Politică

PNL se va desființa dacă alunecă pe panta neomarxismului

PNL se va desființa, dacă alunecă pe panta neomarxismului, este de părere fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu. Fostul edil a atenționat că „alunecarea” PNL în direcția neomarxistă, caracteristică USR-PLUS, implementată de către Dominic Fritz, actualul primar al Timișoarei, ar produce un efect negativ puternic pentru liberali.

„Eu vreau să salut asumarea de către Ludovic Orban a unei moțiuni liberal-conservatoare. Nu prea s-a mai vorbit în România ultimilor ani despre valorile conservatoare și este mare păcat, cu atât mai mult pentru că trăim vremuri tulburi, în care asistăm la o ofensivă a acestui progresism, deși mie îmi vine pe limbă să-i spun neomarxism, care dă toată lumea peste cap, nu numai societatea românească.

Eu văd aici, la noi, în Timișoara, ce s-a întâmplat în 9 luni și jumătate de administrare neomarxistă. Este un dezastru absolut pe toate coordonatele și am măsura cuvintelor.

Dacă PNL-ul alunecă spre acest progresism, neomarxism, să fie în ton cu ceea ce este la modă acum, își semnează singur desființarea. Va fi un dezastru total. Singura șansă este să-și păstreze linia pe care foarte bine a formulat-o Ludovic Orban. Valorile esențiale le-a enumerat pe toate în câteva fraze”, a declarat Nicolae Robu într-o emisiune B1TV.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button