Rezultatele finale de la Evaluarea Națională, după contestații, vor fi afișate sâmbătă

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, sâmbătă se vor afișa rezultatele finale ale Evaluarii Naționale, după rezolvarea contestațiilor.
Au fost depuse 15.275 de contestaţii, după afișarea primelor rezultate, informează MEC.
„15.275 de contestaţii au fost depuse după afişarea primelor rezultate obţinute de candidaţii prezenţi la probele din sesiunea curentă a Evaluării Naţionale a elevilor de clasa a VIII-a. Numărul contestaţiilor este mai mic decât în ultimii doi ani: în 2019 au fost depuse 21.509 contestaţii, iar în 2018 – 23.761”, preciza MEC.
În București au fost depuse cele mai multe contestații, 2861. În Constanța s-au depus 806, în Dolj 730 iar în Prahova 710.
Cele mai puține contestații s-au depus în Tulcea, 76 și Satu Mare, 85.
Verificarea lucrărilor contestate se va face până vineri inclusiv, urmând ca sâmbătă să fie afișate rezultatele finale.
Media obținută la Evaluarea Națională are o pondere de 80% din media de admitere în clasa a IX-a, notează agerpres.ro.
- Dan Șucu – păpușa globalismului!? Cum a fost sechestrată Asociația Concordia de interese oculte

- PSD încearcă o ‘manevră’ pentru a scăpa de Ilie Bolojan

- Republica Moldova declară stare de alertă de mediu pe Nistru după poluarea provocată de un atac rusesc în Ucraina

- Litrul de motorină ar putea ajunge la 10 lei. De ce crește atât de rapid prețul carburanților

- CSM reia luni votul pentru procurorii sistemului, Alex Florenţa şi Marius Voineag, în cazul cărora a apărut o situație fără precedent





