Republica Moldova a devenit principala țară de tranzitare a cerealelor ucrainene în Occident
Parlamentul Republicii Moldova a prelungit, luni, starea de urgență, care este în vigoare din 2022, cu 60 de zile. Argumentul îl constituie atacurile Rusiei asupra porturilor Odesa și Reni, în urma cărora principalul tranzit al cerealelor ucrainene către UE trece acum prin portul moldovenesc de la Dunăre, Giurgiulești. De acolo, grâul și floarea-soarelui din Ucraina sunt trimise prin Marea Neagră în porturile României. O coadă imensă de vehicule grele cu numere ucrainene s-a format în portulul din Republica Moldova. Exportatorii moldoveni au solicitat Guvernului un coridor de export, relatează Nezavisimaia Gazeta citat de Rador.
Când portul ucrainean de la Dunăre – Reni a ieșit din funcțiune după bombardamentele Forțelor Aerospațiale ale Federației Ruse, micul port moldovenesc de la gura aceluiași râu Giurgiulești s-a dovedit a fi foarte util.
La un moment dat, Kievul a cedat Chișinăului 400 de metri din malul Dunării, unde Republica Moldova și-a construit un port. Acest lucru s-a făcut în schimbul recunoașterii autostrăzii ucrainene Odesa-Reni care trece pe teritoriul Republicii Moldova. După cum arată evenimentele de astăzi, înțelegerea s-a dovedit a fi benefică pentru ambele părți. Deşi în acordul privind schimbul malului Dunării cu autostrada, semnat în 1999, există o precizare – portul Giurgiuleşti se află pe pământ ucrainean arendat Republicii Moldova. Astfel, ucrainenii transportă astăzi cereale prin Republica Moldova pe drumul propriu către portul moldovenesc, situat pe teritoriul aparținând Ucrainei.
Între timp, publicaţia „Moldavskie Vedomosti” scrie că odată cu începerea recoltării cerealelor și a semințelor oleaginoase la punctele de control din sudul Republicii Moldova, lângă Giurgiulești, se formează mari ambuteiaje.
Zeci de camioane sunt nevoite să stea la cozi zile întregi pentru a trece prin vamă. Traficul este îngreunat deoarece exportatorii ucraineni preferă să-şi livreze marfa prin Portul International Liber Giurgiuleşti sau vama Giurgiuleşti-Galaţi pentru a ajunge prin România pe pieţele europene, subliniază gazeta citată. Camioane cu cereale din Ucraina intră în Republica Moldova prin punctul de control Reni-Giurgiuleşti. De acolo, cerealele sunt livrate către UE pe mare sau pe calea ferată. Șoferii ucraineni se plâng că, în timp ce camioanele moldovenești cu cereale trec fără a sta la coadă, ei trebuie să aștepte zile întregi.
Dar şi șoferii moldoveni și producătorii de cereale sunt nemulțumiți de situație. Aceștia au făcut apel la Guvernul Republicii Moldova pentru a organiza un coridor separat de export peste graniță pentru furnizorii moldoveni. Potrivit afirmaţiilor directorului executiv al Asociaţiei „Forţa Fermierilor”, Alexandru Slusari, este vorba despre un birou vamal, la care să se realizeze controlul comun al vameşilor din Republica Moldova şi România, care va accelera trecerea transporturilor cu cereale.
Presa de la Chișinău scrie că România nu este prea bucuroasă că pe teritoriul său sunt transportate cantități atât de mari de cereale până în portul Constanța. „Cu cât sunt mai multe întârzieri din cauza cozilor lungi la vamă cu tranzitul de cereale moldovenești și ucrainene, cu atât mai bine pentru producătorii români de cereale, care le livrează pentru export în portul Constanța” – explică vameșii români.
Dar din cauza fluxului de trafic tot mai mare al exporturilor de cereale, fără luarea unor măsuri urgente, fermierii moldoveni prevăd un colaps la vamă, când vor trebui să stea la coadă până la 10 zile sau mai mult.
Vicepremierul moldovean, ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, a scris pe rețelele de socializare: „Am convenit deschiderea unor căi suplimentare de control și sincronizarea acțiunilor cu partea română. Potrivit informaţiilor Serviciului Vamal, la ieșirea din Republica Moldova, în ultimele 24 de ore, prin punctul de control Giurgiulești au trecut circa 190 de camioane, dintre care circa 70% erau cu cereale”.
În Republica Moldova, recolta de grâu din acest an va fi de 1,2 milioane de tone, de două ori mai mare decât anul trecut.
Iar nevoile interne ale republicii sunt în limita a 400.000 de tone, dar, potrivit fermierilor, din cauza prețurilor scăzute la cereale – 2,9 lei per kilogram de grâu (1 leu moldovenesc – 0,056 dolari) și a dificultăților legate de exportul acestora, zeci de mii de tone de cereale din recolta de anul trecut sunt ţinute în depozite.
Între timp, cerealele ucrainene nu numai că tranzitează prin Republica Moldova, ci sunt furnizate și pieței moldovenești.
Anterior, fermierii moldoveni au cerut Guvernului să interzică importul de cereale ucrainene mai ieftine, deoarece acest lucru face ca propria lor recoltă să fie necompetitivă. Guvernul a răspuns cu un refuz.
Luni, Parlamentul Republicii Moldova, ținând cont de atacurile asupra porturilor ucrainene Odesa și Reni, precum și de situația cu cerealele din Ucraina, a decis să susțină propunerea Guvernului de prelungire a stării de urgență, introdusă anul trecut, pentru alte 60 de zile. Starea de urgență în Republica Moldova a fost introdusă în 2022 în legătură cu conflictul din Ucraina.