InternaționalȘtirile 60m.RO

Secretarul general al ONU, apel la mobilizare pentru crearea unui plan mondial de vaccinare

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a făcut un apel în rândul țărilor G20 la mobilizarea resurselor pentru întocmirea unui „plan mondial de vaccinare”. Scopul unui astfel de proiect este acela de a nu-i uita pe cei din țările mai puțin dezvoltate în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, transmite Reuters.

„Lumea are nevoie urgentă de un plan mondial de vaccinare pentru a-i aduna laolaltă pe toţi cei care au puterea, expertiza ştiinţifică şi capacităţile de producţie şi financiare necesar. Trebuie să ne asigurăm că toată lumea, peste tot, poate fi vaccinată cât de curând posibil”, a spus Antonio Guterres în cadrul unei sesiuni ministeriale a Consiliului de Securitate al ONU.

Secretarul ONU susține că doar așa putem scurta pandemia. „Dacă lăsăm virusul să se propage foarte rapid în ţările din Sud, el va suferi mutaţii din nou şi din nou cu noi variante mai transmisibile, mai mortale, care vor ameninţa potenţial eficacitatea vaccinurilor. Asta poate prelungi considerabil pandemia, permiţându-i virusului să revină pentru a distruge Nordul”, a subliniat Gutteres.

Back to top button