Ofițerul de poliție din Minneapolis arestat pentru moartea lui George Floyd

Autoritățile din Minnesota au arestat ofițerul de poliție care a provocat moartea unui cetățean de culoare neînarmat George Floyd, în timp ce îl imobiliza pentru a-l aresta. Arestarea ofițerului vine după trei zile de proteste, care s-au intensificat în violență.
Comisarul pentru siguranță publică, John Harrington, a declarat, vineri, că anchetatorii l-au arestat pe Derek Chauvin, ofițerul de poliție acuzat de uciderea bărbatului de culoare neînarmat, George Floyd.
Arestarea vine după trei zile de proteste, care au escaladat în violență. Manifestanții au incendiat peste noapte o secție de poliție abandonată.
Ofițerul de poliție Chauvin a apărut luni, într-un videoclip exploziv în care este filmat în timp ce îl apăsă cu genunchiul pe gât pe Floyd care zace încătușat la pământ, cel puțin cinci minute.
În imagini, Floyd apare în chinuri și spune „Nu pot respira”.
Tânărul de 46 de ani a murit în aceeași zi.
Chauvin a fost concediat luni împreună cu alți trei ofițeri implicați în incident.
Guvernatorul Minnesota, Tim Walz, a recunoscut vineri „eșecul abject” al răspunsului la proteste. El a spus că Garda Națională a statului va lucra pentru restabilirea ordinii în urma a trei nopți de incendieri, jafuri și vandalism.
Guvernatorul Walz a mai spus că se așteaptă la o justiție „rapidă” pentru ofițerii implicați și a promis că va lua în considerare inechitățile rasiale rezultate în urma protestelor declanșate de moartea lui Floyd, notează dw.com.
- Ungaria a deschis o anchetă privind legăturile fostului ministru de Externe Peter Szijjarto cu Rusia
Premierul ungar Péter Magyar a declarat că autoritățile au demarat o anchetă oficială privind relațiile strânse ale fostului ministru de Externe Péter Szijjarto cu Rusia. Detaliile anchetei nu au fost făcute publice, deoarece aceasta implică materiale guvernamentale clasificate și documente de politică externă, scrie Kyiv Independent. Peter Magyar a precizat că guvernul se abține de la a face alte comentarii pentru a nu afecta ancheta, dar s-a angajat să facă publice toate informațiile care pot fi divulgate în mod legal, odată ce vor fi disponibile concluziile inițiale. Peter Szijjarto a ocupat funcția de șef al diplomației maghiare în timpul mandatului … - Procurorul Claudiu Sandu cere activarea căilor extraordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești care au încălcat Tratatul UE
Procurorul Claudiu Sandu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a lansat un atac dur la adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) și a conducerii Ministerului Public, după pronunțarea hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauza LIN II. Sandu susține că Justiția din România a ajuns „o bătaie de joc” și că instanța supremă a participat activ la instaurarea unei stări de insecuritate juridică. Potrivit procurorului Claudiu Sandu, decizia de joi a judecătorilor europeni confirmă faptul că ICCJ a ignorat tratatele internaționale și a forțat instanțele inferioare să adopte interpretări ale legii naționale care sunt … - Alertă în România după confirmarea unui nou focar PMR la fermele de ovine
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat, vineri, măsuri de urgență valabile pe întreg teritoriul României, după confirmarea virusului Pestei Micilor Rumegătoare (PMR) la ovine din județul Mureș. Decizia a fost adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin Centrul Național de Combatere a Bolilor, în contextul apariției focarului de PMR și al evoluției focarelor active de Pestă Porcină Africană. Carantină internă de 30 de zile pentru oi și capre Printre măsurile dispuse se numără instituirea unei carantine interne de 30 de zile pentru oi și capre. Planurile de aplicare vor fi stabilite la nivel județean de Comitetele Județene … - O tânără plecată în Spania explică șocul cel mare: Cum a ajuns un apartament în Cluj să devină mai scump decât unul în Madrid
