Iohannis a promulgat legea care blochează toate privatizările

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea inițiată de PSD prin care este interzisă orice vânzare a acțiunilor la companiile de stat.
Legea „privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică”, inițiat de senatorul PSD Șerban Nicolae și semnat de mai mulți colegi de partid, a fost votat de Parlament pe 10 iunie, în ciuda avizului negativ de la Guvern, amintește HotNews.
Proiectul prevede interzicerea, pentru o perioadă de doi ani, a înstrăinării participațiilor statului la companiile și societățile naționale, la bănci, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de participație deținută.
Legea a fost contestată de liberali la Curtea Constituțională, însă CCR a respins sesizarea, cu majoritate de voturi, pe 14 iulie.
Proiectul de lege a trecut pe repede înainte, fără dezbatere. A fost înregistrat în Senat pe 30 martie, iar pe 19 mai era deja aprobată, fără a fi dezbătut. A fost trimisă în procedură de urgență la Camera Deputaților, termenul pentru depunerea raportului fiind 9 iunie 2020.
Prin lege, statul este blocat să vândă, însă nu și să cumpere. Proiectul prevede că statul poate cumpăra acțiuni de la companii din domeniul producerii de medicamente, din domeniul construcției de mașini, distribuția de energie electrică și termică, explorarea resurselor minerale, transport, distribuția apei potabile, poștă și comunicații, mai scrie Hotnews.
- Laura Codruța Kovesi: Nu sunt interesată să intru în politică, dar oricând în România e nevoie de ajutorul meu cu siguranță îl voi da
Într-o intervenție în podcastul „Friendly Fire”, cu Moise si Vlad, procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a fost chestionată dacă intenționează să-și asume vreo funcție publică în România. Mandatul Laurei Codruța Kovesi în fruntea Parchetului European (EPO) expiră în 30 octombrie, 2026. Aceasta a afirmat că nu este interesată să candideze pentru nicio funcție … - Marius Lulea: „Tăierea de 10% a subvenției partidelor este o glumă pe banii românilor”
Marius Lulea, lider AUR, critică dur decizia guvernului Ilie Bolojan de a reduce cu doar 10% subvenția partidelor politice pentru anul 2026, considerând măsura una pur simbolică, fără impact real asupra risipei din bani publici. „Nu este o reformă, este o mimare a reformei. O tăiere de 10% nu schimbă nimic dintr-un sistem profund viciat”, … - A început represiunea mafiei împotriva judecătoarei Raluca Moroșanu
Judecătoarea reformistă Raluca Moroșanu a fost revocată de colegi, într-un dosar pe care îl judeca, la doar câteva zile după ieșirea publică împotriva președintei Curții de Apel București, Liana Arsenie. Este vorba despre un dosar instrumentat de DIICOT și în care inculpatul a cerut recuzarea judecătoarei Moroșanu. Completul care soluționa recuzarea a intrat în divergență, … - Scandal pe numele moșiei baronului PNL Costel Alexe
Firma Rustrans SRL din Bacău, controlată de afaceristul Viorel Rusu, a cerut instanței o ordonanță președințială prin care să fie interzisă provizoriu folosirea numelui ARCA, brand sub care funcționează cunoscutul „ranch” de la Sculeni construit de familia președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, scrie ziaruldeiași.ro Ranchul este administrat prin firma Corporex SRL, a fostei sale … - Vergil Chițac îi atacă pe angajații CT Bus aflați în grevă
În plină criză a transportului public, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a ales să critice virulent protestele angajaților CT Bus, ignorând cauzele reale ale nemulțumirilor lor și aruncând vina pe angajați și pe reprezentanții sindicali. Într-o serie de declarații publicate pe rețelele sociale și preluate de presa locală, Chițac a calificat protestul ca fiind „o …