Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au crescut

Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în septembrie un avans de 33,1% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,4%, de la 2,5% în perioada similară din 2019, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate vineri.
Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 43.605 unităţi, în creştere faţă de perioada similară din 2019 (32.755 vehicule).
Grupurile Renault (Franţa) şi Volkswagen AG (Germania) au raportat în septembrie creşteri ale vânzărilor de 8,1% şi, respectiv, 14,1%, în timp ce grupul francez PSA, compania americană Ford şi grupul german Daimler AG au înregistrat un declin al livrărilor de 14,1%, 4,5% şi, respectiv, 7,7%. Grupul PSA deţine brandurile Peugeot, Citroen, Opel/Vauxhall şi DS.
În primele nouă luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au consemnat o scădere de 35,2% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile s-a redus la 3,4%, de la 3,7% în perioada similară din 2019. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 291.125 unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie – septembrie 2019 (448.952 vehicule).
Toţi marii producători auto au raportat scăderi ale vânzărilor în primele nouă luni din acest an: PSA (36,8%), Ford (34,4%), Renault (30,5%), Daimler (27,8%) şi Volkswagen (26,8).
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Sursa: Agerpres
- „Omul lui Neacșu”, borfașul Victor Moraru, dat afară din fruntea Transelectrica după ce a intrat cu telefonul la documentele secrete
Victor Moraru a fost eliberat din funcția de șefie după ce a rămas fără certificat emis de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS). Victor Moraru a fost revocat din funcția de membru al Directoratului Transelectrica. Moraru ar fi intrat de repetate rânduri cu telefonul în camera cu documente secrete. Această neglijență ar … - Cum va fi vremea în acest weekend în București
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că în următoarele zile vremea în București va fi în general închisă, cu perioade cu vânt mai puternic și ploi slabe pe alocuri. În prima parte a intervalului, între 20 martie, ora 10:00 și 21 martie, ora 08:00, cerul va fi temporar noros, iar temperaturile se vor menține apropiate … - Primele misiuni ale avioanelor de realimentare americane staționate în România
Trei dintre cele cinci avioane Boeing KC-135 Stratotanker ale Forțelor Aeriene Americane staționate la București au efectuat joi noapte primele misiuni de realimentare aeriană, scrie BoardingPass. Cisternele aeriene Boeing KC-135 trimise în România de Statele Unite au misiunea de a realimenta avioanele americane undeva în spațiul Mediteranei sau în zona balcanică, ca parte a operațiunii militare … - Cele mai mari scumpiri ale benzinei și motorinei în această dimineață în România, de când a început războiul din Iran. Prețurile pe litru au sărit spectaculos
Prețul benzinei la pompă a crescut simțitor peste noapte care monitorizează constant evoluția costului carburanților. Potrivit sursei citate, la o benzinărie Petrom din București, prețul benzinei standard era de 8.940/litru vineri dimineață, în timp ce cel al motorinei standard era de 9.59/litru. Creșterea la benzină este de 15 bani pe litru, iar cea la motorină, … - Contract de 55 de milioane de lei pentru servicii de pază, la DGASPC Sector 1, în contextul schimbărilor din conducere
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 1 a postat un anunț de intenția pentru a achiziția de „servicii de pază a obiectivelor, monitorizare și însoțire a pacienților la unități sanitare (la nevoie), servicii de intervenție la obiective în caz de alarmă și servicii de transport valori”, în Sistemul Electronic de Achiziții …