O tânără din Spania mutată în România a atras atenția pe rețelele sociale după ce a comparat piața imobiliară din Cluj-Napoca cu cea din Madrid. Deși, la prima vedere, locuințele din România par mult mai accesibile, aceasta susține că realitatea este mai complicată. Potrivit acesteia, factorul decisiv nu este prețul, ci costul creditului ipotecar, care schimbă complet situația pentru cei care vor să își cumpere o locuință. „Știai că să cumperi un apartament în Cluj ar putea fi mai scump decât să-l cumperi în Madrid? Și nu, nu din cauza prețului. Un apartament de 70 de metri pătrați în Madrid costă aproximativ … - Grindeanu, despre un guvern PSD cu AUR: „Nu exclud… Am respect pentru votanţi”
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a făcut o declarație surprinzătoare despre un guvern PSD cu AUR. Grindeanu nu a exclus o astfel de variantă. El a spus că, atâta timp cât românii votează un partid, trebuie respectaţi în decizia lor. „Aşa că eu nu exclud… din contră, am respect pentru votanţi şi pentru români. Dacă am ceva, e ceva legat de credibilitatea unor lideri”, a adăugat Sorin Grindeanu. Liderul PSD a fost întrebat joi, la Antena 3, dacă spune în continuare un „Nu” vehement unui guvern PSD-AUR. „AUR este undeva între 35 şi 40%”, spune Grindeanu despre un Guvern PSD-AUR„Eu cred … - Jaf de peste 3 milioane de euro la Festivalul Intencity marca Lia Olguța Vasilescu. 150 de mii de euro, plătiți în avans către Jenifer Lopez – concertul anulat
Primăria Craiova a tras linia după a doua ediție a Festivalului IntenCity, iar rezultatul este un dezastru financiar de proporții epice! Sub iluzia unui eveniment grandios de talie internațională, administrația condusă de Lia Olguța Vasilescu a reușit performanța de a toca nemilos bugetul local. Cifrele oficiale, scoase la lumină abia după ce s-a evaporat euforia de pe stadion, demonstrează un jaf sistematic: un deficit uriaș suportat direct din buzunarele cetățenilor! Matematica unui dezastru: Cheltuieli faraonice, încasări modeste În ciuda propagandei și a laudelor că festivalul va „bubui” financiar, realitatea contabilă este cruntă. Costurile totale ale extravaganței au ajuns la amețitoarea … - Procurorii DIICOT au destructurat o rețea uriașă la Casele de Pensii: 7 persoane reținute și 13 plasate sub control judiciar
Procurorii DIICOT au efectuat, miercuri, percheziții la Casele de Pensii din București și în alte șapte județe. În urma perchezițiilor, 7 persoane au fost reținute și alte 13 plasate sub control judiciar, în dosarul care vizează vânzarea de vechime fictivă în muncă, folosită ulterior la obținerea sau majorarea pensiilor. Acuzațiile procurorilor DIICOT Procurorii susțin că membrii unei grupări de criminalitate organizată introduceau în sistemele ANAF declarații fiscale false pentru a crea vechime fictivă în muncă, folosită ulterior la obținerea sau majorarea pensiilor. Procurorii DIICOT au efectuat miercuri 30 de percheziții în București și în șapte județe, într-un dosar care vizează o grupare suspectată … - Meteorologii ANM au emis avertizări nowcasting Cod portocaliu și Cod galben de furtuni și descărcări electrice
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări nowcasting Cod portocaliu și Cod galben de furtuni, vijelii și descărcări electrice în mai multe județe din țară. Cod Galben de furtuni în județul Tulcea Valabil de la : 16-07-2026 ora 12:55 până la : 16-07-2026 ora 14:00 In zona : Județul Tulcea: Tulcea, Nufăru, Beștepe, Maliuc; Se vor semnala : Local averse care vor acumula 15…25 l/mp și frecvente descărcări electrice. Cod Portocaliu de furtuni în județul Constanța Valabil de la : 16-07-2026 ora 12:51 până la : 16-07-2026 ora 14:00 In zona : Județul Constanta: Ovidiu, Murfatlar, Mihail Kogălniceanu, Cumpăna, Valu lui Traian, Lumina, Cogealac, Topraisar, Castelu, Poarta Albă, Bărăganu, Grădina; … - Sistemul ANCPI, prăbușit după cel mai mare atac cibernetic din istorie
