sanitar nu.
Nu pot să le spun cetățenilor cum le-au spus alții – nu respectați decizia! Sfatul e să respecte legea și hotărârile judecătorești”, a declarat Valer Dorneanu.
Premierul Ludovic Orban a criticat la Digi24 decizia CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus. Orban a spus că le recomandă cetățenilor să nu țină cont de decizia CCR, ci să acționeze responsabil. El a subliniat că CCR nu e la prima decizie care zădărnicește măsurile de apărare a sănătății și vieții cetățenilor.
„E cererea, recomandarea, rugămintea mea către cetățeni să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale, să acționeze responsabil, ca până acum și chiar dacă va exista o perioadă până va exista o lege, aici depinde și de Parlament”, a spus Orban la emisiunea „În fața ta”.
Secretarul de stat Raed Arafat a trimis vineri o informare către prefecturi, prin care anunță că cetățenii nu mai pot fi ținuți în carantină sau izolare, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus.
Un alt efect al deciziei Curții Constituționale este că primii pacienți cu Covid-19 s-au externat la cerere din spital.
ÎAutoritățile nu mai au nicio posibilitate de a-i opri, după publicarea motivării deciziei Curții Constituționale.
Premierul Ludovic Orban a anunțat un nou proiect de lege care va fi adoptat în ședință de guvern la începutul săptămânii viitoare.
Sursa: www.digi24.ro
- Două drone iraniene au atacat marți ambasada americană din Arabia Saudită
Tensiunile continuă în Orientul Mijlociu în a patra zi de ostilități după atacul SUA-Israel asupra Iranului din weekend. Iranul vizează partenerii SUA din Golf, în ciuda avertismentului lansat de președintele Donald Trump, care a precizat luni seară că operațiunile militare împotriva Teheranului vor fi intensificate pentru a anihila capacitățile nucleare și balistice ale regimului. Pentagonul … - Rusia și-a trădat încă un aliat: Cum a fost abandonat Iranul în fața atacurilor
Imaginea Rusiei ca aliat de încredere a suferit o nouă lovitură după ce liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis în atacuri comune americano-israeliene asupra Iranului, pe 28 februarie, acțiune care a marcat o nouă izbucnire a ostilităților în Orientul Mijlociu, scrie Kiev Independent. Până luni, răspunsul Moscovei la bombardamentul americano-israelian asupra a sute … - A început nebunia în piețele internaționale: Prețul petrolului a bubuit, iar bursele sunt în cădere abruptă
Preţurile petrolului au explodat luni, Brent urcând cu până la 13%, la 82,37 dolari/baril, cel mai mare nivel de la începutul lui 2025, iar WTI crescând cu peste 12%, în contextul războiului din Iran, relatează Reuters. Escaladarea războiului dintre SUA, Israel şi Iran a oprit producţia în mai multe instalaţii petroliere şi de gaze din Orientul Mijlociu … - Procurorii Parchetului de pe Lângă Tribunalul Brașov au mișcat piese importante din “Dominoul Șpăgarilor” de la DSVSA – Brașov
Membri rețelei care-l susțin pe medicul veterinar Laurențiu Garabet, actualmente arestat preventiv pentru luare de mită, depun eforturi mari pentru a schimba, de formă, conducerea DSVSA Brașov respectiv pe doctorul Puiu Constantin cu doctorul Atanasiu Constantin, ultimul având misiunea sacră de a acoperi activitățile ilegale ale șpăgarilor din rețea. Printre cei care trag sfori, motivat … - Păcăliciul Simion, care pretinde că e suveranist, nu a avut nici o reacție la atacurile lansate de SUA și Israel asupra Iranului
George Simion, liderul AUR care pretinde că e suveranist, nu a avut de trei zile nici o reacție la atacurile lansate de SUA și Israel asupra Iranului. Simion, unul dintre cei mai activi politicieni români, nu a comunicat pe această temă nici pe rețelele sociale, nici prin comunicate, nici prin apariții în presă. Nici partidul …




