UE propune oprirea schimbării sezoniere a orei

Comitetul de Turism şi Transporturi al UE propune oprirea schimbării sezoniere a orei, ceea ce nu ar modifica dreptul ţărilor UE de a decide cu privire la ora lor standard, conform News European Parliament.
Pentru ţările care decid să își păstreze definitiv ora de vară, ultima schimbare a ceasului va fi duminică din martie 2021.
Statele membre care preferă să îşi păstreze ora standard, cunoscută şi sub numele de „ora de iarnă”, schimbă ceasurile pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.
Pentru a proteja piaţa unică, Comisia Europeană va analiza propunerile de fus orar ale statelor. Astfel, țările UE vot trebui să stabilească şi să comunice între ele toate modificările pe care le fac și să se asigure că aplicarea orei de vară în unele ţări şi a orei de iarnă în altele nu perturbă funcţionarea pieţei interne.
CE a organizat o consultare publică în vara anului 2018, care a primit 4,6 milioane de răspunsuri, din care 84% erau în favoarea întreruperii modificărilor semestriale ale ceasului, în timp ce 16% doreau să le păstreze.
UE a unificat pentru prima dată aranjamentele referitoare la ora de vară în 1980, pentru a asigura o abordare armonizată a schimbării orei pe piaţa unică, deoarece până atunci, practicile şi programele naţionale de oră de vară erau divergente.
Directiva actuală privind orele de vară impune ca ţările UE să treacă la ora de vară în ultima duminică din martie şi să revină la ora standard în ultima duminică din octombrie.
Sursa: Știrile TVR
- Cine îl protejează pe directorul Filarmonicii Paul Cosntantinescu din Ploiești? Consilierul local, membru in Consiliul Administrativ al institutiei, a fost schimbat în regim de urgență
În timp ce presa nu mai contenește să demaște nereguli grave privind getionarea patrimoniului și a banului public la Filarmonica ,,Paul Contantinescu” Ploiești, o parte dintre consilieri locali membrii în Consiliul Local al Municipiului Ploiești, sunt foarte preocupați să ridice un zid de apărare în jurul directorului general al acestei instituții, încercând prin toate modalitățile de care … - ANPC a găsit mucegai și lenjerii nespălate în camerele de pe litoral. Amenzi de peste 750.000 de lei
Mucegai, lenjerii și saltele nespălate sau șezlonguri stricate sunt doar câteva dintre neregulile depistate se inspectorii ANPC în urma controalelor făcute pe litoral în prima parte a lunii iulie. Verificările au fost făcute în perioada 6-12 iulie de inspectorii din cadrul comandamentului Estival 2026. Inspectorii au dat 164 de amenzi în valoare de peste 750.000 … - Scandal în Poliția Română. Un polițist și-a amanetat laptopul de serviciu și a ajuns în centrul unei anchete penale
Un poliţist din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova a fost pus la dispoziţie după ce şi-a amanetat laptopul de serviciu, în acest caz fiind deschisă şi o procedură disciplinară. „Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a dispus faţă de un bărbat în vârstă de 27 de ani, poliţist în cadrul Poliţiei municipiului Câmpina, măsura punerii la … - Cadou cu pedigree politic: Marian Ceaușescu l-a așteptat pe Ilie Bolojan cu o cușcă de șobolani pe Calea Victoriei
În seara zilei de luni, 13 iulie 2026, Ilie Bolojan a fost prezent în cadrul unei emisiuni de la B1TV. În drum spre emisiune, pe Calea Victoriei din București, a fost întâmpinat de protestatarul Marian Ceaușescu. Acesta a venit cu un „cadou” pentru premierul demis, și anume o cușcă pentru șobolani. În drumul său spre emisiunea la … - Pe contrasens spre groapă: Industria auto din România riscă să coboare sub pragul critic de 500.000 de mașini
Cele mai recente date privind producția de autovehicule din România indică o adâncire a scăderii pe care o înregistrează cele două uzine locale, dar se concentrează mai ales la Dacia. Analiza Profit.ro arată un posibil risc de scădere sub pragul de 500.000 de vehicule, care fusese depășit în premieră în anul 2022. România a atins un record …