Un atac cibernetic masiv a paralizat sistemele ANCPI chiar în pragul eliminării TVA de 9% de la 1 august. Blocarea platformei e-Terra a stârnit disperare în rândul cumpărătorilor, care se tem că vor avea de plătit în plus 10.000 de euro. Specialiștii avertizează însă că adevărata problemă de fond nu este acest incident tehnic, ci în blocajul generat deja de câteva luni de aplicarea defectuoasă a Legii Nordis. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat miercuri, 15 iulie, că a fost ținta unui atac cibernetic, la o zi după ce sistemele, inclusiv e-Terra, au picat încă de marți, 14 … - Fiecare român e dator cu 12 mii de euro din cauza corupților din fruntea țării
Datoria externă totală a României a ajuns la 230,9 miliarde de euro la sfârşitul lunii mai, după o creştere de 2,45 miliarde de euro în primele cinci luni ale anului, potrivit datelor publicate miercuri de BNR. Numai în luna mai, stocul datoriei externe s-a majorat cu 1,36 miliarde de euro, evoluţie susţinută în principal de creşterea datoriei pe termen lung. Din total, datoria externă pe termen lung a urcat la 183,9 miliarde de euro, reprezentând aproape 80% din datoria externă totală, în creştere cu 2% faţă de sfârşitul anului trecut. În schimb, datoria externă pe termen scurt a scăzut cu … - Ucraina susține că a lovit 20 de nave ale „flotei fantomă” ruse în Marea Neagră
Forțele de drone ale Ucrainei au anunțat că au atacat 20 de nave asociate așa-numitei „flote fantomă” a Rusiei în Marea Neagră, după ce anterior au lovit alte 116 ambarcațiuni în Marea Azov, relatează Ukrainska Pravda. Informația a fost făcută publică de comandantul Forțelor de Sisteme Fără Pilot ale armatei ucrainene, Robert Brovdi, cunoscut și sub porecla „Magyar”. Potrivit oficialului ucrainean, în noaptea de marți spre miercuri au fost atacate 17 petroliere, două nave-cisternă pentru transportul gazului și un remorcher care operau în Marea Neagră. „S-a deschis scorul: în noaptea de 15 iulie, primele 20 de petroliere au fost scufundate în … - Dan Dungaciu vrea ca România să nu mai ajute financiar Ucraina și Republica Moldova
Dan Dungaciu consideră că a venit momentul ca România să nu mai acorde sprijin financiar altor țări în acest moment în care situația este extrem de dificilă. Acesta critică lipsa de transparență a acestor fonduri. România nu ar trebui să mai trimită bani în Ucraina sau Republica Moldova, spune sociologul. Liderul AUR mai spune că este „absurd” ca cetățenii români să fie obligați să lătească pentru finanțările externe. „Deficitele economice sunt cele care sunt. România oprește orice finanțare externă, că este vorba de Ucraina, că este vorba de Republica Moldova. Republica Moldova se va finanța, din punctul nostru de vedere, doar prin fondul de … - SpaceX tocmai a pierdut peste 1 trilion de dolari în valoare. Acțiunile au scăzut sub prețul de listare
La mai puțin de o lună de la debutul său istoric pe Wall Street, SpaceX vede cum o parte semnificativă a valorii sale de pe piața bursieră se evaporă. Acțiunile au scăzut miercuri chiar și sub prețul de listare de 135 de dolari, înregistrând o scădere de aproximativ 40% față de maximele din iunie și ștergând peste 1 trilion de dolari din valoarea de piață a grupului condus de Elon Musk. Această evoluție vine la doar câteva săptămâni după cea mai mare IPO din istorie, când compania a strâns 86 de miliarde de dolari la o evaluare de peste 2 … - Exporturile de armament ale Germaniei au depășit 13,8 miliarde de euro în primul semestru al anului
Germania a înregistrat o creștere semnificativă a exporturilor de armament în primele șase luni ale anului, potrivit datelor preliminare publicate miercuri de Ministerul Economiei de la Berlin, scrie Euractiv.com. În perioada ianuarie-iunie, autoritățile germane au aprobat exporturi de echipamente militare în valoare totală de 13,87 miliarde de euro, de peste patru ori mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Din totalul exporturilor autorizate, aproximativ 9,6 miliarde de euro reprezintă arme de război, în timp ce alte 4,3 miliarde de euro sunt aferente echipamentelor și tehnicii militare. Datele arată că peste 60% din exporturile aprobate, echivalentul a aproximativ 9 miliarde … - Finul lui Toni Greblă, un condamnat penal pentru corupție, un finanțator PNL, foști parlamentari și fiul unui fost general STS – pe lista celor care au obținut avize pentru proiecte în domeniul Energiei
