Politică

Românii, buni de plată! PNL și PSD anunță că vor crește taxele și impozitele în scurt timp

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni, după şedinţa conducerii partidului cu reprezentanţii PNL din Executiv că pentru a nu speria cetăţenii sau zona economică, ar fi bine să punem capăt acestei spirale, acestei isterii în legătură că măriri de taxe, de impozite în viitorul apropiat, el arătând că vor fi decizii ale coaliţiei şi ale Executivului.

”Ar fi foarte bine să facem deosebire între speculaţiile, zvonurile, poate chiar propunerile care au existat la nivel public în ultimele două, trei săptămâni şi deciziile care vor urma. Cel puţin pentru a nu speria cetăţenii sau zona economică, ar fi bine să punem capăt acestei spirale, acestei isterii în legătură că măriri de taxe, de impozite în viitorul apropiat şi să ne gândim că toate aceste lucruri vor fi decizii ale coaliţiei, ale Guvernului, probabil în şedinţele următoare”, a spus Ionuţ Stroe.

Guvernul o să anunțe

Purtătorul de cuvânt al PNL a arătat că în ceea ce priveşte cheltuielile bugetare, ar prefera, înainte de a avansa public câteva soluţii, să aibă o analiză clară a ceea ce înseamnă în momentul de faţă aceste sume alocate instituţiilor statului, el precizând că se referă atât la aparatul central cât şi la instituţiile aflate în subordinea Parlamentului. ”Sunt instituţii care îşi pot redimensiona bugetul, nu aş avansa sau nu am avansa noi public aceste măsuri înainte de a le discuta în coaliţie şi doar am prefera să venim cu acest mesaj adresat coaliţiei, pentru oferirea acestui exemplu extrem de necesar oamenilor şi companiilor, înainte de a le cere lor să primească un nou regim fisca”, a completat Stroe.

Liberalul a afirmat că nu poate confirma public niciun fel de idee vehiculată în spaţiul public legată de mărire de taxe şi impozite sau propuneri de eliminare a anumitor facilităţi, pentru că nu există o decizie în acest sens.

”Probabil că Guvernul în scurt timp va decide şi le va promova”, a arătat el.

Banii de benzină / motorină pentru mașinile de la stat

Stroe a fost întrebat dacă reducerea de cheltuieli se va referi şi la tăierea banilor pentru benzină şi motorină pentru maşinile din instituţiile publice. ”Evident, orice fel de categorie de cheltuieli neesenţială în acest moment şi de care evident ne putem lipsi este binevenită. Vă pot confirma faptul că una dintre surse poate să fie această economie care se face de exemplu în zona carburanţilor, în zona cheltulelilor cu bunuri şi servicii, în zona cheltuielilor de funcţionare, nenecesare instituţiilor”, a mai spus el.

Stroe a menţionat că orce categorie de cheltuieli care în momentul de faţă nu are un caracter urgent şi necesar poate fi luată în considerare.

”Lucrul la care ţinem, apropo de bugete, sunt cele legate de investiţii, de fondurile europene (..) acestea sunnt categorii de cheltuieli de care nimeni nu cred că vrea să se atingă. În rest, orice fel de cheltuială poate fi luată în considerare”. a mai afirmat el.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button