Politică

Rareş Bogdan: Suntem despărţiţi de PSD. Nu colaborăm cu ei!

Rareş Bogdan, a anunţat, într-o emisiune Prima TV, că liberalii vor încerca să blocheze toate proiectele social-democraţilor din Parlament şi îi vor torpila cu fiecare ocazie.

„Suntem despărţiţi de PSD. Din punct de vedere politic, nu mai avem niciun fel de treabă cu domniile lor. Noi nu participăm la şedinţele de coaliţie. Nu mai vrem niciun fel de colaborare cu PSD. Dar azi, înainte cu două luni de alegeri, să-ţi scoţi miniştrii de la guvernare e o situaţie care duce la o criză majoră, pentru că, de asemenea, Marcel Ciolacu a anunţat că, dacă noi ieşim de la guvernare, imediat îşi va depune mandatul, asta înseamnă o criză pentru România. Nu colaborăm cu ei. Îi torpilăm şi ne promovăm toate măsurile noastre în Parlament, blocăm măsurile lor. Am anunţat exact care sunt interesele pentru PNL”, a declarat Rareş Bogdan.

Liderul PNL a explicat că sunt şi voci în partid care au spus că ar trebui o retragere totală de la guvernare, dar, în opinia lui, sunt nişte riscuri implicate într-o astfel de decizie radicală.

„Eu cunosc bine PSD. Am fost specializat pe acest partid şi cunosc capacitatea lui enormă de a captura instituţii ale statului şi de a le folosi. Mie mi-e frică de un PSD, vă spun sincer, în care, de exemplu, domnul Tudose ar fi, spre exemplu, ministru de Interne sau domnul Paul Stănescu, ministru la Dezvoltare, sau, pot să continui enumerările, domnul Simonis, sau aşa mai departe, sau domnul Romaşcanu. Deci, eu am spus extrem de clar, Ministerul de Interne, pentru a asigura buna desfăşurare a alegerilor, echilibrată, transparentă şi corectă, am încredere în Cătălin Predoiu. Nu am încredere într-un PSD din cei enumeraţi că, ca ministru de Interne, n-ar încerca să facă ce-a făcut Carmen Dan la 10 august”, a adăugat Rareş Bogdan.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button