O parte dintre cele 1.400 de avize tehnice de racordare la rețeaua de energie electrică – listă publicată recent de Guvern pe fondul avertismentelor premierului Ilie Bolojan despre o situație anormală din sistem, de care ar profita ”băieți deștepți” – aparțin unor persoane controversate, cu trecut penal sau conectate la mediul politic. ”Căutați, în mod special, la avizele eliberate de Transelectrica pentru parcuri fotovoltaice”, ne-a îndrumat o sursă G4Media.ro familiară cu mai multe cazuri de astfel de avize – în fapt, documente preliminare care ar putea permite unor oameni de afaceri să facă profituri mari, dar, pe de altă parte, … - Ce măsuri ia în calcul Trump împotriva Rusiei: Sancțiuni de 100% împotriva primilor 5 cumpărători de petrol și gaze rusești. Ungaria și Slovacia, afectate
Senatorii americani au prezentat marţi o versiune actualizată a proiectului de lege cu privire la impunea unor noi sancțiuni împotriva Rusiei – un pachet susținut atât de senatori republicani, cât și democrați, relatează Reuters. Noul proiect de lege, aprobat de Casa Albă, urmăreşte să impună sancţiuni împotriva unor oficiali ruşi şi să utilizeze tarifele pentru a exercita presiuni asupra Chinei şi Indiei, în vederea reducerii dependenţei acestora de gazele și petrolul din Rusia. Influentul senator republican Lindsey Graham, care a decedat subit sâmbătă, anunţase cu o zi înainte, în timpul unei vizite în Ucraina, că ajunsese la un acord cu … - Percheziţii în Dâmboviţa, Constanţa, Ilfov, Buzău, dar şi în Amsterdam: Românce forțate să se prostitueze
Descinderi de amploare în mai multe județe din România, dar și în Amsterdam. Așa cum v-ați prins poate deja, oamenii legii au destructurat o rețea de trafic de persoane, care livra prostituate. Poliţiştii din Dâmboviţa au pus în aplicare şapte mandate de percheziţie în judeţele Dâmboviţa, Constanţa, Ilfov, Buzău, iar simultan au fost percheziţii şi în Amsterdam într-un caz de constituire de grup infracţional organizat şi trafic de persoane, informează, miercuri, IPJ Dâmboviţa. Două persoane au fost reţinute în România şi alte patru au fost arestate preventiv în Olanda „Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, împreună cu procurorii Direcţiei … - Gabriel ”beton” Lupulescu, primarul din Bragadiru și imperiul de afaceri rămas în familie
De la dezvoltările imobiliare din Cartierul Latin la firme controlate de soție și fii, edilul din Bragadiru este legat de o rețea de afaceri care continuă să producă profituri importante.Gabriel Lupulescu, primarul liberal al orașului Bragadiru, este unul dintre cei mai cunoscuți dezvoltatori imobiliari din zona de vest a Capitalei. Ajuns la conducerea primăriei în 2021, după condamnarea fostului edil, Lupulescu și-a construit reputația în mediul de afaceri cu mult înainte de a intra în administrația locală.Poreclit „Beton”, primarul și-a început afacerile în 1994, iar numele său a devenit cunoscut odată cu dezvoltarea Cartierului Latin din Bragadiru. De-a lungul anilor, … - Primarul din Otopeni, Silviu Constantin Gheorghe, 30 de ani la putere și un dosar de 7 milioane de euro
Edilul liberal al Otopeniului, aflat la conducerea orașului de trei decenii, este judecat pentru abuz în serviciu într-un dosar în care procurorii acuză prejudicii de milioane de euro.Silviu Constantin Gheorghe conduce Otopeniul de aproape 30 de ani și este unul dintre cei mai longevivi primari din România. În timp ce și-a început un nou mandat în 2024, edilul liberal se află în centrul unui dosar de corupție instrumentat de DNA, fiind trimis în judecată pentru abuz în serviciu alături de mai mulți funcționari din Primăria Otopeni.Ancheta a început în 2022, când procurorii anticorupție au descins la sediul primăriei. Potrivit acuzațiilor … - Marian Vasile, „săgeata” Clanului Olguțian în AUR. Cât a costat biletul pentru Parlament?
