Fostul şef de la Transelectrica, acuzat că şi-a falsificat diploma de inginer, condamnat definitiv cu suspendare

Fostul şef al Transelectrica Marius Caraşol, acuzat că şi-a falsificat diploma de inginer pentru a putea ocupa funcţia de conducere în companie, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare pentru înşelăciune şi uz de fals.
Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile declarate de procurori şi Transelectrica, fiind menţinută sentinţa dată în februarie 2020 de Judecătoria Sectorului 1.
Conform deciziei primei instanţe, Marius Caraşol trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Clinceni sau la Postul de poliţie Clinceni, pe o perioadă de 120 de zile.
Judecătorii au respins acţiunea civilă formulată de Transelectrica SA, ca rămasă fără obiect, după ce Caraşol a achitat prejudiciul de 460.000 de lei.
Marius Caraşol a fost trimis în judecată, în decembrie 2019, pentru uz de fals şi înşelăciune, în legătură cu diploma de inginer depusă la cererea de angajare la companiile General Electro Proexim şi Transelectrica.
Procurorii susţin că Marius Caraşol a utilizat acte false, şi anume documente de studii din care reieşea faptul că a urmat cursurile Universităţii Politehnica Bucureşti, fiind inginer diplomat, pentru angajarea sa la diferite entităţi economice.
Marius Caraşol a trecut în CV că are diplomă de inginer diplomat, după ce ar fi absolvit în anul 2005 Universitatea Politehnica Bucureşti. Diploma s-a dovedit însă a fi falsă.
Potrivit Edupedu.ro, Caraşol ar fi urmat cursurile Universităţii Politehnica Bucureşti, a repetat doi ani de facultate, dar nu a mai absolvit.
Marius Caraşol a fost revocat în luna septembrie 2019 din funcţiile de preşedinte al Transelectrica şi poziţia de membru al directoratului companiei.
Sursa: Agerpres
- Trădătorul taberei suveraniste aberează din nou cu ”turul II înapoi”
George Simion, liderul AUR, a revenit cu declarații halucinante despre „revenirea la turul 2″ și alegeri anticipate, confirmând, o dată în plus, că agenda sa politică oscilează haotic între oportunism electoral și loialitate față de o cauză pe care el însuși a abandonat-o când a contat. Discursul lui Simion din această perioadă este un amalgam … - Corupție la OMV Petrom: acuzații de bonusuri excesive, guvernanță defectuoasă și contracte juridice controversate de milioane de euro
Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) OMV Petrom desfășurată astăzi a fost caracterizată de tensiuni și critici neobișnuit de ferme din partea acționarilor minoritari, care au pus sub semnul întrebării politica de remunerare și orientarea strategică a companiei, potrivit unor surse prezente la reuniune. Acestea susțin că este pentru prima dată după privatizarea companiei când acționarii … - Fostul șef ARR, prins cu 500.000 de euro la percheziții, din care o parte erau ascunși în cutii de pantofi, rămâne în arest
Tribunalul Cluj a admis marți propunerea DNA privind prelungirea arestării preventive a fostului șef al Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, un apropiat al liderului PSD, Sorin Grindeanu. Acuzat că a primit 94.000 de euro mită pentru eliberarea frauduloasă a atestatelor de pregătire profesională a șoferilor profesioniști, Anton se află după gratii din 1 aprilie. La … - Ciprian Demeter: Coaliția intereselor reciproce: PSD, PNL, AUR, USR, UDMR și captivitatea unei țări blocate
În istoria unui popor sunt momente când adevărul nu mai încape în discursuri oficiale, în declarații de presă sau în analize tehnocrate, ci iese din oamenii simpli, din frustrarea lor și din senzația aproape fizică de a simți că sunt permanent păcăliți. România de astăzi este, pentru foarte mulți, exact această senzație: o țară prinsă … - O firmă din holdingul Nordis a proiectat vila lui Sorin Grindeanu din Dumbrăvița, Timiș
Familia liderului PSD Sorin Grindeanu își construiește o casă în comuna Dumbrăvița, lipită practic de orașul Timișoara. Imobilul (fotografii cu stadiul la zi al construcției) a fost proiectat de firma Addicted Evolution SRL, care s-a numit până în 2022 Nordis Arhitectură și care are aceiași acționari ca Nordis Grup. Informația apare în documentele de urbanism eliberate de primărie pentru …




