Politică

Rețele de conturi false îl promovează pe Tiktok pe Nicușor Dan

Nicușor Dan nu își asumă responsabilitatea pentru niciun alt cont de pe platformele sociale, cu excepția celui oficial, transmite echipa sa de campanie sâmbătă, după ce Biroul Electoral Central a anunțat că a dispus închiderea mai multor conturi de TikTok asociate cu candidatul independent la alegerile prezidențiale din 4 mai:

”În legătură cu informațiile apărute în spațiul public referitoare la conturile de TikTok asociate candidatului independent Nicușor Dan, pentru care BEC a dispus închiderea, facem următoarele precizări:

Contul oficial de TikTok al lui Nicușor Dan este verificat prin bifa albastră (@ nume prenume) acordată de platformă persoanelor publice. Toate postările de pe acest cont respectă integral legislația electorală în vigoare.

Nicușor Dan nu își asumă responsabilitatea pentru niciun alt cont de pe platformele sociale.

Orice încălcare a legislației electorale trebuie să fie semnalizată și sancționată conform legii.

Instituțiile statului sunt obligate să asigure respectarea legii electorale și să furnizeze informații corecte și clare opiniei publice. Orice asociere, fie ea voluntară sau involuntară, a conturilor neoficiale cu numele unui candidat trebuie evitată în comunicările instituțiilor”, se arată în comunicatul transmis e echipa de campanie a primarului general.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button