Scena politică din Craiova este zguduită de o serie de informații care scot la iveală ipocrizia și jocurile de culise din spatele discursurilor populiste. Marian Vasile, liderul AUR Craiova și autoproclamatul luptător antisistem, se conturează tot mai mult ca un simplu pion pe tabla de șah a puterii locale. Deși pozează într-un opozant feroce, informațiile care circulă în mediul politic îl plasează direct pe statul de plată al „Clanului Olguțian”, devoalând o înțelegere tacită menită să mimeze opoziția, în timp ce mandatele se tranzacționează pe sume amețitoare. Opoziție de fațadă: Pe statul de plată al „Clanului Olguțian” De ani de … - Controale ANSVSA în benzinării. Zeci de amenzi și două unități închise după nereguli grave
Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au aplicat amenzi în valoare de 218.300 de lei în cazul unor unităţi alimentare din interiorul benzinăriilor. Potrivit unui comunicat al instituţiei, transmis marţi Agerpres, acţiunile de control au avut loc în perioada 1-13 iulie şi au vizat unităţile care prepară şi comercializează produse alimentare în incinta benzinăriilor. Zeci de amenzi în valoare de peste 218.000 de lei Astfel, au fost verificate 240 de unităţi, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 218.300 de lei, precum şi 20 de avertismente. De asemenea, inspectorii ANSVSA … - Blocaj la Cotroceni: Președintele Nicușor Dan speră într-un guvern, dar partidele au intrat la idei și preferă războiul de uzură
Dincolo de calculele parlamentare, blocajul are acum o componentă profund personală. PSD, PNL și USR au ridicat tonul atât de mult, încât orice compromis riscă să semene cu o capitulare. Nicușor Dan continuă să creadă că un nou guvern poate fi format. Strict matematic, are dreptate. Voturile există în Parlament, combinațiile posibile pot fi desenate, iar presiunile economice și europene vor obliga, la un moment dat, partidele să caute o soluție. Atmosfera politică spune însă altceva. România se află într-un punct în care liderii partidelor vorbesc mai degrabă ca înaintea unei rupturi definitive decât ca înaintea unei negocieri. PSD cere … - Economia se clatină. Firmele private pierd profit, în timp ce companiile de stat câștigă tot mai mult teren
Companiile private din România resimt tot mai puternic efectele încetinirii economiei, în timp ce firmele controlate de stat și-au îmbunătățit rezultatele financiare. Raportul asupra stabilității financiare publicat de Banca Națională a României (BNR) arată că profitabilitatea mediului privat este în scădere, costurile de funcționare cresc accelerat, iar gradul de îndatorare continuă să se majoreze. În paralel, numărul firmelor vulnerabile la insolvență și subcapitalizarea rămân probleme structurale ale economiei. Potrivit BNR, companiile nefinanciare au fost afectate în prima jumătate a anului 2025 de majorarea cheltuielilor operaționale și salariale, dar și de incertitudinile economice și geopolitice. Cheltuielile operaționale zilnice au crescut cu 10,7% … - Paradox românesc pe autostrăzi: Exportăm masiv bitum în Ucraina, în timp ce șantierele noastre riscă să rămână blocate
România a devenit principalul furnizor de bitum al Ucrainei, în contextul în care țara vecină accelerează lucrările de refacere a infrastructurii rutiere afectate de război și de condițiile meteo severe din ultima iarnă. Paradoxal, în același timp, cel mai mare constructor român de autostrăzi, grupul UMB controlat de Dorinel Umbrărescu, avertizează că întâmpină dificultăți în aprovizionarea cu bitum și riscă să rămână fără materia primă necesară producerii asfaltului. Datele publicate de un grup ucrainean de consultanță specializat în piața produselor petroliere arată că importurile de bitum ale Ucrainei au continuat să crească accelerat în luna iunie, pe fondul lucrărilor ample … - Rate la maximum, răbdare la minimum: Românii au stabilit un record istoric la negocierile de criză cu băncile
Românii au apelat în număr record la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) pentru a negocia problemele întâmpinate în relația cu băncile și instituțiile financiare nebancare. În primul semestru al anului au fost înregistrate 2.060 de cereri de negociere, cel mai ridicat nivel semestrial din cei peste 10 ani de activitate ai instituției. Numărul solicitărilor este cu aproximativ 40% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 1.464 de cereri. Reprezentanții CSALB explică această creștere prin presiunile economice resimțite de populație, precum majorarea costului vieții și incertitudinile economice interne și internaționale. … - Prins de drone în Sectorul 3: Amendă uriașă și camion confiscat pentru o firmă care transformase un câmp în groapă de gunoi
