Studiu: Trei din zece români câştigă mai puţin cu o treime, din cauza pandemiei

Trei din 10 români declară că le-au scăzut veniturile în perioada pandemiei de Covid-19, conform celui mai recent studiu iSense Solutions, reprezentativ la nivel naţional (atât pentru mediul urban, cât şi pentru cel rural).
În medie, românii cărora le-au scăzut veniturile au pierdut aproximativ 800 de lei din veniturile lor lunare, de la 2800 de lei la 2000 de lei, ceea ce înseamnă că impactul financiar al ultimei perioade este unul semnificativ, traducându-se într-o reducere a veniturilor cu aproape 30%.
Românii din mediul urban au fost afectaţi într-o proporţie mai mare de scăderea venitului (36%) faţă de cei care locuiesc în mediul rural (22%). De asemenea, cei cu venituri mici au fost mai afectaţi de micşorarea veniturilor (42%), faţă de 38% dintre cei cu venituri medii şi 25% dintre cei cu venituri peste medie.
Impactul financiar important al pandemiei asupra românilor este dublat şi de impactul psihologic: consumatorii români tind acum să adopte comportamente mai precaute din punct de vedere al cheltuielilor. În contextul veniturilor mai mici, cei mai mulţi (70%) declară că vor cumpăra doar strictul necesar în următoarea perioadă. Categoria cu cel mai mic procent de români precauţi este cea formată din tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani, procentul celor care îşi propun să cumpere doar strictul necesar în următoarea perioadă fiind de doar 29%.
Cu toate că românii îşi propun să cumpere mai puţin nu înseamnă însă că vor cumpăra şi mai ieftin. Doar un sfert (25%) dintre români spun că vor cumpăra produse mai ieftine decât înainte de pandemie, iar 82% declară că vor cumpăra mărcile de produse cu care sunt deja obişnuiţi. „Epidemia de COVID-19 a avut un impact semnificativ pentru o bună parte a populaţiei. Dincolo de şocul iniţial, mai problematică este revenirea care se anunţă a fi foarte lentă, atât pentru business-uri, cât şi pentru consumatori, iar cauza principală aici este pierderea încrederii: în stat, în partenerii de business, în civismul celorlalţi. Însă situaţia nu este nici atât de neagră pe cât pare. Toate semnalele de la consumatori ne indică faptul că nu ne-am pierdut deloc din vitalitate şi din capacitatea de adaptare. Iubim şi simţim la fel ca înainte de epidemie. Ne plac aceleaşi branduri, cumpărăm aceleaşi lucruri, chiar dacă poate mai rar, suntem la fel de exigenţi cu noi înşine şi cu ceilalţi. Drumul spre normalitate nu va fi scurt, dar pentru a ne recâştiga încrederea în ceilalţi, principalele schimbări se vor petrece în noi. Va trebui să fim mai generoşi şi mai atenţi la nevoile celorlalţi, să ne asumăm mai multe riscuri şi să fim mai activi”, afirmă Andrei Elvădeanu, Head of Market Strategy, iSense Solutions.
Pandemia schimbă şi comportamentul românilor legat de plăţi: 62% spun că vor plăti cu cardul mai mult decât o făceau înainte. În ceea ce priveşte planurile românilor de a se redresa financiar, 62% declară că vor cheltui mai puţin, 61% că vor face economii, 24% vor să se împrumute de la prieteni/familie, 18% se gândesc să îşi caute un al doilea loc de muncă, în timp ce 11% consideră că vor fi nevoiţi să apeleze la un împrumut.
Sursa: www.mediafax.ro
- Acuzații de spionaj rusesc la vârful organizației ungare Mathias Corvinus Collegium, care operează și în România
O investigație a portalului ungar HVG arată legăturile directe dintre structurile de influență ale Moscovei și experți străini angajați de Mathias Corvinus Collegium (MCC) – hub-ul educațional de elită al guvernului Viktor Orbán, cu operațiuni și în România. Primul avertisment a venit luni din interiorul organizației MCC de la Zalán Alkonyi, un cercetător cu vechime de 30 … - Judecătoarea Ramona Milu, membră CSM, numără elefanții mafiei din sufrageria Justiției
Judecătoarea Ramona Milu, membră a Consiliului Superior al Magistraturii, a publicat pe pagina sa de Facebook o amplă analiză asupra situației din sistemul judiciar, plecând de la faptul că vocile minoritare din CSM nu se fac auzite aproape niciodată, din cazua faptului că, în majortatea deciziilor luate de către Consiliu, nu se admit opinii separate … - O navă-remorcher românească s-a scufundat în Portul Midia / Patru membri ai echipajului sunt căutați de scafandri / Al cincilea a fost declarat mort
Nava-remorcher Astana, cu pavilion românesc, s-a scufundat astăzi în Dana 1 din Portul Midia, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Nava avea 5 oameni la bord. Nu e clară în acest moment soarta echipajului și nu e cunoscută cauza incidentului. UPDATE 10:38 Membrul echipajului care a fost resuscitat de medici a fost declarat mort. În continuare … - 43,7 milioane de euro s-au evaporat din conturile FRF. Burleanu, jefuitorul protejat de mafia sistemului
Răzvan Burleanu este jefuitorul perfect. Nimeni nu îl întreabă ce face cu banii Federației Române de Fotbal. Acest personaj este protejat de mafia sistemului. Raportul financiar pe anul 2025 al FRF arată că peste 60% dintre cheltuielile Federației Române de Fotbal din 2025 nu au avut parte de o explicație din partea conducerii.Bilanțul contabil din … - Opoziție sau brelocul puterii? Realitatea AUR în Suceava / Nașul lui Simion, sluga mafiei PNL/PSD
Realitatea politică din județul Suceava conturează o transformare greu de acceptat pentru electorat. Partidul AUR, care în campanii se prezenta drept principala forță anti-sistem, riscă să fie perceput astăzi, în tot mai multe situații, drept un simplu „breloc” al PSD sau PNL. Formațiunea care promitea să demoleze vechea clasă politică pare, pentru mulți observatori, să …




