Raport UE privind statul de drept în România. Printre probleme, modificarea Legilor Justiției

Modificarea Legilor Justiției în perioada 2017-2018 și deficitul mare de personal din sistemul judiciar influențează negativ respectarea în totalitate a statului de drept în România – este una dintre concluziile primului raport al Comisiei Europene privind statul de drept în cele 27 de state membre
Raportul integral poate fi accesat aici
Documentul vine în contextul în care majoritatea țărilor din Uniune vrea să condiționeze acordarea fondurilor publice europene de respectarea independenței Justiției, lupta împotriva corupției și a libertății presei.
Comisia Europeană a ajuns la concluzia că modificarea Legilor Justiției și apoi revizuirea lor prin ordonanțe de urgență au avut un impact asupra independenței sistemului judiciar.
“Probleme majore au apărut prin crearea Secției de Investigare a magistraților, prin posibilitatea ca magistrații să iasă mai devreme la pensie și să intre mai greu în schemele de conducere ale marilor parchete”, se arată în raport.
În document mai scrie că, în acest moment, nu există o majoritate în parlament pentru repararea legilor Justiției, iar faptul că acestea, așa cum eu fost ele modificate de PSD, sunt în vigoare duce la incertitudine în întregul sistem, se mai arată în raport.
Experții Comisiei reamintesc și că România se afla pe locul 19 în Uniune în ceea ce privește percepția locuitorilor săi privind corupția: În Indexul Transparancy, 83 % dintre conaționali spun că aceasta este larg răspândită.
Nu în ultimul rând, Comisia a constatat că jurnaliștii români au uneori de-a face cu opoziția unor instituții de stat de a respecta legea care le oblige să furnizeze informații de interes public.
- Amica lui Sebastian Burduja, Corina Tarniță, profesoară la Princeton, apare în e-mail-urile lui Epstein
Amica lui Sebastian Burduja, Corina Tarniță, profesoară la Princeton, apare în e-mail-urile lui Epstein (documentele pot fi consultate AICI). Fostul ministru o menționează într-o postare de pe Facebook, din noiembrie 2022: „Și n-am să uit că la prima ediție a Galei Studenților Români din Străinătate urca pe scenă Corina Tarniță, un cercetător român strălucit, care a povestit că … - Sinecuristul Daniel Constantin a fost numit oficial de premierul Ilie Bolojan la conducerea ARICE. Propunerea a fost făcută de BPN al PNL
Daniel Constantin a fost numit oficial în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial din 30 ianuarie 2026. Decizia este semnată de prim-ministrul Ilie Bolojan și prevede că numirea intră în vigoare la data publicării actului normativ. … - Daniel Băluță trimite acasă trei trădători, lideri de filiale PSD
După ce au umplut Bucureștiul că e bolnav și că nu mai are putere de contrareacție față de adversarul său Ciprian Ciucu, liderul PSD București Daniel Băluță trimite acasă vechea conducere a trei filiale, care a pactizat cu dușmanul. Dacă în Parlament, Opoziția nu reușește să blocheze nicio lege promovată de Bolojan & comp, zilele … - Revoltă generală în secuime. Maghiarii s-au săturat de trădătorii din UDMR
Peste două mii de persoane au participat, sâmbătă, la Miercurea-Ciuc, la un protest față de creşterea taxelor şi impozitelor locale, eliminarea facilităţilor fiscale şi deciziile politice considerate injuste. În ciuda temperaturii scăzute, oamenii s-au adunat pe platoul din centrului municipiului şi au scandat lozinci împotriva UDMR, a primarului Korodi Attila şi i-au acuzat pe politicieni că nu le … - Marius Lulea: Prăbușirea sistemului energetic din Republica Moldova arată că Unirea românilor este rânduiala firească
Sistemul energetic din Republica Moldova a cedat, așa cum multe lucruri au cedat dincolo de Prut, dar și aici. Însă nu a cedat dragostea de țară, păstrată cu credință și nădejde. Românii trebuie să fie uniți atât în vremuri bune, cât și în vremuri grele, iar de la nașterea statului român, în 1859, principalul obiectiv …