Garda Națională de Mediu a transmis că a depistat depozitarea ilegală de deșeuri pe un teren de 3.000 de metri pătrați din București. Imaginile au fost surprinse de dronele GNM. Depozitarea ilegală de deșeuri pe un teren de 3.000 de metri pătrați din Capitală Comisariatul General GNM a derulat o acțiune punctuală de monitorizare, în urma unei sesizări primite de la cetățenii din Sectorul 3 din București, care reclamau depozitarea ilegală de deșeuri în zonă. Potrivit informațiilor în perioada 7–10 iulie, Garda de Mediu a ridicat dronele de supraveghere și a surprins în acțiune activitatea de abandonare a deșeurilor pe câmp, în cantități … - Alchimie financiară la Botoșani: Profit record pe hârtie, buzunare goale și datorii de 25 de milioane de lei
Agricola Imperial SRL și Foca Agro-Nord Serv SRL, cele două companii agricole controlate de Constantin Foca, au intrat în concordat preventiv după decizia Tribunalului Botoșani. Deși au raportat profit în 2025, bilanțurile indică datorii de peste 25 de milioane de lei și lichidități reduse. Un creditor susține că are de recuperat 7,5 milioane de lei. Cele două societăți agricole controlate de omul de afaceri botoșănean Constantin Foca au intrat, la interval de numai o zi, în procedura de concordat preventiv. Tribunalul Botoșani a admis cererile formulate de Agricola Imperial SRL și Foca Agro-Nord Serv SRL, desemnând același practician în insolvență … - Vacanța repetenților din Parlament: Cum își premiază aleșii lenea în timp ce lasă țara în mizerie
Când eram mici, noi, ăștia din generațiile simple și mai vechi, dacă eram proști la școală sau făceam tâmpenii mari în civilie, eram pedepsiți aspru. Una dintre formele clasice de recunoaștere a incompetenței era anularea vacanței. Nu plecai nicăieri – nici în Grecia, nici la mare, nici măcar la țară la bunici. Stăteai închis în casă, ca la arest, până când dădeai semne clare de îndreptare. Pedeapsa era pedeapsă și trebuia executată fără drept de apel, pentru că greșeala nu putea fi pur și simplu ignorată. Sezonul estival pentru ghilanii din Casa Poporului Când mă uit însă la ghilanii ăștia … - Cartelul securității din sistemul energetic: Cum curg milioanele de la Romgaz în buzunarele bodyguarzilor de casă
Romgaz se menține ca una dintre cele mai profitabile companii de stat din România, raportând un profit net uriaș de peste 1.000.000.000 de lei doar în primul trimestru al anului 2026. Compania este condusă, din 2023, de Răzvan Popescu, un tehnocrat conectat ombilical la structurile politice. Acesta a fost numit oficial de Consiliul de Administrație, însă, de facto, a ajuns la butoane sub aripa protectoare a europarlamentarului PNL Virgil Popescu, un personaj extrem de influent în sistemul energetic românesc. Imediat după această mutare strategică, a început și „protecția” financiară a instituției, prin atribuirea unor mega-contracte de pază pentru obiectivele și … - Asfaltul de partid din Hunedoara: Cum se scurg sute de milioane de lei în conturile rețelei controlate de baronul PSD Laurențiu Nistor
Dacă vrei să faci bani mulți și rapizi în România, legendele economice îți spun că trebuie să gândești proactiv. Sau, mai simplu, trebuie să te numești Proactiv SRL și să ai lipici la bugetul Consiliului Județean Hunedoara, condus de Laurențiu Nistor, unul dintre cei mai influenți baroni locali ai PSD. Sub umbrela partidului roșu, afacerile cu asfalt din județ au fost monopolizate de o rețea de firme satelit care transformă drumurile județene în adevărate mine de aur. Prințul asfaltului și transferurile suspecte de acțiuni În acte, firma Proactiv SRL este administrată de Radu George Farcaș. În realitate, controlul din umbră … - Crypto Oltenia Leaks III: Afacerile mafiei din Bănie pe masa CSAT / Secretarul General al PSD Claudiu Manda și regina crypto a Olteniei Lia Olguța Vasilescu, la ziua judecății
Afacerile mafiei din Bănie au fost atent monitorizate de structurile de informații naționale și internaționale. Claudiu Manda este un trădător de țară care a vândut secrete de stat încă din perioada regimului Dragnea doar că structurile noastre au reușit să intre pe fir la timp pentru a intrecepta livrările de documente și informații. Acești infractori se cred deasupra legii de foarte mult timp. Învârt zeci de milioane de euro și jefuiesc țara după bunul plac. Nu au avut nici o problemă să se asocieze cu Florian Tudor zis Rechinul. Emanuel Bănică, Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda au efectuat operațiuni complexe cu cryptomonede pentru …


























